ASA TATA, ASA FIU

20

- M-ai intrebi? Nu asa ne-a fost intelegerea! Ai lungit-o prea mult, am soptit eu. – Nu ar fi trebuit sa sunam. Daca as fi stiut ca e la mama albumul, nu as fi ajuns aici. Am zgandarit-o rau, Alex. Va fi o minune daca nu ma voi trezi cu ea pe urmele mele... Mai ceva ca si Corina! Nu se va lasa pana nu ma va vedea. Ce naiba fac eu acum? Asa va trece ea de mine? Nu isi va vedea de viata ei. Cum sa isi vada de viata ei daca ma va cauta sau va incerca sa dea de mine?

- Haide, bre! Ca nu a fost asa de rau! Oricum, ai niste raspunsuri. Te-ai linistit... sau ar trebui sa te linistesti. Nu se va intampla nimic grav... O sa o rezolvam noi cumva. E bine ca ai niste raspunsuri acum. Dar chiar imi place de fata asta! Ai observat? Nu ti-a rostit nicio secunda numele mic. Niciodata! E desteapta! Nu a vrut sa te puna in pericol. Nu a vrut sa fie auzita de parintii ei despre cine vorbeste ea. Si am o presimtire. Ea nu va fi insistenta. Bun! Hai sa mergem dupa album.

- Cum naiba urc eu atatea etaje, Alex?

- Urca soferul.

- Nu! Eu trebuie sa urc, dar poate ma poate ajuta soferul sa urc?

- Normal ca poate. Hai sa mergem.

Am ajuns repede la scara blocului cu garsoniere. Ma simteam deja destul de rau. Rana din piept incepea sa ma doara si ma simteam slabit. Am strans din dinti si am coborat din masina. Insa inainte de a inchide portiera, m-am adresat lui Alex.

- Va dura putin mai mult. Imi va trebui timp. Nu sunt bine deloc.

- Cris. Nu ma speria! Serios! I-ati cat timp iti trebuie. Noi te asteptam in masina. Nu te lasam aici. Ai grija, da? Tocmai i-am spus lui Carmen ca tu esti bine. De te vede ma-ta asa, sau ti se face rau, poate ii spune fetei si atunci sa vezi belea!

Am inchis portiera si m-am indreptat incet spre casa scarii. Am inceput sa urc treptele incet... cu pauza la fiecare treapta. Sincer m-am temut ca mi se va face rau din nou... Insa nu, am reusit sa ajung la usa garsonierei. Am descuiat-o si am intrat. Mama era treaza. Singura. S-a intors spre usa cand a auzit ca se deschide.

- Edmond?! Oh, Doamne! Edmond!

- Buna, mama. Am venit dupa calculator. Si dupa ceea ce mi-a lasat fosta mea colega.

Apoi, fara sa mai stau pe ganduri, i-am facut semn soferului sa ma ajute sa imi ambalez calculatorul.

- Cris, le duc eu pe astea jos. Vin dupa tine. Suna-l pe Alex cand vrei sa cobori. Poate aveti de vorbit putin.

- Multumesc, am soptit eu recunoscator.

Soferul a iesit iar eu am ramas doar cu mama.

- Edmond, esti bine?

- Te intereseaza?

- Cum sa nu ma intereseze?

- Pana acum nu te-a interesat. Da-mi, te rog, ce mi-a lasat fosta colega. Trebuie sa plec, sunt asteptat. Daca mai suna, spune-i, te rog, ca sunt bine. Dar nu ii spune ca am fost eu dupa pachet. Pot sa te rog sa faci asta pentru mine? Sa nu ii spui ca am fost eu dupa pachet?

- De ce nu vrei sa stie? E o fata foarte draguta. A fost aici. A intrat in casa. Am stat putin de povesti.

- Ce? Ati stat de povesti? Si ce naiba ati povestit voi doua?!

- M-a sunat sa vada daca sunt acasa, prima data. Apoi a venit si mi-a adus coletul. Nu te speria. Am fost singura si nu am baut in ziua aia. Nu te-am facut de rusine.

- Nu mi-ai spus despre ce ati vorbit.

- Mi-a spus ca sunteti prieteni. Mi-a aratat pozele din album... Mi-ar fi aratat si CD-ul, dar nu a stiut parola de la calculator...