- Vânt nenorocit, ai mârâit printre dinți.
Ți-ai băgat mâna în păr, înlăturând firele care îți acopereau fața, gâdilându-te. Când puteai vedea din nou filele imaculate ale jurnalului, ai luat stiloul în mână și cerneala a început să formeze litere și, ulterior, cuvinte pe rândurile trasate cu creionul.
Erai pierdută prin gânduri care nu păreau ale tale, când ai simțit o prezență lângă tine. Ți-ai întors capul, iar lângă tine, stătea un băiat ale cărui trăsături te fermecau. Era atât de frumos. Ochii lui albaștri i-au întâlnit pe ai tăi. Ai zâmbit timidă, după care te-ai întors la scris. Picioarele lui se tot mutau unul deasupra celuilalt, nu își găsea o poziție, nu știa ce să facă cu mâinile. Dacă să le odihnească în poală sau să le lase libere pe lângă trup. Într-un final, și-a făcut curaj, iar vocea lui dulce ți-a răsunat în urechi.
- N-am putut să nu observ cât de îngrijit scrii, a zis, bâlbâindu-se.
Nimeni nu îți mai făcuse un astfel de compliment până acum și ai zâmbit veselă. Mâinile i se jucau în poală, trosnind degete și trasând linii pe pantaloni.
- Ești foarte frumoasă, a vorbit din nou.
Ți-ai simțit obrajii îmbujorându-se și i-ai mulțumit.
- Sunt Louis, s-a prezentat cu un zâmbet uriaș pe față și întinzând mâna.
I-ai strâns-o ferm, părând sigură pe tine, așa cum voiai să fii întotdeauna.
- Roxy! Încântată.
- De multe ori m-am gândit să încep un jurnal, dar niciodată nu știam ce aș putea scrie, a mărturisit.
I-ai povestit cum tu scriai tot ce aveai pe suflet, fiecare sentiment, fiecare gând, fiecare frică neîmpărtășită, certuri, laude, povești, teamă, singurătate, speranță, durere, iubire, emoție. Te urmărea cu atenție și nu te întrerupea deloc. Zâmbetul cald nu îi părăsea fața, iar ochii se contopeau cu ai tăi.
Jurnalul tău era între voi, închis, bineînțeles. La urma urmei, era totuși un străin, nimeni nu avea acces la jurnalul tău, era prea intim. Tot ce simțeai era acolo și tot ce nu voiai ca altcineva să știe.
Fulgere au început să despartă cerul, iar norii acaparau cerul. Ai privit tristă cum ziua era obligată să se termine, deși ai fi vrut să mai stai de vorbă cu acel băiat care părea să înțeleagă tot ce simțeai.
Ochii lui calzi te atrăgeau într-un vârtej continuu, din care îți era imposibil să ieși. Te-ai ridicat de pe bancă și ți-ai îndreptat rochia de vară, ce ajungea până deasupra genunchilor. Ai luat geanta de pe spătar și ai pus-o pe umăr.
- Mi-a făcut plăcere, Louis! Poate ne vom mai vedea pe aici, ai zis, după care ai plecat, fără să te uiți înapoi.
Picături mici de ploaie cădeau rapid pe pământ când ajunsesei pe la jumătatea parcului. Ai început să alergi, dar picioarele tale delicate nu te ajutau prea mult, iar balerinii mai mult te incomodau.
Ai ajuns în stația de autobuz, unde te-ai adăpostit sub o prelată până când autobuzul și-a făcut apariția. Ai prins un loc și te-ai gândit să mai scrii puțin despre ploaia care tocmai îți binecuvântase trupul. Ai căutat prin fiecare colțișor al genții, dar nu era acolo.
Speriată, ai fugit spre șofer și l-ai implorat să deschidă ușile, spunându-i că e o urgență, dar el nici nu a vrut să audă. Erai prinsă în autobuz, iar jurnalul putea fi găsit de oricine.
La prima stație ai coborât și ai început să alergi prin ploaie, desculță. Ai luat balerinii în mână ca să poți fugi mai repede. Cinci minute ți-a luat să ajungi în parc, iar alte trei să alergi pe aleile goale. Jurnalul nu mai era pe bancă. Dispăruse. Și o dată cu el tot ce simțisei vreodată.
Te-ai așezat pe pământ, sub protecția crengilor unui stejar bătrân, iar lacrimi calde ți-au străbătut obrajii obosiți. Palmele erau pline de pămând ud și tremurau.
Aveai privirea fixată în gol, nefiind atentă la nimic din jurul tău.
- Roxy? ți-ai auzit numele mai mult ca o șoaptă.
Ai ridicat privirea și ochii tăi i-au întâlnit pe ai lui Louis, care ținea în mână jurnalul tău. Te-ai ridicat imediat și i l-ai smuls din mână.
- Oh, Louis, îți mulțumesc atât de mult! Am crezut că s-a dus pentru totdeauna! ai zis și ți-ai aruncat brațele în jurul gâtului lui, strângându-l puternic.
- Nicio problemă.
Ați mers prin ploaie, fără să vă pese de hainele ude și de frigul instalat în oase. Louis a spart tăcerea care se lăsase între voi.
- Îmi place cum descrii iubirea. Ca pe un înger care e mereu acolo să te apere, să îți dea un sfat bun, să îți împărtășească poveștile.
- Mi-ai citit jurnalul?! ai țipat, oprindu-te din mers.
- Um… Îmi pare rău, doar că a căzut și s-a deschis la pagina aia și mi-a plăcut prea mult…
- Da, sigur! ai zis plină de sarcasm.
- Roxy, vorbesc serios. Chiar îmi pare rău. Ca să mă revanșez, pot să îți cumpăr o cafea fierbinte?
Gândul unei băuturi calde curgându-ți prin vene făcea ca totul să fie mai bine. Ai dat ușor din cap, iar zâmbetul i-a reapărut pe fața. Ți-a luat mâna într-a lui, sărutându-ți delicat încheietura, după care ați continuat să mergeți, mână de mână, spre cafenea.
