- Harry, pleacă, nimeni nu te mai vrea aici!
Mâinile lui răsfățându-i coapsele îți reapăreau în minte, buzele lui moi cum se apropiau gingașe de lobul urechii acelei femei, cum șoldurile lor se mișcau concomitent în bătaia puternică a bass-ului, totul îți revenea în minte ca un pumnal ascuțit. Îi auzeai vocea guturată cum îl imploră pe Liam să îl lase să te vadă, dar nu avea să se întâmple. Nu voiai să îl vezi și fratele tău știa asta mai bine ca oricine.
Era singurul loc în care te simțeai în siguranță, știai că avea să te țină departe de el, chiar dacă erau unii dintre cei mai buni prieteni. Îți părea rău că oarecum îl îndepărtai pe Liam de Harry, dar nu te puteai controla.
Ți-ai strâns mai tare genunchii la piept, în timp ce ușa de la intrare se închidea, probabil lăsându-l pe cel ce îți frânsese inima în afara casei. Patul îți fusese singurul prieten în ultimele zile, primind cu îngăduință lacrimile amare cu care îl îmbogățeai. Ai strâns cearșaful în pumn, simțindu-ți venele încheieturii pulsând cu putere.
Nu te simțisei niciodată atât de singură, era de parcă toată lumea te părăsise atunci când el își arunca pantalonii în colțul camerei fără să-i pese, fiind prea concentrat asupra umerilor ei, oferindu-le plăcerea cu care obișnuia să te răsfețe până nu cu mult timp în urmă. Cel mai rău durea faptul că asistasei la toate astea, iar el nu avusese nici cea mai mică idee. Erai paralizată pe canapeaua din colțul opus, ascunsă de umbrele primitoare ale mobilierului închis la culoare. Degetele lui lungi trasau linii pe pielea coapselor ei, stimulând-o la o intensitate aducătoare de extaz.
Lacrimile ți se rostogoleau pe obrajii înfierbântați de mânie și durere, în timp ce inima parcă îți crăpa pereții pieptului, răzbind către liniște. N-a durut mult până când scâncete slabe îți evadau printre buzele uscate, dar fiind estompate rapid de gemetele mult mai puternice. L-ai privit cum o atingea așa cum încerca să o facă și cu tine, primind din partea ei tot ce spera să aibă de la tine. Dar se pare că nu era suficientă iubirea pe care i-o purtai.
Ți-ai simțit trupul cutremurându-se și ai realizat că erai ușor-ușor readusă la realitate. Liam îți scutura umerii, încercând să te scoată din hipnoza care pusese stăpânire pe toată ființa ta. Plângeai în hohote și de abia acum conștientizai durerea aprigă din piept.
Liam îți lipi capul de pieptul lui musculos, încercând să te liniștească. Palma i se plimba liniștitor pe creștetul capului tău, în timp ce buzele scăpau șoapte împăciuitoare. Te-ai smuls din brațele sale și ai pășit grăbit pe podeaua rece care îți trimitea fiori prin tot corpul, înfrigurându-te. Ai intrat în baie și te-ai lipit de ușă, lăsându-ți corpul să alunece pe gresia înghețată, asemenea sufletului tău.
Nu mai aveai putere să plângi, erai extenuantă. Oftatul prelung al lui Liam se auzi prin ușa subțire și pașii cum părăsesc camera. Nu știai cât timp trecuse de gând te refugiasei în baie, lumina de afară începea să scadă cu fiecare minut. Te-ai sprijinit de clanța ușii și te-ai ridicat de la sol, clătindu-te pe picioarele amorțite. Le-ai târât până în fața oglinzii și un scâncet de milă ți-a scăpat printre buze. Știai cine era fata din oglindă, dar părea totodată o necunoscută. Lacrimile îi erau uscate pe obrajii lipsiți de viață, ochii erau obosiți și încercănați, fruntea i se umpluse de cute, iar buzele îi erau crăpate, firicele de sânge proaspăt scăpărând ușor.
O bubuitură din dormitor ți-a atras atenția, transformându-ți inima într-un purice zglobiu. Ai deschis încet ușa și ai aruncat o privire prin camera întunecată. O umbră se vedea sub fereastră, încercând să se ridice de pe parchetul greu.
Ai scos un țipăt scurt, iar omul care tocmai îți intrase prin efracție în casă se dezechilibră și ajunse înapoi pe podea. Te-ai apropiat de pat, înălțând ușor capul în direcția lui pentru a distinge ceva prin întunericul gros ce învăluise camera.
- Harry? ai șoptit neîncrezătoare.
Chiar așa, Harry se ridică de pe podeaua camerei tale, scuturându-și coatele prăfuite.
- Lisa…, fu tot ce putu să zică înainte ca vocea să i se taie din cauza emoțiilor.
Vocea îi era tremurândă și dacă nu ai fi știut mai bine, ai fi crezut că plânge. A pășit un pas în față, iar lumina de pe stradă i-a străbătut chipul, permițându-ți să vezi cu adevărat lacrimile ce îi atacau nesătule obrajii. Ai simțit un instinct de a-l consola, dar te-ai oprit la timp. Mâinile ți s-au încrucișat la piept, dorind să te facă să pari stăpână pe tine. Totul părea rupt dintr-o poveste proastă, dar nici gând. Chiar se întâmpla.
A venit temător spre tine, având grijă să îți analizeze înainte de fiecare pas trăsăturile schimbătoare. Corpu-i zvelt ajunse în fața ta, parcă ferindu-te de tot ce vă înconjura. Voiai să îl iei în brațe și să nu îi mai dai drumul, dar toate acele imagini te împiedicau.
- Lisa, îmi pare atât de rău… nici n-ai idee. Nu știu ce a fost în capul meu. Aburii alcoolului mi-au distrus toate gândurile bune. Știu că nu am dreptul să cer iertarea ta, dar fără tine sunt… nimic. Nu mai funcționez bine, sunt ca un robot. Nici măcar atât. Mă trezesc dimineața, sperând să îți simt corpul în brațele mele, să-ți văd pieptul ridicându-se și coborând într-un ritm lent, pleoapele să îți freamăte sub atingerea delicată a viselor. Dar nu… nu mai ești acolo. Iar viața mea a devenit un obstacol fără tine.
Fără să îți dai seama ce făceai, i-ai sărit în brațe, izbindu-ți buzele de ale lui. Te-a prins în brațe, lipindu-te de corpul său puternic și ținându-se strâns, parcă temându-se că aveai să fugi din nou.
