ASA TATA, ASA FIU

CARTEA I - CEA MAI NEAGRA ZI 1

- Ma iubesti?

- Nu!

- De ce? Am intrebat-o eu surprins.

- Ca nu vreau! A raspuns ea, dezinvolta.

Am privit-o lung. Se poate asa ceva? Sa vrei, sau nu, sa iubesti pe cineva? Hm... As vrea sa pot sa spun si eu asta. Sa nu vreau sa iubesc... la mine, iubirea a venit, fara sa fiu intrebat... A venit asa, pe nepregatite... si mi-a luat linistea noptii...

Stateam ascunsi in spatele unei cladiri dezafectate de la marginea Bucurestiului, locul nostru de joaca, din clasele primare. Ea era fata visurilor mele, inca din clasa a V a... o visasem noapte de noapte... Ziua o privisem doar... Ani de zile... o privisem doar, sperand in fiecare zi ca si ea ma va privi pe mine... Dar acum nu mai aveam timp. Eram in clasa a VIII a... ultimul an de gimnaziu... Ultimul an in care pot s-o privesc zi de zi... si ma ingrozea gandul ca nu o voi vedea in fiecare zi... ca nu va mai fi intr-o clasa cu mine, ca nu o voi mai putea supraveghea discret, sa nu i se intample nimic... Niciodata nu m-a bagat in seama... Niciodata nu m-a privit altfel... dar eu am continuat sa o iubesc si sa ii dedic toate gandurile mele... si toate visele mele... Aveam treisprezece ani... varsta la care dragostea inmugurita cu trei ani in urma s-a transformat in ceva mult mai puternic... Simteam deja si atractia fizica... Hormonii jucau in mine... Incepeam sa ma gandesc la ea altfel acum... Iubirea nevinovata din cei trei ani se impletea acum cu dorinta fizica , inca neinteleasa, inca mult prea tanara... ca sa o pot controla...

- Ar trebui sa ai un motiv mai serios! Am soptit eu, privind in jurul nostru, ca sa nu

fim vazuti de ceilalti. Ne jucam de-a v-ati ascunselea iar intamplarea sau hazardul a facut sa ne ascundem in acelasi loc si nu am vrut sa pierd poate singura ocazie de a-i vorbi... Poate singura ocazie de a fi singura cu mine.

- Pai asta e motivul! Nu vreau sa te iubesc, raspunse ea, incruntandu-se usor.

- Dar macar iti plac? Intrebarea mi-a venit intr-o clipa... si imi amintesc ca mi-am tinut

respiratia dupa ce am rostit-o. Nu stiu cum de am avut curajul sa o intreb. Nu stiu de unde mi-a venit. Ar fi trebuit sa ma multumesc cu raspunsul ei de mai inainte si sa ma retrag... Asa ar fi trebuit...

- Da! Te plac! Raspunse ea, scurt, fara sa ma priveasca, de data asta.

Oh! Raspunsul ei m-a uimit. Sinceritatea ei m-a uimit si mi-a dat curaj sa continui.

- Pai daca iti plac, de ce nu vrei sa ma iubesti?

- Du-te ma de aici! Tu esti un nimeni! Tu esti un bastard!

Vai! Cuvintele ei m-au facut sa lacrimez de durere. Abia dupa cateva momente am inteles

ultimul cuvant. BASTARD. De unde naiba a scos-o?

- Ce? Atat am scapat printre buze si dinti inclestati.

- Ce-ai auzit! Un bastard... fara tata... fara bani... fara nimic!

- Ce stii tu despre tatal meu? Am intrebat abia retinandu-mi lacrimile, stupefiat, simtind

cum se aduna nervii in mine. Cine dracu a scos barfa asta despre mine?! Cine?

- Stiu ca nu te-a vrut! Stiu ca nu vrea sa stie nimic de tine!

- Nu e adevarat! Am sarit eu ca ars.

- Nu e adevarat? Intreba ea zeflemitor, zambind dispretuitor. – Atunci unde e tatal tau? In sapte ani de scoala nu l-am vazut niciodata! E adevarat ca nici pe mama ta nu am vazut-o des, dar totusi am vazut-o...