Harry imagine (pentru CarmenPreda)

1.2K 52 0
                                    

Alergai în jurul micului părculeț din centrul orașului, vântul rece îți inunda cu ușurință plâmânii, tăindu-ți respirația constant. Durerea, care se accentua în gambe, te obliga să încetinești ritmul, lucru care ți-a permis să observi fețele îmbujorate ale copiilor care construiau bulgări de zăpadă, urmând să îi arunce în aer pentru a lovi ținta propusă.

          Fulgii care cădeau din cerul cenușiu îți mângâiau chipul înfierbântat. Ți-ai trecut degetele peste ochi, înlăturând zăpada care ți se prinsese de genele lungi.

          Te-ai oprit din alergat și ai mers liniștit spre mașină, trăgându-ți răsuflarea după jogging-ul de seară. Ai scos cheile din buzunarul hanoracului și ai descuiat ușa, urmând să urci în mașină. După câteva momente de odihnă, cu capul sprijinit de spătarul scaunului, ai pornit spre casă, intrând în traficul Londrei. Datorită vremii friguroase și apropierii cu pași repezi a sărbătorilor, oamenii au decis să rămână în case la căldură, așa că nu a durat decât câteva minute până ai intrat în cartierul rezidențial în care locuiai, de când te căsătorisei cu unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți ai momentului.

          Casa era liniștită, ți-ai lăsat bagajele la intrare, alături de adidașii murdari și ai înaintat pe holul ai cărui pereți erau ornamentați în tonul sărbătorilor.
          - Harry? ai strigat. Am ajuns!

          Cumpărăturile făcute înainte de sesiunea de alergat au ajuns în dulapurile suspendate din bucătăria mobilată modern și, după ce te-ai asigurat că nu ai uitat nimic, ai urcat la etaj, de unde se auzea apa dușului curgând. O parte din tine dorea să se alăture soțului tău în duș, iar alta să scape de hainele ude și să înceapă cina. Ai oftat și ai ales a doua variantă, sperând că vei avea parte de o seară frumoasă alături de soțul tău, care tocmai se întorsese din turneu.

          Pe când tăiai legumele pentru salată, pași grei s-au auzit coborând scările din lemn, iar la scurt timp o figură înaltă a umplut cadrul ușii. O pereche de pantaloni scurți îi atârna pe șolduri, iar picături de apă cădeau din păr, lovindu-i pieptul gol. Și-a făcut drum spre tine și ți-a înconjurat talia cu brațele-i puternice.

          - Hei, frumoaso! a șoptit aproape de urechea ta, după care ți-a plasat un sărut pe gât.

          Te-ai cutremurat și ai chicotit, răspunzându-i la salut, în timp ce continuai să tai legumele în bucățele și să le pui în bolul de sticlă.

-         Am o surpriză pentru tine, a continuat.

-         Hm?

Buzele lui ți-au atins lobul urechii, stârnind în interiorul tău o căldură ce ți-a cuprins imediat întregul corp, dar te-ai forțat să nu îi dai această satisfacție.

- Ai de gând să-mi spui care e surpriza? ai întrebat cu vocea întretăiată.

Și-a întețit strânsoarea în jurul tău, lipindu-te parcă și mai mult de el.

-         Nu.

A așteptat câteva momente cât să te facă și mai curioasă, după care a spus încet, accentuând fiecare cuvânt:

- Îți voi arăta.

         Ți-a apucat cuțitul din mână și l-a pus pe masă, după care te-a întors cu fața spre el și și-a apăsat buzele pe ale tale, pentru puțin timp însă. Te-a tras de mână spre scări și te-a ajutat să urci, apoi și-a pus palmele pe fața ta, acoperindu-ți ochii și șoptindu-ți să ai încredere în el. Te-ai lăsat ghidată, încercând să îți dai seama încotro mergeați. O ușă s-a deschis în dreapta ta, înainte să te îndrume înăuntru. Și-a luat mâna de pe ochii tăi și i-ai deschis încet, asigurându-te că nu e nimic care să te sperie.

       Ai zâmbit imediat cum ai văzut ce se așterne în fața ta. Un drum pavat cu petale de trandafiri și încadrat de lumânări colorate, a căror reflexie bătea pe tavanul și pereții albi ai băii voastre. Un drum care ducea până la cada cea mare din mijlocul camerei. Apa călduță era de asemenea împodobită cu petale, iar pe măsuța înaltă de lângă se regăsea o vază în care tronau câțiva crini albi.

       - Oh, Harry! ai îngăimat înainte să te întorci spre el pentru a-l îmbrățișa.

       Soțul tău te-a prins în brațe și te-a strâns tare, punând în acea îmbrățișarea toată dragostea pe care o are pentru tine. Și-a plimbat mâna pe spatele tău, oferindu-ți o senzație de liniște, de siguranță. L-ai sărutat pasional, mai mult ca o mulțumire pentru surpriza frumoasă pe care ți-o făcuse. 

Imagine One DirectionWhere stories live. Discover now