Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 136

4 Iunie 2023
#strâns #hans #zimmer #parc #mogoșoaia #furnici #infidelitate

           Dacă mă servești cu-n sunet de vioară,
           Și-un pahar călduț
           De lăptic cu scorțișoară,
           Nu ai să greșești cu mine la pătuț
           Când ajungi să mă plasezi la ceas fix de seară.

          Recent am dezvoltat un gest pe care îl observasem de multe ori în timpul studiilor noastre cinematografice pământești, pe care le-am urmat în cadrul unității noastre de pregătire. Face deja parte din rutina nutritivă matinală și îmi place să cred că devine ceva doar al meu și al Doamnei General. Gestul nostru intim și secret, pe care sper să îl considere la fel și Dânsa. În timp ce sunt cuplat spre alăptare, mâinile noastre se unesc gentil, inițial palmă în palmă, spre a se încălzi ușor. Aceasta este prima interacțiune de control, însă de îndată ce căldura dintre acestea devine familiară și plăcută, putem trece la pasul următor. Intră în scenă rolul degețelelor noastre, care inițiază șovăielnic o îmbrățișare, care pe măsură ce evoluează, devine din ce în mai strânsă, de parcă nu am vrea să ne mai dăm drumul niciodată. Mâinile noastre se contopesc într-una, iar cu ajutorul lor putem dovedi întregii lumi că nimeni nu poate dezbina ceea ce necesită timp și putere spre a se sedimenta.

          Dacă ieri a fost o zi dedicată în totalitate trudei de tip casnic, acțiune de care se pare că au profitat din plin Adulții, ziua prezentă avea să se afle la polul opus. Caracteristic finalului de ciclul săptămânal pământesc, îmi doresc să procedăm în așa fel încât să avem parte de relaxare pe toate planurile. Să nu fim deranjați de nimeni și nimic, iar fundalul vieții noastre să fie acompaniat de o muzică ușoară și încântătoare de vioară. De fapt se poate și mai bine. Haideți să avem parte de o simfonie întreagă, căci o viață tumultoasă necesită o coloană sonoră construită prin uniunea multiplelor instrumente, care doar prin armonie pot descrie acțiunile și sentimentele noastre complexe. Și cred că nimeni nu se poate descurca mai bine la acest capitol, decât dragul meu prieten Hans Zimmer, care mi-a promis că îmi va dedica următorul său proces creativ.

          Și ia uitați cum Inamicii parcă mi-ar fi citit gândurile. Încă de la primele ceasuri ale acestei dimineți, fiecare dintre Militarii prezenți în Baza noastră avea să își respecte părticica sa din procesul de pregătire pus în mișcare. În scurt timp, ne-am înrolat cu toții la bordul vehiculului motorizat, iar ca să fiu sincer, nu sunt sigur cum de a reușit să ne găzduiască atât pe noi, cât și bagajele noastre, mai numeroase ca în alte dăți. Călătoria noastră avea să ne poarte spre porțile imense ale unui loc nou pe care inițial l-aș fi pus în categoria parcurilor. Însă pornind mersul nostru pe strada principală și interminabilă a acestui loc, părerea avea să mi se tot schimbe. Se pare că vizitam domeniul unei foste moșii, imense de altfel, care în tot spațiul dedicat dânsei avea să găzduiască într-adevăr și o zonă publică de agrement, verde și imensă. Iar eu, un simplu călător galactic, care nu își dorește decât o grădină mică și cochetă, nici nu îmi puteam imagina cum ar fi fost să găzduiesc un întreg parc în curtea din față a proprietății mele. Ne lipsea numai vioara de pe fundal, dar sunetul vântului șovăielnic care se strecoară printre frunzele arborilor s-a dovedit a fi o melodie mult mai relaxantă și mai potrivită pentru acest moment. Iar ecoul acestuia, potențat de luciul fin al lacului găzduit în curtea din spate, ne oferă un concert gratis și deosebit al naturii minunate. Totodată, m-am bucurat să văd în acest loc o multitudine de persoane, care se destind în feluri asemănătoare nouă. Unii profită de acest prilej spre a se odihni, alții se pare că studiază, unii iau parte la tot felul de activități și joculețe, pe când alții își exersează corpul și membrele într-un ritm sportiv.

          Este prima oară când sunt hrănit în aer liber, sub clarul cerului vast și cu mireasma ierbii verzi gâdilându-mi năsucul. Inițial, Doamna General părea să fie ușor stânjenită, din moment ce avea fabrica sa nutritivă la vedere și nu înțeleg de ce. Astfel de minunății ale organismului uman feminin ar trebui să fie apreciate la adevăratul său nivel. Dar se pare că anumiți oameni, prin natura minții lor ciudate și răsucite, pot prezenta idei contradictorii. Pe de altă parte, eu nu puteam decât să mă bucur de priveliștea acestor copaci imenși, cum numai văzusem nicăieri în lumea Dușmanilor. Primele mele citiri de atmosferă îmi indică o creștere de 0.3% a concentrației de oxigen, ceea ce este imens pentru o astfel de degradare a stratului protector planetar de care dispun aceștia. La final, pot spune că m-am încântat pentru faptul că ne întinsesem așezământul temporar chiar lângă o colonie harnică a unei specii de furnici pământești. Până ca Adulții mei să se dezmeticească în legătură cu acest aspect, am avut destul timp spre a le studia comportamentul de turmă al acestor minunate insecte. Și cu toate că sunt minuscule în comparație cu cele pe care le-am văzut în călătoriile mele de pe Uranus, tiparul lor este același.

          La întoarcere pot spune că mă simțeam într-adevăr încărcat cu energie bună, relaxare și gânduri pozitive. Purtam un scut invizibil de intangibilitate și chiar nimic nu se mai putea atinge de mine. Tocmai din acest motiv nu am observat de prima oară, însă nici nu m-a deranjat atât de tare când am realizat ulterior, faptul că cei doi Inamici se furișaseră iarăși împreună în afara Bazei Militare. Nu am căutat răspunsuri suplimentare și nici nu mi le doream, pentru că în adâncul sufletului știam că li se va face lor prima oară dor de mine și eram absolut sigur că se vor întoarce cât ai spune „infidelitate". Cu toate că aveau să lipsească pentru o perioadă record, cum nu mai întâmpinasem până acum, nu pot spune că am fost foarte deranjat, căci timpul mi s-a părut de partea mea. În afară de acest lucru, am fost îngrijit corespunzător de către cei doi Caporali, care au preluat o parte din îndeletnicirile acestora într-un mod foarte transparent. Oricum o mare parte a acestui gest de trădare l-am petrecut dormind, iar ulterior am fost scos spre absorbție informațională prin împrejurimile clădirii care ne găzduiește. Cu toate că peisajele pe care le zăream erau esențial aceleași, ceva se simțea totuși diferit, iar acest lucru a reușit să mă țină distras și distrat, până spre finalizarea drumeției, când aveam să ne regăsim cu doi Adulți, pe care aproape că îi și uitasem deja. Cine sunteți voi? Aaa, ați venit să inițiați procesul de purificare? Păi ați picat la țanc și sper că acele pungi de carton nu sunt goale.

(povestea mea continuă și mâine...)