ASA TATA, ASA FIU

HOTARAT

S-a terminat. De acum urma o noua etapa a vietii mele. Liceul. Am luat-o incet spre casa, cu sacoul pe umar, cu mana in buzunar, gandindu-ma la ceea ce s-a intamplat in aceasta zi, intrebandu-ma daca nu cumva am gresit cu ceva. Insa, nu! Nu am gresit. Totul a fost perfect. Mai mult decat perfect. Am fost cel mai tare din generatia mea. Am fost aplaudat. Mi-am auzit numele scandat de toti. Am iesit invingator din gimnaziu. A mai ramas ziua de premiere cand voi fi din nou in centrul atentiei. Stiam ca am obtinut cea mai buna medie din clasa mea. Nu cunosteam celelalte medii din clasele paralele, insa imi era suficient acum ca eram cel mai bun din clasa mea.

Paseam ingandurat, cu barbia in piept, cand mi-am auzit numele, aproape soptit in noaptea senina de mai.

- Edmond...

M-am oprit, tresarind, recunoscand vocea ei... vocea profesoarei mele. M-am repezit spre ea si am luat-o in sfarsit in brate, razand fericit.

- Narcisa! Am reusit! Am reusit! Datorita tie!

- Nu, Edmond... Nu... chicoti ea... - Nu datorita mie. Tu singur ai reusit! Tu! Doar tu!

- Narcisa, vreau sa te am in noaptea asta! Te rog! Vreau sa te simt si sa te sarut... Du-ma oriunde vrei tu! Te rog... Sunt atat de infierbantat... incat ma doare! Vreau trupul tau in noaptea asta! Ti-am simtit lipsa! Au fost cateva momente in care nu am fost sigur de mine si as fi avut nevoie de prezenta ta.

- Adica! Ce s-a intamplat? A fost greu de cucerit? Fata s-a lasat greu?

- Nu! Nu a fost foarte greu s-o cuceresc, contrar asteptarilor, cu toate ca a fost foarte precauta la inceput... insa i-am castigat increderea destul de repede... Dar a fost un moment in care am vrut sa renunt la razbunarea mea...

Narcisa s-a zbatut in bratele mele pana i-am dat drumul, contrariat. Apoi ea s-a indepartat de mine, un pas, privindu-ma nervoasa.

- Edmond! Ce spui tu acolo? Cum sa renunti la visul tau? Esti nebun? Esti chiar atat de slab? Esti chiar atat de uituc? Ai uitat ce ti-a facut? Ai uitat cum te-a scuipat? Ai uitat de cruzimea ei?

- Nu am uitat, Narcisa! Nu am uitat, dar Carmen regreta... sunt sigur ca ea regreta sincer... Crede-ma! Nu ma insel! Ii pare rau de acea zi!

Narcisa m-a fulgerat cu privirea ei neagra, fara pic de pasiune in strafundul negru al irisului ei.

- Te-am crezut mai hotarat! Te-am crezut mai mandru... Edmond! Asa vei face si atunci cand te vei intalni cu tatal tau? Te vei inmuia, cand iti va spune ca ii pare rau si ca regreta ca nu te-a vrut? Te vei inmuia cu toate ca stii ca el nu iti mai poate da inapoi viata pe care ai fi meritat-o?

Ma faceam tot mai mic sub cuvintele ei... spuse cu un ton aspru... mult prea dur... Toata buna mea dispozitie s-a evaporat sub mustrarea ei. Mi-am muscat buzele, amarat, coborand privirea.

- Azi nu vei primi nimic de la mine! Incheie ea, la fel de dur. – Nu vei primi nimic de la mine pana nu te vei razbuna pe Carmen! Ai de ales! Carmen sau eu. Carmen, cea care te-a injosit, te-a umilit, te-a scuipat si i-a pus pe cei patru baieti sa te cotonogeasca, sau eu, cea care te-a invatat tot ceea ce trebuie ca sa fii un barbat adevarat!

- Dar, am spus ca au fost doar momente cand am vrut sa cedez! Nu m-am razgandit! Am baiguit eu, cu vocea stinsa.

- Nu ma intereseaza ce ai spus! Te hotarasti! Ori eu, ori ea! Dar tin sa te anunt. Daca te hotarasti s-o alegi pe ea, poti sa iti iei adio de la toti ceilalti. Nu vei mai fi sub protectia noastra! Nu vei mai avea sustinerea noastra. Te descurci singur de acum inainte.

- Dar am hotarat inainte de a ma intalni cu tine! Intelege o data, ca nu dau inapoi! Ca imi urmez planul asa cum mi l-am facut!

Starea de spirit mi s-a schimbat instantaneu. Din baiatul cu capul plecat in fata fetei care il mustra pe nedrept si il pedepsea pe nedrept, dependent de fata din fata lui, m-am transformat total in acel moment, fara sa las sa se vada nimic din furtuna din capul meu. Atunci am inteles ca Narcisa avusese prea mare influenta asupra mea si ca pe nesimtite ma facuse dependent de ea. De aceea simtisem nevoia de ea si in timpul banchetului. Insa, m-am descurcat si fara ea. Carmen e a mea fara interventia Narcisei in seara asta. Atunci am inteles santajul ei si implicit santajul lor. Stiau ca nu as putea sa ma descurc singur daca ei nu ma tin sub aripa lor. Stiam si eu asta. Aveam doar paisprezece ani, o varsta care pentru ei era suficient, din moment ce ei pe la paisprezece, cinsprezece ani deja se puteau casatori intre ei, fiind considerati destul de maturi pentru a se descurca, insa eu, la aceasta varsta, nu aveam cum sa ma descurc. Atunci, in acea noapte am decis ca ma voi schimba si in privinta lor. Ii voi folosi doar pentru ca eu sa pot sa-mi ating tintele. Bani si razbunare! Atunci cand ma voi putea descurca singur si voi fi stapan pe situatie ma voi retrage din randurile lor. E adevarata acea vorba: tiganul, tot tigan! Narcisa, care fusese trista ca nu putem fi impreuna, mi-a demonstrat ca pentru ea eu nu contez. Pentru ea, eu nu sunt atat de important pe cat am crezut. Narcisa a stricat totul incercand sa ma santajeze. Daca ar fi dat inapoi cand i-am spus ca nu imi schimb planurile si nu ar fi apucat sa spuna ca eu sunt un nimeni fara ei, as fi continuat ca si pana acum. I-as fi considerat familia mea. Singura mea familie. Insa imi era sortit sa nu am o familie! Stiam de acum ca la orice greseala as face, voi fi sacrificat. Daca nu vor mai avea nevoie de mine... voi fi dat la o parte... Daca imi vor cunoaste toate slabiciunile se vor folosi de ele. Asa cum Narcisa s-a folosit de ceea ce reprezenta ea pentru mine pentru a ma forta sa decid in favoarea ei, asa va fi si de acum inainte.