noaptea 77

8 3 1
                                    

6 Aprilie 2023
#trădare #marionetă #revedere


           Somnurile lungi și dese, mă îndeamnă spre progrese!

           După o noapte întreagă de somn lunguieț, asemănător unei micro-sesiuni de hibernare criogenică, am staționat spre a-mi reface plinul nutritiv. Desigur, după cum v-ați fi așteptat, încărcat cu energie și matinal fiind m-am apucat de curățenie, am spălat și călcat rufele, am mers la cumpărături și am mai reușit să mai păcălesc un cititor. Corpul acesta proaspăt și subdezvoltat abia își poate tine capul acesta greoi pe umeri, iar voi credeți brusc în hărnicia mea casnică. Normal că m‑am întors pentru a doua sesiune de odihnă, care deși nu a fost la fel de lungă, vă pot spune că a fost în schimb la fel de rușinoasă pentru cineva de rangul și talia mea.

           Am fost trezit ulterior ca într-o poveste fantastică precum basmele din popor, sub mângâierile tandre și călduroase ale dragului meu prieten radiant, pe care m-am bucurat din cale afară să îl văd mai zdravăn decât calul lui Făt-Frumos. Inițial pot spune că am fost ușor nedumerit, căci realitatea aceasta în care Soarele inunda maiestuos toată incinta bazei noastre nu mi se părea deloc a mea. Faptul că puteam păși în aer pe razele blânde ale acestuia părea ceva de neconceput și de mult uitat de către mințișoara mea analogă. Ce mai rămânea de făcut? Să purcedem către rutina noastră exterioară, de unde putem privi în ansamblu cum se bucură tot acest sector Militar de redobândirea tronului ceresc.

           Mai târziu aveam să descopăr o serie de trădări pe care le-au comis Inamicii mei recent. În primul și în primul rând, au avut curajul de a-mi reduce din licorile magice pe care mi le serveau de câteva ori pe zi. Și nici măcar nu au avut decența de a mi le scoate din rutină treptat, ci au eliminat din start o mare parte dintre acestea. Totuși, nu mi s-a stins bucuria de tot, pentru că mi-au păstrat-o în dietă fix pe aceea care îmi place cel mai mult. Este preferata mea pentru că primesc o doză mai generoasă și este totodată și cea mai dulce dintre toate. Cât despre al doilea punct, pot spune că am avut un moment de revelație puternică în timpul purificării de astăzi, care m-a făcut să mă îndoiesc de naivitatea mea. Aveam impresia că această procedură are simplu rol de a-mi înlătura toate impuritățile adunate de-a lungul unui ciclu diurn și de a-mi nutri învelișul exterior, pentru a o putea lua de la capăt vindecat, cu demnitate și lejeritate. Dar în schimb, pe lângă activitatea principală cei doi au nerușinarea de a profita de mine precum o marionetă. Ba îmi modifică postura, ba îmi clintesc capul de pe o parte pe alta, ba îmi ghidează fundul și piciorușele pe sub apa asta spumantă. Parcă nu le este de ajuns faptul că în momentul acela sunt deja dezgolit în fața lor atât fizic, cât și sentimental. Ce fac cu viața mea? O las așa ușor pe mâinile Inamicilor? Chiar așa de rău am putut ajunge? De acum mi-am propus să îmi redobândesc controlul corpului pe tot parcursul îmbăierii. Astfel, voi începe să mă arcuiesc aleatoriu și subit, să mă târăsc ușor în jos pe perna flotantă și să stropesc haotic în jur cu ajutorul membrelor mele puternice. Asta cu siguranță le va arăta cine este șeful!

           Măcar înainte de lăsarea greoaie a pleoapelor au reușit să mă îmbuneze, prezentându-mi ceva nou și inedit. Voi știați că îl pot revedea pe prietenul meu Soarele chiar și după schimbul său de tură cerească cu regina Luna? Am aflat și eu pentru prima oară în această seară, când mi l-a prezentat Comandatul Secund. Observasem în trecut că acești Adulți dețin niște dispozitive în miniatură prin care se pot întrevedea asemenea unei oglinzi extra-dimensionale. O tehnică asemănătoare cu cea pe care reușeam să o realizez în trecut cu ajutorul fratelui meu trădător, în incinta camerei noi de tortură. Ei numesc acest proces apel video, iar instinctul meu inițial a fost să cred că este ceva asemănător și în situația de față. Însă mi-a fost dejucată toată logica și exaltată uimirea când mi s-a prezentat o mică cărticică de carton, între paginile căreia îmi zâmbea încrezător chiar el. Un astfel de astru este grandios în primul rând prin concept, deci nu mai spun ce greutate poate reprezenta ca și masă fizică. Iar eu îl pot avea acum în palmele mâinilor mele. Oare cum au reușit o astfel de scamatorie Dușmanii mei? Deși la prima vedere par înapoiați intelectual și tehnologic, nu încetează să mă uimească periodic cu astfel de trucuri. Vă dați seama dacă eu reușesc să rămân uimit, care în toată existență și cariera mea vastă în acest Univers, am vizitat infinite Galaxii, am observat și studiat atâția Sori, dar nu am întâlnit ceva atât de spectaculos.

           Tot acest nou concept apărut în viața mea universal minusculă mi-a răsturnat toată logica și m-a introdus într-o stare de confuzie aprigă. Am uitat de supărări, bucurii, trădări, foame și dame. Momentan în mintea mea există doar conflicte care îmi oferă o stare duală de oboseală și agitație, precum ipoteza nedovedită, dar pertinentă a lui Schrödinger. Prietene drag, cât timp ai stat tu să te gândești la această minunată teorie, eu cred că pisica ta doar adormise de plictiseală, precum o voi face și eu de la atâta energie cerebrală folosită astăzi. Tocmai de aceea poți presupune ce vrei tu despre dânsa, dar despre mine poți fi sigur că voi sforăi în curând.


(povestea mea continuă și mâine...)

Jurnalul unui soldat (Re)BebelUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum