ASA TATA, ASA FIU

1

- Poftim? Ce naiba?

- Da, iubirea mea... Maine va fi Revelionul... Si il vom face aici... Apoi vedem noi ce facem...

- Ce vrei sa spui? Ce sa vedem?

- Nu mai spun nimic... Tu mai ai de vorbit cu tatal tau...

- Nu mai am de vorbit nimic cu el... Iubire... Am incheiat totul inainte de a ma intoarce in locuinta lui Samir... S-a terminat... Nu ma vei mai auzi vorbind de adevaruri si raspunsuri... Nu vei mai plange niciodata, Carmen, asa cum ai plans cand am venit aici... S-a terminat...

- Nu am voie sa vorbesc mai mult, dar pentru tatal tau nu s-a terminat...

- De ce nu ai voie sa imi spui mai mult? De cine asculti tu, draga mea? Ce imi ascunzi?!

- Edmond, scumpul meu, ce ar fi sa mai incerci sa dormi putin...

- Carmen! vorbeste! Acum am ridicat vocea, incercand sa ma fac ascultat...

- Ei m-au rugat sa nu iti spun nimic... si nu o voi face... Edmond... Doar atat iti repet... Tu mai ai de stat de vorba cu tatal tau...

Am strans buzele... Ce naiba mai vrea tatal meu de la mine?! Doar nu va incerca sa ma retina aici pentru ca mi-a salvat viata?! Altul care sa puna stapanire pe mine? Ce naiba? Eu nu pot sa am viata mea, ca mereu se gaseste cineva care sa incerce sa ma retina pentru el? Doar ii spusesem tatalui meu, ceea ce am avut de spus...

- Carmen, scumpa mea, eu nu mai am ce sta de vorba cu el... Nu stiu ce imi ascunzi, dar eu nu imi mai doresc nimic altceva decat sa te am langa mine si sa avem o viata lunga, sa ma pot revansa pentru ca m-ai asteptat atata timp... Mi-am atins limita! E suficient cat am aflat... E suficient ca stiu ca tatal meu nu mai vrea sa ma omoare... E suficient ca stiu ca tatal meu stie ca exist... si ca stie ce viata am avut... din cauza lui si a mamei mele... Gata! S-a terminat. Mergem acasa si ne bucuram de noi...

Am stat asa lipiti o vreme, apoi am simtit nevoia sa ma ridic, asa ca m-am miscat putin si am soptit:

- Iubire, vreau sa ma ridic.

- E prea devreme, Edmond!

- Nu! Trebuie sa ma ridic...

- Ok! Stai sa te ajut...

A coborat din pat si a dat sa se aplece ca sa ma ajute pe mine. Am intins mana s-o opresc. Voiam sa ma ridic singur. Asa ca, m-am ajutat de brate si am reusit sa ma ridic in sezut... Ma durea capul si ma durea spatele si ma durea piciorul, dar nu mi-a pasat. Voiam sa ma misc... Voiam sa ma doara... Voiam sa fiu convins ca traiesc... si ca o am pe Carmen aici... Prin urmare, m-am ajutat de brate si m-am impins pana am reusit sa ma ridic in picioare... Am simtit ameteala... Am simtit vertijul... insa nu m-am dat batut... si... Iata-ma... Stau singur in picioare... Am inspirat adanc si am intins bratele spre Carmen... Oh! Cand am avut-o in bratele mele asa cum mi-am dorit atat amar de vreme, am simtit ca renasc... Nu m-a mai durut nimic... Am strans-o cu bratele incolacite in jurul trupului ei firav, ce se pierdea acum, langa trupul meu si nu am mai asteptat nicio clipa in plus. I-am cautat buzele de care mi-a fost atat de dor si am sarutat-o cu sete... Am sarutat-o asa cum o sarutasem mereu, de cand ea a facut primul pas... Am sarutat-o, multumind Cerului ca s-a indurat de noi... si ne-a lasat impreuna... Am sarutat-o, fara sa mai am nimic altceva in gand... Fara sa ma mai gandesc ca voi mai fi nevoit sa plec sa caut adevaruri dureroase... si razbunari visate de ani de zile. M-am simtit razbunat... L-am avut pe tatal meu in genunchi asa cum am visat mereu... Acum am sarutat-o, cu pofta... simtind cum creste in mine dorinta de mai mult... Simtind cum puterile imi revin...

Carmen mi-a raspuns la sarut cu aceeasi inflacare pe care am simtit-o mereu... S-a lipit de mine, cu sanii striviti de pieptul meu, cu degetele la ceafa mea, inclestandu-si-le in parul meu... A fost un sarut lung... tamaduitor... si datator de sperante... Puteam acum sa sper... Nu mai aveam acum termene limita... Nu mai aveam acum termene fixe... Abia acum m-am simtit liber... Da! Eram liber! Liber sa ma bucur de iubirea mea. Sa ma bucur de viata... Liber sa nu ma mai tem...