- Tatiiiiiiiiiiiii! ai auzit vocea fetiței tale răsunând peste muzica și râsetele din jur.
Ai plătit pentru vata de zahăr pe care tocmai o cumpărasei și te-ai îndreptat spre soțul și copilul tău.
Liam tocmai o ridica pe micuța Alessia pe umerii lui ca să poată vedea. Când ai ajuns în dreptul lor, Alessia a început să bată nerăbdătoare din palme, în așteptarea bunătății din mâinile tale.
- La ce se uită? ai întrebat, ridicându-te pe vârfuri ca să distingi ceva peste capetele înalte ale mulțimii, dar înălțimea ta nu te ajuta.
- Un clown! zise Liam, entuziasmat la rândul lui.
Ai smuls o bucată de vată și i-ai dat Alessie, care te-a mușcat de deget. Mândră de isprava ei, a început să râdă și să aplaude. Un dinte de lapte tocmai îi căzuse în acea dimineața, iar o gaură micuță trona în partea de sus.
Te-ai prefăcut rănită, iar ea râs și mai tare. Liam ți-a pupat degetul și „rana” s-a vindecat numaidecât.
- Tati are puteri magice! ai zis, iar fața Alessie s-a luminat.
- Tati al meu e pelfect! a răspuns, zâmbind cu toți dinții.
Deși avea deja patru ani, nu putea să zică „r”. Sau nu voia, așa cum credea Liam. Adora să se prostească, iar toate năzbâtiile îi aduceau o bucurie imensă, mai ales când vă era greu să o pedepsiți, ținând cont că se prefăcea a fi un îngeraș.
- Aici ai dreptate, ai încurajat-o, zâmbindu-i soțului tău.
Erai total de acord. Până să apară Liam, viața ta era ca o casă în calea unei tornade ce își schimba mereu direcția. Nu zâmbeai aproape niciodată, iar lumea părea să fie mereu împotriva ta. Indiferent dacă era vorba de nimicuri sau de decizii majore. Te obișnuisei cu singurătatea și oarecum îți acceptasei soarta. Dar, undeva adânc în sufletul tău, exista o urmă de speranță că un super erou te va salva. Și așa s-a întâmplat. L-ai întâlnit la o convenție pentru iubitorii filmelor Disney. Când privirile vi s-au întâlnit, ți-ai simțit inima luând-o la goană. Nu ți se mai întâmplase niciodată așa ceva.
Ochii lui calzi te-au făcut să te topești și să vrei să îl cunoști. Nu obișnuiai să faci primul pas, dar când l-ai văzut, ai știut că trebuie să preiei inițiativa. Nu ai regretat niciodată decizia.
Te-ai îndrăgostit de bunătatea sa, de sufletul lui cald și iubitor, de generozitate, de tandrețea și protecția pe care ți le oferea zilnic, de iubirea care radia înăuntrul lui, de faptul că nu se dădea niciodată bătut și continua să lupte deși părea învins.
Ai fost readusă la realitate de Alessia care îți cerea mai multă vată de zahăr. I-ai rupt o bucățică și i-ai dus-o la gură, dar ți-ai retras degetele repede ca să nu-și mai poată înfige „colții”, așa cum îi numea Liam.
Avea obiceiul prost de a mușca lumea și, deși atât Liam, cât și tu, încercaserăți de nenumărate ori să o dezvățați, nu voia nici în ruptul capului să renunțe la ceea ce credea că o face să aibă conducerea familiei.
Cel mai rău a fost când a mușcat-o pe Ruth de ureche și dinții au străpuns atât de adânc pielea, încât firicele de sânge au început să curgă.
- Tati, vleau în tlenuleț! a comandat prințesa.
V-ați făcut loc prin mulțime și ați ajuns la casa de bilete. Liam a cumpărat unul și a așezat-o pe Alessia într-una dintre cabine, în timp ce tu făceai poze.
Trenulețul s-a pus în mișcare, iar Liam a venit lângă tine, trecându-și o mână în jurul taliei tale.
- Ce am făcut să fiu așa norocos? a întrebat, sărutându-te pe tâmplă.
- Eu sunt cea norocoasă! Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, cea mai minunată persoană care poate exista. Ești un soț și un tată perfect. Oricine în lumea asta ar pune mâna pe o mină de aur dacă te-ar avea. Ești lumina ochilor mei. Tu și Alessia. Aș fi nimic fără voi. Să nu uiți niciodată asta, ai zis, privindu-l în ochi.
- Mami, tati! a strigat Alessia din trenuleț, făcându-vă cu mâna.
I-ați răspuns la salut, zâmbindu-i larg.
- Te iubesc! ți-a șoptit Liam, trimițându-ți fiori pe șira spinării.
Te-ai cuibărit la pieptul lui și ți-ai privit fiica bucurându-se de momente de neuitat.
