ASA TATA, ASA FIU

31

Nici nu a durat prea mult si baiatul tinea cu o penseta o chestie mica, mica de tot, de abia se vedea.

- Uite-o aici fratiuc! Ce frumoasa e! Cineva stie exact unde esti in acest moment.

- Ei, ei! Tudorel, Tudorel! Ce smecher te-ai crezut! Marai Alex, nervos. - Ai mizat tu pe altceva! Si tu ai crezut, ca baiatul va face ceea ce era normal sa faca in acel moment, mai ales dupa apelul de la el din prima seara. Ai crezut ca nu va rata sansa si ne va forta mana sa ii dam drumul si se va intoace la tine. Tu ai crezut in loialitatea lui fata de tine, nu de noi! Asa, nu ar fi fost nevoie de bani! Ai aranjat totul ca la carte! Si totul a fost zadarnicit de copilul asta! Frumos! Foarte frumos! Perfect! apoi Alex s-a intors spre mine. – Ai avut dreptate, frate! De unde atata logica in tine?! Am mai pus odata intrebarea asta! Dar nu imi pot explica.

Am zambit vanitos, dar nu i-am raspuns.. M-am bucurat ca am avut dreptate. Nu m-am bucurat pentru ce s-a intamplat din cauza acestui dispozitiv, dar am savurat ca am avut dreptate.

- Bun! Am terminat si cu asta. Acum daca vrei nu iti schimbi telefonul, iti schimbi doar numarul, sau daca vrei iti dau bani sa iti cumperi altul. E alegerea ta.

- Alex, deocamdata nu am nevoie de bani. Am economiile mele. Ma descurc o vreme. Cand voi incepe sa fac ceea ce va trebui sa fac, o sa incepi sa ma platesti. Nu vreau pomana.

Auzindu-ma vorbind, baiatul care era cu noi in camera s-a uitat la mine lung, apoi se hotari sa vorbeasca.

- Prietene! Tu esti prost sau te prefaci? Iti ofera bossul un telefon nou si tu refuzi? Primeste-l, bai!

- Nu! Am spus. Nu vreau pomana! Si cu asta am incheiat subiectul. Maine ma duc sa imi cumpar un telefon. Alex, am voie sa ies? Pot sa ma duc?

- Normal, ca ai voie! Ai uitat? Nu mai e aceeasi situatie. Nu mai trebuie sa te pazim sa nu scapi de noi.

- Multumesc! Atunci asa ramane. Oare mai are Alexandra setul de poze din acea seara, in aparat? Puteti sa imi dati inca o fotografie ca si cea despre care ti-am spus?

- Da! Maine o ai si pe aceea. O are in computer. Ti-o scoate ea la imprimanta. Va avea aceeasi calitate ca poza pe care o ai tu. Cu toate ca nu inteleg de ce vrei tocmai acea poza. Nu inteleg de ce vrei s-o chinui tocmai cu fotografia asta.

- E cea mai importanta din mai multe puncte de vedere si ii voi explica fiecare punct de vedere. Trebuie sa inteleaga mai multe motive si trebuie sa vizualizeze ceea ce ii voi explica eu.

- Tu stii! Fa cum crezi!

Seara a trecut linistita. Era prima seara linistita de prea multa vreme. Nici nu stiam cum sa imi ocup timpul. M-am lafait in fata televizorului pana mi s-a facut somn din nou si m-am intins in pat. Nu inainte de a saruta fotografia cu Carmen din albumul nostru, asa cum am promis in scrisoare si nu inainte de a mangaia suvita ei de par.

A doua zi...

Uau! Ce liniste in capul meu! Simteam relaxarea. Simteam pacea din capul meu... Singurul care a ramas acolo, infipt bine, a fost spectrul tatalui meu si acolo v-a ramane pana vom fi fata in fata. Pana il voi trage la raspundere pentru ceea ce mi-a facut. Pentru amenitarile lui... si pentru acea zi de toamna. Dar nu mai simteam inversunarea. Stiam ca am mult de asteptat si acest spectru va fi nevoit sa astepte in liniste foarte mult timp... Pe cand il voi aduce-n primplan, eu voi fi un barbat matur si mult mai pregatit psihic sa ii fac fata.

A doua zi...

Rana din piept ma deranja, dar era suportabil, daca nu imi miscam prea tare bratul. La asta trebuia sa am eu grija. Sa nu imi misc bratul. Atat.