Zayn’s POV
- Liberi! a strigat producătorul, îndemnându-ne să ieșim din studio.
- Care are chef de o gustare? a întrebat Niall, dar toată lumea voia să ajungă acasă și să se arunce în pat, așa că nimeni nu a mers cu el.
Zăbovisem prea mult în holul principal și am rămas fără cineva care să mă ducă acasă. Mi-am tras gluga peste cap și am ieșit din clădire, cu mâinile în buzunar și cu privirea în pământ.
Am ocolit câteva clădiri de birouri, mulțumit că nu mă reperase nicio fană sau, și mai rău, vreun paparazzi. Strada era liniștită, ici și colo se zărea câte o persoană rătăcită, nimeni nu avusese curajul să iasă după furtuna care tocmai încetase. Bălțile dominau asfaltul, îngreunând circulația, care începea să-și reia cursul.
Mă plimbam încet pe străzile goale, până când țipete mi-au atras atenția. Am ocolit un bloc și am venit față în față cu un altul în flăcări. Focul se extinsese la fiecare etaj. M-am apropiat de mulțimea care urla, arătând spre una dintre ferestre.
Mi-am micșorat raza vizuală, încercând să mă concentrez pe obiectul cu pricina. Am văzut o fată, care dădea disperată din mâini, cerând ajutor.
Nimeni nu avea curaj să intre în clădirea în flăcări, era pierdută. Pompierii nu făceau față, autospecialele întârziau să apară. Mi-am dat jos hanoracul, rămânând doar în tricoul cu mânecă scurtă, iar frigul mi-a străbătut pielea.
Am început să aleg spre clădire, în urechi auzeam strigătele disperate ale femeilor din parcare care îmi ziceau să mă opresc, dar nu puteam lăsa o fată nevinovată să-și piardă viața. Am intrat în clădire și am urcat scările până la etajul 1, ferindu-mă de flăcările care deveniseră din ce în ce mai mare. Strigătele fetei m-au îndrumat spre camera în care ea. Am încercat ușa, dar era încuiată. Mi-am luat avânt și am spart ușa cu piciorul, care s-a dat în lături.
Fata s-a întors șocată spre mine, răsuflând ușurată pentru un moment, dar panicându-se când flăcările de pe hol începuseră să cuprindă camera în care ne aflam. A venit spre mine și am luat-o în brațe, protejând-o de căldura focului. Și-a pus palma pe pieptul meu, strângându-mi tricoul în pumn. Am mângâiat-o ușor pe spate, încercând s-o liniștesc, în timp ce căutam o cale de scăpare.
- Cât de repede poți să fugi? am întrebat, analizând flăcările prin care trebuia să trecem fără să luăm foc.
A înghițit în gol, dându-și seama ce plănuiam și doar a dat ușor din cap. I-am luat mâna într-a mea și am început să fug, trăgând-o după mine. Flărăcile îmi ardeau brațele goale, dar am continuat să alerg.
Am ajuns la scări care, din fericire, încă erau ferite de foc și am început să cobor câte două, trăgând-o pe fată după mine. Am reușit să ieșim din clădire și am fost preluați de paramedici, care au luat-o pe fată de lângă mine și au dus-o la ambulanță. Am răsuflat ușurat și mi-am pus mâinile pe genunchi, recăpătându-mi respirația.
După ce un doctor s-a asigurat că nu am nevoie de oxigen și că nu am inhalat prea mult fum, am pornit spre ambulanța în care era fata. Avea o mască de față și stătea întinsă pe o targă.
Doctorul mi-a permis să urc, după care a ieșit, lăsându-ne singuri. Avea ochii închiși și era atât de frumoasă. I-am mângâiat ușor obrazul și m-a privit.
I-am zâmbit, iar obrajii ei s-au înroșit. Și-a dat masca de oxigen la o parte și a vorbit.
- Nu știu cum aș putea să-ți mulțumesc vreodată.
- A fost plăcerea mea, i-am zis, luându-i mâna într-a mea și sărutându-i încheietura.
- Cum te cheamă? m-a întrebat timidă.
- Zayn. Pe tine?
- (Y/N).
- Frumos, am zâmbit.
- Cum te-aș putea răsplăti?
- Lasă-mă să te scot la o întâlnire.
A zâmbit și a dat din cap în semn că da. Dacă aș fi știut atunci că aveam să-mi petrec cei mai frumoși ani din viață alături de ea, n-aș fi dat înapoi de la nimic. M-aș fi aruncat iar și iar în flăcări ca să o salvez.
