ASA TATA, ASA FIU

7

- Gata! Gata! Carmen! Gata! M-ai convins! Nu pot sa ma lupt cu toti. Si in niciun caz, nu cu tine! Da mana cu Daria! Amandoua sunteti la fel! Gata! Du-te si imbraca-te! Il sun pe Alex! Dar daca nu ma simt bine acolo, daca ceva nu e in regula acolo, am iesit! Nu mai apuci numaratoarea inversa acolo. O vei face pe drum spre apartament... Intr-un taxi... doar cu mine si cu soferul! Si, atunci cand sunt in stare sa conduc, am plecat de aici si nu ma mai intorc niciodata! Deci mergem pe riscul tau! Tu vei fi vinovata pentru noaptea asta, daca ceva nu merge bine!

- De acord! Am pleacat sa ma imbrac. Si sa imi prind cumva parul, raspunse ea ranjind de satisfactie.

Aoleu, mama! Ce furie are Carmen a mea! Ei! Ei! Ei! Iubirea mea isi arata din nou coltisorii. Dar nu m-a deranjat. Chiar nu m-a deranjat furia ei. Insa m-a deranjat motivul. Acum trebuia sa il sun pe Alex. Of! Doamne! Ce greu mi-a fost.

La ora sapte fix l-am apelat pe fratele meu. Mi-a raspuns in secunda urmatoare:

- Alo, Edmond! Esti bine, frate?

- Fizic, ceva mai bine...

- Deci? Care e decizia ta? Ce te-ai hotarat pentru seara asta?

- Poti sa vii dupa noi? Eu nu sunt in stare sa conduc...

- Serios? Veniti aici? Alex urla de bucurie acum in telefon. – Asa te vreau, frate! Asa te vreau! Vin acum. Oh! Doamne! Multumesc, frate! Multumesc!

- Lui Carmen trebuie sa ii multumesti! Am recunoscut eu... abia auzindu-ma pe mine de exaltarea lui.

- Nu-mi pasa! Daca tu nu ai fi vrut sa vii, nu ai fi venit! Stiu asta! Vin!

A inchis. Of! Ce greu mi-a fost. Apoi, dintr-un impuls de moment, am luat cartea de vizita a tatalui meu si am format numarul. Am asteptat o clipa sa imi fac curaj, apoi am atins ecranul.

- Alo? Oh! Era vocea tatalui meu. Vorbeam cu el la telefon. Am inspirat adanc si am inceput sa vorbesc.

- Tata?

- Oh! Edmond, fiule! Asta e numarul tau?

- Da. Poti sa il pastrezi in agenda, daca doresti asta. Venim la tine... dar nu iti pot da un raspuns daca totul va fi bine de acum. Am citit caietele tale... Cap coada... Stiu acum adevarul-adevarat... Nu te teme... Nu ma duc dupa mama... Nici nu mai merita sa ma gandesc la ea... E a fost raul din viata mea... Imi pare rau, tata... am gemut eu... – Imi pare atat de rau ca v-am facut asta...

- Edmond! Nu ai de ce sa iti para rau! Crede-ma! Totul e bine! Te vrem aici! Eu te vreau aici! Esti fiul meu! Am acum doi fii si o fiica... si sunt foarte mandru de voi. Fiule! Vino acasa! Aici e casa ta! Intre noi... Nu te teme... fiule...

- Dar, tata... Ce ma fac cu Daria? Am intrebat eu cu voce stinsa.

- Va fi bine! Vei vedea! Ma voi asigura ca vei avea o viata frumoasa de acum... daca ma lasi... Atat astept de la tine... Sa ma lasi sa ma revansez... Sa ma lasi sa iti fiu tata... Te asteptam. Alex e deja pe drum. As fi vrut sa il si vezi, nu doar sa il auzi in telefon. A stat cu telefonul in mana de la ora sase jumate. Am facut pariuri. Crede-ma!

- Ai pierdut mult? l-am intrebat, ceva mai relaxat.

- Am castigat o felie de tort in plus. Mili si Eduard au pierdut... a chicotit el... vesel.

- Lasa ca ii dau Emilyei felia mea, am raspuns eu, zambind.

- Ei! Las-o sa si piarda! Nu pateste nimic... Dar acum, serios... M-ai facut fericit. Va fi un revelion pe cinste.

- Dar fara Daria, tata. Nu e corect sa se intample asa. Nu am dreptul sa ii iau Revelionul, dupa ce i-am luat majoratul!

- Edmond! Nu te consuma pe asta! Daria isi va invata lectia! E bine ca nu i s-a intamplat nimic. Doar spaima a fost mare.