ASA TATA, ASA FIU

4

Oh! Mi-a spus „fiule"? Oare am auzit bine? Ma recunoaste ca fiind sange din sangele lui? Nu ma omoara? Pot sa cred eu asta? Am decis sa le spun adevarul pe care il stiam eu:

- Da... Stiu ca sotia ta ti-a cerut sa iti bati joc de mama mea. Stiu ca ti-a cerut o dovada de iubire... Si aceasta dovada a fost sa o convingi pe mama sa ramana insarcinata si apoi s-o gonesti dupa ce nu mai poate sa faca avort... De ce Emily? Ce vina am avut eu in toate astea? De ce ai facut sa apar eu pe lumea asta? Ce te-a impins sa il convingi? La ce te-a ajutat pe tine, faptul ca am fost aruncat in lumea asta? Stiu ca mama nu si-a dorit sa ma aiba... Stiu ca tatal meu a convins-o cu minciuni sa fie de acord ca eu sa exist pe lumea asta! De ce Emily? De ce mi-ai facut asta?

- Asta e varianta ei? intreba tatal meu consternat. – Incredibil! O omor! Marai el. Hm! astea sunt vesnicele lui cuvinte... Amenintarea cu omorul...

- Chiar asa? Vrei s-o omori si pe ea, asa cum vrei sa ma omori pe mine? Asa cum ai amenintat acum douazeci si patru de ani, in parcul de langa blocul turn? Stii care bloc turn! Sunt sigur! Vrei sa iti spun ceva, inainte de a continua cu adevarul mamei? Vrei sa cunosti ironia sortii? Iti folosesc acel apartament de doi ani si patru luni! De doi ani si patru luni te folosesti de banii mei... De doi ani si patru luni sunt aici... pandind momentul... Pandind clipa cand Daria isi va face intrarea in cluburi... Da... tata, fiica ta a dormit in patul pe care te-ai lafait tu cu doua femei deodata, acum noua ani de zile!

Am auzit-o pe Emily icnind jalnic... Oh! Amintirile au napadit-o... Cosmarul acelui an i-a revenit in minte agresiv... ranind-o de moarte. Tatal meu s-a incruntat... periculos... insa nu ma mai privea pe mine... isi privea sotia... Isi privea sotia foarte ingrijorat...

- Edmond, las-o macar sa se aseze! Abia se tine pe picioare!

- Prima data sa imi raspunda la intrebarile astea. La toate „de ce"urile pe care i le-am spus acum.

- Edmond, sopti Emily... abia respirand – Nu am ce sa iti raspund... Nu am raspunsuri la intrebarile tale... pentru ca eu nu am stiut nimic ani de zile. Eu nu am cunoscut-o pe mama ta... Nu in persoana... Am aflat de ea de la Cris... la trei ani de cand ne-am cunoscut... Am aflat de ea, doar pentru ca tatal tau a visat-o intr-o noapte... Asa am aflat eu de mama ta... Asa am aflat eu de Ana...

- Si, deci nu l-ai sarutat pe tatal meu in fata ei? Nu l-ai felicitat ca ti-a indeplinit cerinta... Ca ti-a dovedit iubirea lui? Nu tu ai fost cea care l-a impins pe tatal meu sa ma aduca pe lumea asta? Vrei sa spui ca nu ai vazut-o pe mama ingenuncheata in mijlocul parcului, palmuita de tatal meu, gravida de trei luni? Vrei sa te cred? Vrei sa spui ca nimic din cele ce ti-am spus nu e adevarat?

- Da... Asta vreau sa spun! Nu am vazut-o niciodata pe mama ta! Nu stiu cum arata... Nu am fost niciodata fata in fata cu ea... si pentru nimic in lumea asta nu i-as fi cerut tatalui tau asa ceva! Nici lui, nici altcuiva!

- Mili, iubire, du-te si te aseaza... gemu tatal meu... cu atata dragoste, incat m-am infiorat... Aceeasi dragoste... aceeasi intensitate a iubirii pe care o simteam si eu pentru Carmen a mea...

- Nu, Cris! Nu ma asez, pana nu se clarifica totul. Femeia s-a intors spre mine... cu ochii ei negri ca smoala... Nici ai Narcisei nu fusesera chiar atat de negri. – Edmond! Nimic din ceea ce ai spus pana acum, nu s-a intamplat. Stiu ca nu ne crezi! Stiu ca ai trait cu adevarul ei atata timp... si nu am cum sa te conving... Dar eu nu as putea sa fac ceea ce ai spus tu! Niciodata... pentru nimeni si pentru nimic. Acum voi fi eu cea care iti voi cere sa ne asezam... Nu pot sa il vad asa... Nu in genunchi... Nu pot sa suport asta... Imi trezeste cosmaruri... Te rog, vino sa ne asezam la masa... Tatal tau te va asculta! Stiu!