33

160 26 6
                                    

Am inchis. Oh! Doamne! Ce-am facut din nou?! Ce prostie am facut din nou?! De ce naiba nu i-am spus ca altcineva a dus plicul? Nu m-am asteptat la reactia ei. Dar, acolo, in adancul sufletului meu, mi-am spus ca e mai bine ca i-am zis adevarul. Nu as fi putut minti in acest moment. Am inspirat din nou adanc si am deschis portiera.

- Alex, poti sa iesi putin?

- Sigur, cum sa nu, raspunse el, privindu-ma ingrijorat. – Ce s-a intamplat? De ce esti in halul asta, din nou? Bine. Nici nu m-am asteptat sa radiezi de fericire, dar nici sa te vad in starea asta.

Eram acum amandoi langa masina. Doar noi doi, asa ca am simtit ca pot sa ii spun si lui ce imi cere Carmen.

- Alex, pot sa merg putin pe jos... pana ce trec de blocul ei? M-am scapat si i-am spus ca eu i-am pus scrisoarea in cutia postala, iar ea a luat-o razna.

- Adica?! Se alarma el.

- Vrea sa ma vada. Doar sa ma vada. Vrea sa ma vada trecand pe sub balconul ei. Am incercat s-o refuz. Crede-ma, am incercat dar ea ma ameninta cu niste chestii, ca mi-e frica acum sa nu le si faca, in dorinta ei de a ma vedea. Trebuie sa fac compromisul asta.

- Edmond! Tu nu intelegi ca poti sa faci ce vrei?! Nu intelegi ca esti liber? De mine, poti sa te si imbratisezi cu ea, ca e doar treaba ta. Tu ai decis ca nu va mai intalniti! E dorinta ta. Eu nu iti voi interzice niciodata sa te vezi cu ea. De ce ma intrebi pe mine daca iti dau voie? Du-te, frate! Indeplineste-i rugamintea!

- Ma tem ca ne va durea din nou...

- Lasa! Te gandesti la durerea asta maine! Azi, fa asta! Ai puterea s-o faci! Apoi ea va citi scrisoarea. Si vedeti voi ce va fi dupa aceea. Eu o inteleg. Sa stie ca ai fost la cativa metri de ea si nu te-a vazut?! Tu iti dai seama ce e in sufletul ei? Sau iti dai seama cat de tare o vei chinui cu gandul asta?! Stiu ca doare... Adica, ma gandesc ca doare... dar mai rezista de data asta. Vei vedea ca te vei simti mai bine... de maine... Sunt convins ca te vei simti mai bine. Haide, frate! Du-te la ea! Noi te asteptam dincolo de blocul ei. Nu gresesti daca faci asta. Nu stergi ce ai scris in scrisoare. Nu anulezi totul. Pot ramane aceleasi motive pe care tu i le-ai scris... Dar azi... doar azi, las-o sa te vada. Daca stie ca deja ai fost aici, se gandeste ca nu te pune in pericol. In rest, ramane la fel. Asa cum ai scris tu... Haide, Edmond, fa-ti curaj... stiu ca poti! Ai puterea asta! Va fi bine! Sunt sigur de asta.

- Ok! Doamne! Ce crunt ma simt! Asteptati-ma dupa blocul ei.

Alex a urcat in masina, iar eu am pornit pe jos spre blocul ei. Nu m-am mai grabit. Voiam sa imi dau timp sa imi revin. Sa pot sa fac ceea ce mi-a cerut ea. Mi-am varat mainile in buzunare, stranse pumni... sa ma pot tine in frau. Ma apropiam... Iata blocul ei... Iata coltul blocului ei... si... Iat-o! Sta pe balcon, imbracata lejer in pantaloni scurti... si un tricou dragut. Sta in picioare cu mainile rezemate de balustrada balconului. Privirile ni s-au intalnit. Doamne! Chipul ei s-a luminat de cel mai frumos zambet vazut vreodata. Am mai incetinit pasul... Imi simteam inima bubuind... imi amintesc ca mi-am muscat buza de jos... de emotie. O vad! O vad pe Carmen! Ce poate fi comparat cu asta? Nimic! I-am vazut degetele inclestate pe marginea balustradei. Stiam de ce. Stiam... ca ea isi strangea degetele pe balustrada la fel ca mine, pumnii in buzunare. M-am apropiat incet sa ne dam timp sa ne vedem pe indelete. Ea pastra acel primzambet de cand m-a vazut. Am ajuns deja sub balcon... fara sa o pierd din ochi. Cum sa nu ma uit la ea?! Cum sa trec fara sa o privesc?! Am sorbit-o din priviri. Am vrut sa mi se intipareasca in minte zambetul ei fericit, care va sterge imaginea ei in agonie, din poza. I-am zambit si eu. Am avut puterea sa ii zambesc. Asta va ramane de acum ramas bunul nostru. La el ne vom opri... nu la cel din poza...

ASA TATA, ASA FIUUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum