Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 79

8 Aprilie 2023
#kinetoterapie #țipete #teatru

          Musculoase păsărele,
          Pe la sală se adună.
          Mă antrenez și eu cu ele,
          Fibră bună!

           M-am trezit cu un ușor sentiment de neapartenență, primit la pachet într-un înveliș sobru de agitație, care începea să urce în intensitate ușor, dar puternic, precum turbinele unui avion care se pregătește de decolare. Drept urmare, s-au activat brusc protocoalele de protecție și calmare ale doamnei General, care cuplându-mă înapoi în Matrix-ul metropolei de lapte, a reușit instant să îmi coboare gradul combustiei interne. Astfel, s-a produs o degradare inițială și bruscă de la nivelul Distragere-în-masă către cel Extrem, urmărindu-se o tendință clară de ascendență a flăcării vii.

           Nu am fost lăsat prea mult în voia mea, căci după pregătiri intense și grăbite, care mă implicau atât pe mine, cât și bagajele necesare drumeției, am pornit a ne îmbarca în incinta vehiculului mare, negru și motorizat, pe care mai nou îl găsim staționat pe același spațiu. Le-am observat în trecut chinurile procesului lung de căutare al unui petic de asfalt liber, în această junglă urbană extrem de condensată. Este foarte puțin probabil să fi avut purul noroc de a nimeri fix același marcaj de fiecare dată. Dacă ar fi fost așa, cred că renunțau de mult la meseria de Militar și investeau în jocuri de noroc precum lotto, criptomonede sau NFT-uri. Cred că în schimb au reușit să dobândească o titulatură Militară specială, care le oferă onoarea de a folosi acest spațiu în scopuri personale, dar și de serviciu.

           Aparent, cei doi Inamici și-au propus să îmi prezinte rând pe rând fiecare Instituție de Tortură Avansată. Eu cred că mai degrabă duc lipsă de vizitarea unor muzee, care sunt pline de cultura și istoria acestui loc, și de unde am ce absorbi ca informație vitală. Însă oricum am auzit că ar fi depășite mult numeric față de cele de mai sus. Deci statistic este mult mai posibil să ajung tot în acest loc, așa că ar fi timpul să mă obișnuiesc. Am avut parte de un moment de așteptare în anticameră, până să purcedem în incinta zonei de chinuială. Cred cu tărie că până și aceste clipe moarte fac parte din testul suprem la care Inamicii mă supun constant, mai ales cum dincolo de prag se puteau auzi timidele țipete ale altei persoane din specia mea natală. Însă această presiune psihologică nu îmi doboară mie mecanismele de apărare atât de ușor. Cel puțin asta credeam până în momentul în care am văzut micile și coloratele păsărele înșirate pe peretele de lângă noul meu așezământ. Doar atât a fost nevoie, de un mic zâmbet, iar breșa mea de securitate a fost pătrunsă cu ușurință de către Doamna Medic Militar, cu care tocmai aveam plăcerea de a face cunoștință. Această Femeie Torționară mă forța prin manevrarea insistentă a diferitelor părți ale corpului meu, precum membrele, gâtul sau șoldurile, pe care le supunea diferitelor tensiuni. Cu toate acestea, am apreciat faptul că în momentele de apogeu dureros înceta brusc, lăsându-mi răgaz de revenire, iar pe tot parcursul pauzei îmi vorbea pe un ton calm și domol, despre care pot spune că făcea diferența în procesul de recuperare. Aceste salturi extreme de la o stare la alta, mi-au indus inițial o senzație de confuzie, însă ulterior am înțeles cum de fapt îi erau forțate și testate limitele acestui corp sintetic de care dispun.

           Am părăsit centruL cu o stare bună și încărcat cu o energie pozitivă, asemănător ca după un antrenament istovitor de greutăți, la care eram obișnuit să particip regulat în tărâmul meu natal. Dacă ar fi să mă ghidez după citirile senzorilor cerebrali, nivelul de hormoni eliberați este similar în ambele cazuri. Singurul moment în care pot spune că mă simt la fel, iar nivelul fluidelor eliberate respectă același grafic este în cadrul antrenamentelor mele împreună cu doamna General. Așa că nu mă voi mai plânge, iar de acum încolo voi înfrunta aceste tipuri de testări cu pozitivitate. În schimb, sper să nu fi fost de vină ziua încărcată de astăzi sau să nu îmi fi revenit acele flashback-uri care tind să mă mai viziteze din când în când. Spun asta, pentru că am avut un somn ușor agitat, care s-a întins pe tot parcursul zilei și al serii. În acest mod, nu știu sigur cauza adevărată, dar am avut parte de o serie de vise destul de vii, care se finalizau printr-o serie de țipete puternice în somn. Dintre acestea unul singur a fost mai apoteotic, a atins cote maxime de decibeli și a reușit să mă trezească atât pe mine, cât și pe Inamici, care luaseră și ei o pauză scurtă de odihnă. Aș fi putut fi sigur că vor fi la fel de speriați ca și mine, însă la final aceștia se amuzau. Iar ca să fiu sincer le-am intrat și eu în joc și m-a ajutat cel puțin temporar să îmi iau de pe minte acele imagini de coșmar pe care le zărisem în somn.

           Pentru restul serii, i-am fost recunoscător Secundului, care m-a ajutat foarte mult să trec peste visele traumatizante trăite anterior. Acesta a încercat să o imite pe Inamica Feminină, citindu-mi câteva povestioare dintr-una din cărțile lor colorate. Desigur, ca de obicei nu am putut înțelege o iotă din ceea ce mi se relata verbal, dar am apreciat piesa de teatru pusă în scenă prin natura grimaselor sale. Însă cireașa de pe tort și partea care mi-a plăcut cel mai mult a fost atunci când Comandantul a luat-o razna de-a binelea. La ce sunete ciudate putea să elibereze și ce fețe reușea să îmi arate, putea cu cea mai mare ușurință să treacă orice interviu de clovn la cele mai celebre circuri din lumea asta. În tot acest timp eu doar voiam să scap de un simplu sughiț care pusese stăpânire pe gâtlejul meu sensibil. Am ajuns ulterior să nu îi mai dau importanță, de la cât de tare m-am putut amuza în tot acest timp petrecut cu Dușmanul meu de moarte, iar acesta a trecut de la sine. La final, am apreciat faptul că îmi era alături și că își dădea silința în a mă face să uit ceea ce trebuie uitat.

(povestea mea continuă și mâine...)