Cotrobăiai prin casa cea veche a bunicilor tăi, în căutarea unei diademe pe care o pierdusei când erai doar un copil și de care îți amintisei în urmă cu câteva zile, făcându-te să o dorești din nou. Camerele erau întunecate și murdare, nimeni nu mai călcase pe acolo de multă vreme. Stratul de praf avea câțiva centimetri serioși, ridicându-se în aer de fiecare dată când atingeai ceva. Îl inhalai în plămâni și îți rănea gâtul, făcându-te să tușești des pentru a putea respira normal.
Seara se lăsa peste pădurea în care era localizată casa, dar nu voiai să renunți. Ți-o doreai mult prea tare. Nu era sigură dacă electricitatea mai funcționa, dar aveai să vezi dacă se făcea întuneric și încă erai în casă. Ceea ce s-a și întâmplat. Ți-ai întins mâna pe întrerupătorul înfipt în perete și ai apăsat cu grijă butonul. O lumină slabă a cuprins camera, prea slabă pentru a face diferență prea mare. Te-ai așezat pe canapeaua veche, mâncată de molii, nepăsându-ți că aveai să-ți murdărești blugii cei noi. Ți-ai prins capul în mâini și ai oftat.
Ai stat în liniște câteva minute, analizând obiectele din casă pe care obișnuiai să le iubești atât de mult când veneai în vizită. Șemineul din piatră de râu în fața căruia te jucai cu păpușile, în timp ce lemnele trosneau înăuntru, bunica ce croșeta în liniște pe fotoliul din colț, bunicul care își făcea de lucru în birou, citind o carte sau plănuind ceva nou pentru casa care avea să îți rămână ție. Ceea ce se și întâmplase. Iubeai locul, dar era mult prea departe de serviciul pe care ți-l alesesei, de prietenii pe care ți-i făcusei și de părinți.
O bubuitură puternică s-a auzit în pridvorul de la intrare, speriindu-te. Ai sărit de pe canapea, ținând o pernă veche strâns la piept și nefiind în stare să mai faci un pas în plus. Nu era o zonă locuită, ba din contră, casa era înconjurată de pădure, niciun drum nu trecea prin jur. Erai în mijlocului pustiului, amenințată de ceva ce se pregătea să intre peste tine.
Ai auzit ușa deschizându-se cu un scârțâit și câțiva pași grei în hol.
- Alo? Cineva?
Vocea îi era caldă și curioasă. Ai făcut câțiva pași către ușă și ai aruncat o privire scurtă către hol. Ai văzut un băiat în jur de 20 de ani, haine groase îi acopereau corpul, părul îi era blond și ciufulit. S-a întors pe călcâie, observându-te în umbre. A sărit înapoi, scoțând un urlet slab printre buze. Ai ieșit la lumină, fiind atentă să nu înaintezi prea mult, deși părea la fel de speriat ca și tine.
- Cine ești? ai întrebat.
- Ă… Numele meu e Niall. Mașina mea s-a stricat, a spus arătând spre pădure, pe unde venise. Am plecat în căutare de ajutor și am ajuns aici…
- Oh, a fost tot ce ai putut să zici.
Încă își trăgea sufletul după sperietura pe care i-o cauzasei.
- Crezi că mă poți ajuta? a întrebat cu speranță.
Ai dat din cap că nu, și tu mersesei pe jos de la drumul principal până aici. Autobuzul te lăsase la câțiva kilometri distanță pe care i-ai parcurs mergând. A înjurat încet și i-ai aruncat un zâmbet slab.
- Poți să stai aici, nu mai există nicio casă în apropiere. Poate doar la vreo 20 de kilometri, dacă nu a dărâmat fostul han.
- Mulțumesc, a rostit binevoitor. Locuiești aici?
- Nu, nu, e casa bunicilor mei. A fost…
- Îmi pare rău, ți-a răspuns, oferindu-ți un zâmbet trist.
- E în regulă.
- Îmi poți spune numele tău? a întrebat politicos.
- Anny.
Te-ai întors în sufragerie, iar el te-a urmat, amândoi nevrând să rămâneți singuri. Ți-ai reluat locul pe canapea și i-ai făcut semn să se așeze și el, ceea ce a și făcut. Era o tăcere ciudată, dar niciunul nu îndrăznea să deschidă un subiect de discuție.
Becul începu să pâlpâie rapid, după care se stinse.
- Oh, perfect, ai murmurat nervoasă. S-a ars și ăsta.
Ușa sufrageriei se trânti de perete cu un zgomot puternic, făcându-vă pe amândoi să săriți. Te-ai apropiat de Niall, care nu știa cum să reacționeze. Ți-a apucat mâna și te-a tras în spatele lui. Vaza de pe dulap s-a prăbușit, spărgându-se în zeci de bucăți.
Ți-ai strâns mâna în jurul brațului său, tremurând de frică. Încă un zgomot ciudat s-a auzit de la etajul casei și Niall a început să alerge, trăgându-te după el. Din fericire, nu ați avut obstacole până afară, unde ați răsuflat ușurați.
- Ce a fost asta? a întrebat Niall gâfâind.
N-ai fost în stare să răspunzi, teama ți se cuibărise în suflet, iar câteva lacrimi îți curgeau pe obraji.
- Hei, ești în siguranță! a spus Niall, luându-te în brațe.
Mâna lui se plimba ușor pe creștetul tău, liniștindu-te. Ți-ai îngropat fața în pieptul lui, oftând. După câteva minute, te-ai îndepărtat puțin de el, lumina lunii îi bătea pe fața frumoasă. I-ai zâmbit cald și el a făcut la fel. Ți-a luat mâna într-a lui și te-a tras mai aproape de el, lipindu-și buzele de fruntea ta fierbinte. Erai în siguranță.
