Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 23

11 Februarie 2023

          Je suis BÉBÉ!

          Aș dori astăzi să încep cu un proverb, și anume "Ziua bună se cunoaște de dimineață!" sau "Cine urlă de dimineață, departe ajunge!", parcă așa era. Și desigur, cine-a pus proverbul în drum, ăla n-a fost om nebun! Zic asta pentru că într-adevăr am început de dimineață cu scandalul de rigoare. Secundul a avut sarcina de a păzi camera de tortură de alți intruși, astfel încât Generalul să câștige încă puțin timp de somn. Acest lucru, desigur, a implicat ca eu să îi fiu alături pe tot acest parcurs. SuBEBEesemnatul credeți că i-a dat pace? Nu i-am oferit nici acestuia timp de răgaz și desigur am reușit să îl coordonez, cumva, spre a se tot plimba între două puncte ale cazărmii. L-am fugărit ca la maraton, o dată la câteva minute, între cele două cutii: cea mare cu lumini mișcătoare și cea neagră de sticlă și cu țevi! Ambele reușeau să mă mai liniștească preț de scurt timp, dar nu destul cât să mă calmez somnolescent. Această luptă fulger nu a durat foarte mult, dar destul cât să îi mai scad din capacitatea cerebrală a acestuia, iar eu să mai ațipesc liniștit pentru vreme de încă niște ceasuri.

          Mare mi-a fost mirarea să mă trezesc înconjurat de încă o delegație, dar de data asta de 3 persoane. Ce scutecu' meu? Care este scopul lor de data aceasta? Ce mai vor să verifice? Și ăștia chiar se înmulțesc la fiecare vizită? Sper că nu vor continua tot așa. Dar în tot acest haos, care totuși văd că le oferă putere Inamicilor, măcar mă simt și eu prețios și simt încă un prilej de a le mai învăța limbajul, prin simpla observare terță. He! Deci ar putea să mai vină. Chiar am și eu de câștigat din asta!

          Credeți că doar ei își câștigă puterea din aceste controale, care totuși îmi oferă vaga impresie că nu par a fi de rău? Am reușit să am o odihnă scurtă, ca de obicei, după purificarea zilnică. Totuși, încă de pe parcursul vizitei am simțit cum capăt din nou o putere asemănătoare celei de care v-am povestit și zilele trecute. O nouă putere, care a continuat să crească ușor-ușor și pe care ulterior am resimțit-o la miază-noapte. Mi-a fost activat și supraîncărcat iarăși sistemul nervos central, astfel încât simțeam furnicături începând cu centrul cereBEBElului, până în vârful unghiuțelor mele ascuțite. A fost încă una dintre reușitele mele cele mai frumoase. Cei doi au încercat din nou să îmi obstrucționeze membrele, dar noua mea putere Dumnezeiască pur și simplu a rupt în două acea fibră, finuță asemenea unei domnișoară de liceu! Timp de trei schimbări de scutece am reușit constant să boxez în aer, să biciclesc în gol, să urlu la cerul lor alb-roșiatic din camera de tortură și să privesc ocazional și galeș spre vad! I-am zăpăcit pur și simplu, iar într-un final Generalul m-a pus să ațipesc la pieptul ei, pentru a mă calma, cum știa că s-a mai întâmplat și în trecut. Dar desigur, dânsa încă nu conștientizează că acesta este cel mai bun prilej spre a-i fura seva și informațiile vitale, cuplându-mă direct la sistemul ei limbic! Muhahahaha! Vicleni BEBei, rămâneți nesuferiți ca și până acum!

(povestea mea continuă și mâine...)