Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 49

9 Martie 2023

           Complimente cu defecte! Astăzi fundu-mi face feste.

           Aș fi vrut să spun că ziua de astăzi a început cât se poate de normal, cam ca în toate diminețile din zilele trecute. Din păcate, trezirea noastră s-a petrecut mai devreme decât de obicei, iar pe mine încă mă deranja tare-tare burtica aceasta de luptător sumo. Aveam o combinație ciudată de gaze stomacale care se eliberau pe cavitatea vocalo-bucală și flatulențe zgomotoase care se deplasau prin șezătoarea posterioară și rotunjoară de care dispun. Asta desigur era o combinație optimă, căci uneori, acestea se întorceau din drumul lor, și parcă își ofereau întâlnire la jumătatea drumului. Acolo se întâmpla adevărata ciocnire dureroasă a acestui micro-război purtat în interiorul meu.

          Femeia General a fost grijulie și panicată cam toată ziua de starea mea precară și incapabilitatea mea de a lupta cu toată forța colosală de care dispun. Și mă știți pe mine, aș fi fost în stare să mă forțez chiar și în incapacitate, dar de data asta presupun că aș fi reușit doar să storc un zgomot puternic de gaze mirositoare. Ziua noastră a fost presărată în mare parte de țipetele mele puternice de durere, de care se speria constant Inamica mea, cu toate că acestea nu erau strigăte mele normale de război, dar se asemănau. Sunt bucuros că măcar mitralierele mele dorsale, ce imitau armele lui Rambo, păreau să nu o sperie așa tare.

          Cel puțin, mai târziu am reușit să mă odihnesc în timpul recunoașterii de perimetru, perioadă în care, sincer, nu am putut fi atent deloc la împrejurimi. Presupun că nu aș fi reușit să zăresc vreo zonă nouă și necunoscută, din moment ce durata deplasării nu mi s-a părut atât de îndelungată. Iar dacă ar fi fost cazul, sigur vom mai păși pe acel pământ și în viitor. Timp este, noi să nu mai fim pârțoși! Pardon, să fim sănătoși!

          După prânz, aproape de momentul dispariției stelei roșiatice de pe cerul străveziu, Inamica Feminină m-a plasat iarăși în culcușul lor textil și dur. Presupun că s-ar fi gândit cum duritatea și temperatura s-a mi-ar putea calma vijelia digestivă sau poate a vrut să aibă o supraveghere mai îndeaproape. Eu unul, inițial, nu mi-am dorit nici în ruptul capului, din moment ce retrăiam senzațiile triste ale plasării mele în același loc. Dar știți ceva? Am ațipit ca un Adult veritabil, și învelit fiind de acea bucată organico-sintetică de textilă, m-am simțit cald atât pe interior, cât și pe exterior.

          Țin să vă menționez faptul că toată durerea, mișcarea constantă, încordarea și exprimarea verbală a acestora m-a extenuat destul de mult în ziua de astăzi. Purificarea a decurs liniștită și chiar relaxantă, din moment ce am adormit la pieptul Dușmanului, în timpul unei hrane corespunzătoare, de care într-adevăr aveam nevoie de un timp îndelungat. Nu cred că ați mai văzut o poftă așa de mare la un alt Bebel vreodată și sunt sigur că am drenat-o de foarte multă energie. În schimb, am avut parte de un singur mic deranj, în momentul în care am fost mutat din locul acela călduros, înapoi în micul meu culcuș regesc, care se simțea brusc rece. Am avut un episod scurt de tachinare, care s-a revărsat asupra Bărbosului, din moment ce era nevoie și de o răzvrătire, după această acțiune neadecvată. Altfel, cum îi pot ține la respect? Dar în rest, oboseala cumulată de pe zi, datorată acestor senzații ciudate, chiar și cu micile pauze de odihnă, m-au făcut să rămân liniștit și să hibernez îndelungat, spre plăcerea celor patru ochi spectatori ai nopții.

(povestea mea continuă și mâine...)