Harry imagine (pentru DarcyAly)

1.9K 52 2
                                    

          Înaintai cu greu pe ringul de dans, împânzit de oameni ce își mișcau lasciv corpurile pe biturile muzicii house ce răsuna din amplificatoarele montate strategic în diferite colțuri ale clubului.

          Mâini murdare îți atingeau coapsele, înfiorându-ți trupul. Ți-ai folosit  coatele pentru a-i îndepărta și de a ajunge acolo unde îți doreai: lângă iubitul tău, care promisese să te aștepte la bar. Ai reușit să traversezi mulțimea, ce se îmbulzea tot mai mult pe ringul de dans, și ai ajuns în zona barului, dar doar două dintre scaune erau ocupate, însă niciunul de către iubitul tău.

          Te-ai uitat în jur, dar nu îl puteai observa pe nicăieri. Nu putea să te lase singură, nu-i așa? Harry nu făcea lucruri din astea. Sigur văzuse pe cineva și s-a dus să-l salute, fiind drăguț ca întotdeauna. Te-ai așezat pe unul dintre scaunele libere, în timp ce bărbatul de lângă tine îți făcu cu ochiul, trecându-și limba printre buzele crăpate de frigul de afară.

          Ți-ai simțit inima strângându-se de teama și te-ai îndepărtat cât de mult ai putut de el, fără să dai totuși de bănuit. Barmanul te-a întrebat dacă mai vrei ceva de băut, dar l-ai asigurat că ești în regulă. Începea să treacă destul timp și Harry nu mai apărea. Grija ți se cufundase în suflet, sperând că nu pățise nimic. Te-ai răsucit pe scaunul din piele, fiind cu fața spre ring, unde oamenii continuau să danseze fără nicio preocupare.

          I-ai observat buclele prin mulțimea de oameni, dar nu prea departe de locul în care te aflai. Pieptul lui era lipit de spatele unei fete, care își mișca șoldurile peste zona lui intimă, stimulându-l să îi cuprindă talia în mâini. Lacrimi îți amenințau ochii, iar pieptul era acaparat de o durere surdă. Ți-ai mușcat buza, oprind lacrimile care se pregăteau să-ți păteze obrajii. Nu îi mai puteai privi, așa că te-ai ridicat de pe scaun și ai dat să pleci, dar singura cale de scăpare era prin ringul de dans. Cu pași mici și tremurând, ai trecut iar prin mulțimea, care părea acum undeva departe, fiind doar un element de decor.

          Te apropiai de ușile de ieșire, când i-ai auzit vocea lui Harry strigându-te. Nu te-ai întors însă, ai continuat să mergi, de parcă nu se întâmplase nimic. Unul dintre bodyguarzi ți-a deschis ușa și ai ieșit în frigul năprasnic de afară.

          Zăpada se întinsese pe trotuarul întunecat acum, iar fulgi mici traversau aerul, întâlnindu-se cu restul la picioarele tale. Ți-ai strâns brațele în jurul corpului, cercetând strada după un taxi care să te ducă acasă, unde puteai să te descarci.

          Ai înaintat pe strada goală, un râs puternic îți ajunse pe la urechi, dar era prea departe de locul în care te aflai. Picioarele mergeau automat, nu erai în stare să îți controlezi corpul care suferea la fel de tare ca sufletul. Pași grăbiți se făceau auziți în spatele tău, iar numele îți era strigat. Lacrimile îți curgeau fără oprire pe obrajii reci. Mâna lui s-a înfășurat în jurul cotului tău, oprindu-te din mers.

-         Alison, ascultă-mă, te rog! te-a implorat cu vocea tremurândă.

-         Nu, Harry, știi ce?! ai spus, răsucindu-te pe călcâie și ștergându-ți rapid lacrimile. Mi s-a luat de toate jocurile tale, de fiecare dată când mergem undeva faci la fel, niciodată nu sunt suficient de bună pentru tine, oricine altcineva din încăpere trebuie să îți fure ochii. De ce nu pot fi eu fata aia, Harry? Care să te atragă pe ringul de dans? De ce? ai urlat.

Fața lui se contorsionase, fiind absorbită de durerea pe care i-o ofereau cuvintele tale.

- Iubito…, a început, dar cuvintele pur și simplu nu voiau să iasă dintre buzele-i cărnoase.

Ai dat să pleci, dar mâinile ți le-au prins pe ale tale, obligându-te să rămâi unde erai.

- Iubito, știi doar că tu ești singura de care îmi pasă. Ești singura pe care o iubesc. De ce aș avea nevoie de niște necunoscute când am tot ce mi-aș putea dori? Cea mai frumoasă fată care mă iubește necondiționat, pe care știu că o neglijez și mă urăsc pentru asta, dar… nu știu ce e cu mine, iubito. Nici eu nu mă mai recunosc. Sunt atras în tot felul de prostii, când beau știi că nu mai sunt eu. Mă transform într-un prost, care suferă pentru că lumina ochilor lui plânge din cauza lui, a spus, ștergându-ți lacrimile care începuseră din nou să curgă.

Nu știai cum o face, dar de fiecare dată reușea să îți aline durerea pe care tot el o pricinuia. Te-ai apropiat de el, permițându-i să te ia în brațe. Ți-ai îngropat capul în materialul cald al bluzei lui, în timp ce mâinile sale ți se plimbau liniștitor pe spate. Ți-a ridicat bărbia și ți-a sărutat fruntea, liniștindu-te.

- Te iubesc, a șoptit înainte să îți sărute buzele. 

Imagine One DirectionWhere stories live. Discover now