ASA TATA, ASA FIU

64

- Carmen... Deci tu esti acea fata care are inima lui Edmond! Deci tu esti acea fata pentru care el e cu noi... As fi vrut sa te vada si Tiberiu al meu. S-ar fi bucurat de prezenta ta aici, in sfarsit! Adauga ea, mangaind chipul imbujorat al fetei de langa mine. – Nu te teme, draguta, aici e si casa ta, de patru ani de zile. Usa noastra iti e deschisa de patru ani de zile. Vino! Sa te vada toti! Suntem maguliti ca ne-ai trecut pragul. Suntem atat de incantati ca, in sfarsit, va vedem impreuna. Ati asteptat atat de mult timp sa faceti pasul asta! Iarta-ne, draga mea!

- Nu am ce sa va iert! Sopti Carmen, incruntandu-se usor. – Am doar sa va multumesc pentru Edmond! Mi-a povestit despre voi toti... Va cunosc din vorbele lui... L-ati ajutat in tot acest timp. De fapt, a fost o binecuvantare ca a ajuns la voi.

- Noi suntem cei binecuvantati, draga mea. Edmond ne-a fost trimis de providenta. Dar, vino. Haide, Edmond, asezati-va! Inca nu am inceput gratarele.

- Pot sa va ajuta cu ceva? Intreba Carmen, zambind dulce, spre marea mea satisfactie.

- Nu e nevoie. Avem ajutoare suficiente. Tu doar simte-te bine alaturi de noi. Cel mai mare ajutor al tau e prezenta voastra aici. In sfarsit, il vad pe Edmond fericit! A fost si timpul.

Alexandra s-a grabit sa se apropie, din momentul in care a aflat ca am sosit noi. Ne-a imbratisat si ea... si s-a asezat alaturi de noi.

A fost o dupamasa de poveste... Toti incercau sa intre in gratiile iubitei mele, iar Carmen s-a adaptat repede. Am vazut-o zambitoare si senina... insa nu s-a dezlipit de mine. Dar nici nu mi-am dorit asta. Cum sa se indeparteze de mine, cand am asteptat atat s-o am langa mine? Nu a fost veselie. Cum era si normal. Eram in doliu... insa nu mi-a lipsit veselia altor ocazii. M-am bucurat ca familia mea a indragit-o pe Carmen iar ea a savurat momentul si s-a bucurat sincer. Alex a povestit multe din cei patru ani, ridicandu-ma in slavi... insa nu a pomenit nimic de racolari si fetele din subsoluri. Nimic. Carmen ii sorbea fiecare cuvant despre mine. Ma privea cu mandrie si satisfactie. Punea des intrebari daca nu intelegea ceva din spusele lui Alex. Nu a fost tacuta. A fost ea! A fost fata pe care eu am cunoscut-o din clasa intai.

I-a mai multumit o data pentru haine. A servit cu pofta din mancarurile gatite... spre marea desfatare a celorlalti. A fost admirata de toti cei de fata, spre marea mea satisfactie. A fost tratata ca o printesa. Inainte de a pleca, ea i-a smuls lui Alex promisiunea ca ne va da vacanta asta. Ca ne va da timp sa fim impreuna si sa ne bucuram de noi.

Carmen a zambit tot drumul pana la apartament. Am urcat impreuna, tinandu-ne de mana. Am descuiat usa si am intrat in caminul meu. Oh! Ce satisfactie am simtit! Multumesc Tiberiu! Nu te voi uita niciodata pentru ce ai facut pentru mine!

- Cum a fost, iubire? Am intrebat eu in timp ce ne asezam pe canapea.

- Mi-a placut acolo. Serios! Sunt oameni de treaba! Chiar sunt de treaba.

- Acum te-ai convins si tu pe cine am avut alaturi patru ani de zile. Cine m-a ajutat patru ani de zile. A fost cea mai buna alegere. Daca m-as fi intors la Tudor, as fi ramas la acelasi nivel... Nu as fi simtit cum se traieste intr-o familie... Iar noi, probabil, nu am fi fost acum impreuna. Narcisa ar fi fost intre noi... in primul rand... Asa, singurul lucru ce imi mai lipseste e un nume! Atat! Dar nu ma mai deranjeaza asta acum! Nu ma mai simt inferior tuturor. Sunt iubit asa cum sunt. Fara nume! Ce imi mai pot dori de acum inainte? Doar raspunsuri. Atat. Sa ajung in fata tatalui meu si sa aflu raspunsuri si, daca merita, razbunarea mea. Atat! Am la cine sa ma intorc! Te am pe tine! indiferent ce se va intampla acolo, stiu ca am la cine sa ma intorc. Am un loc al meu! Nu mai am de ce sa imi fie rusine! Mi-am depasit conditia de multa vreme! Merit si eu iubire! Merit si eu o viata frumoasa. Simt ca te merit pe tine, iubirea mea! Si asta e tot ceea ce conteaza acum!