Trecuseră șase zile de când stăteai în salonul de spital, așteptând o veste bună. Șase zile de când dădusei viață primului tău copil. Șase zile de când micuțul Benjamin era într-un incubator, conectat la aparate.
Tot salonul era plin de flori, de felicitări, de urări de bine, de jucării. Toată lumea te încuraja, dar nimeni nu știa dacă va fi bine.
Erai la casa familiei logodnicului tău, Liam, când ai simțit dureri groaznice. Deși erai doar în luna a cincea, apa ți se rupsese. Liam te-a dus de urgență la spital, unde doctorii au decis că trebuie să intri cât mai repede în operație.
De când se născuse, Benjamin nu văzuse exteriorul incubatorului. Asistentele te duceau zilnic să îl vezi, dar niciodată să îl atingi. De ținut în brațe nici nu se punea vorba, era prea mic și prea firav. Orice atingere îi putea face rău.
Liam era mereu alături de tine, spunându-ți că totul avea să fie bine, că era doar o încercare peste care aveați să treceți. Îl crezusei la început.
Dar începusei să îți pierzi speranța când doctorul spusese că plămânii lui sunt prea mici și că sunt șanse de maxim 2% ca el să supraviețuiască.
Plângeai zilnic, nu știai ce să faci. Voiai să îl ajuți, dar nu aveai cum. Totul era un coșmar. Voiai să muți munții din loc, dar era imposibil. Nimic nu îți putea ajuta copilul în momentul acesta. Trebuia să lupte singur pentru viața lui, iar asta te durea cel mai tare.
Erai pierdută în gândurile tale, când ușa s-a deschis, iar un trist Liam a intrat în salonul tău. S-a apropiat de pat și te-a sărutat pe frunte. Ochii lui erau roșii și umflați. Se vedea că plânsese, dar nu voia să recunoască. Voia să fie puternic pentru tine. Știa că durerea unei mame e mai mare decât cea a tatălui.
Ca în fiecare zi, o asistentă a venit și te-a luat să-ți vezi bebelușul. Tu și Liam v-ați îmbrăcat cu niște costume speciale și v-au pus măștile pe față pentru a nu dăuna copilului.
Ați intrat în salon și v-ați îndreptat spre incubator. Un micuț dormea pe păturica albastră dinăuntru. O mulțime de fire erau lipite de trupușorul lui mic.
- Hei, puiule, mami e aici, ai zis, mângâind incubatorul.
Nu a reacționat în niciun fel, dar nici nu avea cum… Era prea mic. Ai simțit două brațe pe umerii tăi și ai știut că e Liam, fără să te întorci. Doctorul a intrat în salon, dar nu i-ai acordat atenție. Ți se părea că Benjamin mai crescuse de când se născuse. Erai bucuroasă. Asta însemna că existau șanse să se facă bine.
- Domnule și doamnă Payne, trebuie să vă spun ceva, a rostit doctorul, apropiindu-se de voi. Micuțul Benjamin nu mai poate fi salvat… Am încercat tot ce era posibil. Corpul lui nu se adaptează.
Ai simțit cum te prăbușești. Picioarele tale deveniseră moi, iar dacă Liam nu era acolo, probabil ai fi căzut pe podeaua rece.
- Dar uitați cât a crescut! ai zis, arătând spre copilul tău.
- Din contră, doamnă… A scăzut în greutate. El nu face nimic altceva decât să sufere în momentele astea.
Ai început să plângi cu putere în brațele lui Liam. Simțeai pe obraji lacrimi, dar nu erau numai ale tale. Liam plângea de asemenea. L-ai simțit cum dă din cap. Te-ai întors și l-ai văzut pe doctor cum deschide incubatorul și ia firele de pe trupul copilașului tău, după care îl ia în brațe și ți-l dă ție.
L-ai luat cu grijă, parcă fiindu-ți frică să nu se rupă. Pielea lui era călduță. Era vânăt pe alocuri. Te-ai așezat pe un scaun din cameră cu Benjamin în brațe, în timp ce Liam stătea lângă voi.
Ți-ai privit în lacrimi copilul care se stingea în brațele tale.
