ASA TATA, ASA FIU

5

- Edmond, imi pare atat de rau pentru acea zi...

- Haide, Carmen! Nu acum... te rog... nu acum! Am murmurat eu, sarutandu-i crestetul capului... simtind aroma parului ei...

- Edmond! Edmond! Mergem toti la un suc, vii si tu cu noi ma intrebara unii dintre colegii mei, intrerupand momentul meu cu Carmen... As putea sa spun ca am fost salvat de colegii mei...

- Da... de ce nu?! Am raspuns binedispus. - Ne luam la revedere de la diriga si mergem la terasa din Baneasa. Vreti?

- Da! Super! Haideti!

Mi-am permis cateva ore de distractie, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat in toamna... ca si cum nu as fi fost marginalizat pentru situatia mea umila... Ne-am indreptat cu totii spre terasa de la Baneasa. Eu o tineam de mana pe Carmen... insa ea nu s-a multumit doar cu atat... si-a desprins degetele de ale mele si si-a intins bratul peste talia mea, obligandu-ma intr-un fel sa ii imit gestul... si sa-mi intind si eu bratul peste talia ei... Of! Ce greu imi va fi... Doamne! Opreste cumva totul... fa cumva sa nu fiu nevoit sa ii fac ceea ce am planuit sa fac...

Am savurat acele ore! M-am simtit extraordinar de bine. Asa ar fi trebuit sa fie daca tatal meu m-ar fi dorit... daca tatal meu ar fi vrut macar sa ma recunoasca ca si bastard al lui... As fi iesit cu colegii mei... dupa ore... doar stiam ca faceau asta din clasa a sasea. Se intalneau periodic la suc... socializau... doar eu nu am fost chemat niciodata... Oricum nu mi-as fi permis sa ies cu ei la un suc... de unde bani de suc...

Acum, totul a fost altfel. Imi amintesc ca i-am facut cinste lui Carmen... Doar nu o s-o las sa-si plateasca sucul cand eram eu acolo. Au fost cateva ore de vis... Au fost cateva ore de deconectare... Am reusit sa ma detasez de toate gandurile mele si sa savurez momentul in sine.

- Si, ia spune, Edmond! Voi doi chiar sunteti impreuna?

- Suntem abia la inceput... am raspuns eu, incruntandu-ma la gandul razbunarii mele.

- Ai grija de ea, frate! I-a parut foarte rau pentru ce ti-a facut in toamna... Mi-a spusdirect, cand am intrebat-o despre ceea ce ti-a facut... A plans dupa aceea... Acum vad de ce. Va potriviti foarte bine.

- Am spus... suntem abia la inceput... am murmurat eu, cu sufletul sfasiat... lacatul care se inchisese cu doar cateva zile inainte se deschisese fara cheie, eliberand sufletul meu mult prea fraged pentru asemenea drame... pentru asemena trairi...

Nu am mai continuat. Tot cheful mi s-a evaporat. Inca cateva zile. Luni era examenul la romana, apoi miercuri la matematica. Si pe urma, mai aveam de asteptat cateva zile pana la rezultate... si gata! Totul se va schimba. Carmen va iesi cu sufletul sfasiat din peisaj, iar eu voi avea ceva nou de facut. Sper sa fie cat mai solicitant sa nu am timp sa ma gandesc la ce i-am facut lui Carmen. Stiam de acum ca ma va mustra constiinta... Ca razbunarea nu se va simti la fel ca si atunci cand imi batusem colegii. Cu ei nu am avut nicio remuscare. Nicio parere de rau. Au primit ceea ce au meritat chiar daca au fost pusi de Carmen sa ma bata, ei au avut de ales. Acum era cu totul altceva. Au iesit la iveala raspunsuri... si ce era mai grav... era vorba de suflete, nu de trupuri... suflet care imi va apasa constiinta... Stiam deja mult prea bine.

Iesirea cu colegii a fost o gura de aer, pana in acel moment. Dupa aceea a fost doar o iesire cu colegii. Am urmarit-o pe Carmen... in tot acest timp. Era distractiva... dar stiam asta. Asa se comportase si in clasa. Era exuberanta si plina de viata. Se comporta altfel decat atunci cand eram doar noi doi. Atunci era mult mai retinuta si mai serioasa... Acum glumea cu toti si raspundea provocarilor...

Insa si aceste ore au trecut. Am condus-o pe Carmen pana la scara blocului, din nou, am imbratisat-o inspirand adanc, din nou... i-am sarutat fruntea... din nou... si am plecat spre casa...