Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 62

22 Martie 2023
#poezie #ploaie #vibrații

           Dacă îmi permiteți, aș vrea să încep mai întâi cu o poezie dedicată unui drag prieten, care astăzi mi-a lipsit foarte mult:
          „Azi-noapte am plâns în pat
          Trist ... supărat
          Că m-ai uitat
          Și m-ai lăsat
          Pofta de viațăăă ... mi-ai lu, luaaat

          La obrăjor m-ai ars
          Dar tot n-am să te las
          Tu vrei să-mi faci necaz
          N-am să te las"

           Premoniția mea meteorologică de zilele trecute s-a dovedit a fi una eșuată din păcate. Cu toate că temperatura de astăzi nu era una atât de joasă, prietenul meu fotonic era din nefericire oprimat de o gașcă de nori răutăcioși, iar eu din păcate nu puteam interveni sub nicio formă. După ce că aceștia ne priveau de sus, mai aveau și indecența de a ne picura nonșalant.

           După câteva încercări de îmbărbătare, sau mai bine zis înfeminizare, Inamica mea a inițiat o încercare timidă a parcurgerii traseului uzual de cartier Militar. Din păcate eșecul a fost iminent și ne‑am întors foarte repede, uzi și cu coada între picioare. Astfel am ales să ne izolăm în cazarma noastră caldă și uscată, urmând un program încărcat cu odihnă, pentru că o astfel de zi parcă te seacă de orice fel de energie. Nici măcar nu mă pot plânge de alegerea făcută, din moment ce în ultima perioadă nu pot spune că m-am odihnit corespunzător pe parcursul nopții. Am tot simțit această agitație internă, care sper să nu fie de natură defectuoasă a componentelor. Periodic, corpul meu produce un mic haos, care nici măcar nu pare să fie constant sau controlat de vreo entitate. Eu mă bucur că este dureros pentru Inamici, dar problema este că devine deja frustrant și intolerabil chiar și pentru mine, iar acest lucru nu mi se pare corect. Este ca și cum aș avea parte de o beție nedorită, de care nu pot scăpa nici măcar cu zeamă de varză. Au fost până și momente când aproape că o auzeam pe Doamna General cum se roagă pentru calmarea mea atât fizică, câț și psihică. Deși, noi nu avem credințe în concepte abstracte și fictive despre care se presupune că ar fi clădit lumea, am simțit o nevoie puternică să mă rog și eu alături de ea.

           Pe de altă parte, apreciez altfel momentele de liniște pe care le am în momentul în care corpul începe să mă asculte. Astă seară, de exemplu, purificarea clasică, care începuse de ceva vreme să îmi irite nervii, pot spune că m-a relaxat teribil. Am simțit puterile sale tămăduitoare întru totul și totodată am reușit să mă amuz copios alături de acest Bărbos. Am râs și am gesticulat pe tot parcursul îmbăierii și îi puteam observa privirile nedumerite ale Adultei, care se părea că nu reușește să ne înțeleagă glumele noastre bărbătești. Important era însă că făceau sens pentru noi.

           Distracția de seară nu s-a terminat aici, pentru că Secundul mi-a mai pregătit un program inedit și ciudat, care una peste alta, reușea să îmi stăpânească reflexele mele incontrolabile pentru o perioadă nedeterminat de lungă. Acesta reușea să genereze cu ajutorul mâinilor sale, un soi de vibrații blânde, care începând cu posteriorul, îmi cuprindeau instant tot corpul, de la degetul mic, până în ultimul meu smoc de șuviță din căpșor. Nu vă mint, dar pe lângă senzația de calmare a structurii corporale, această procedură reușeau să îmi ofere în același timp o seninătate psihică incredibilă. Efectiv mi se ștergeau cu buretele toate grijile și problemele. Ce fel de putere secretă mai este și asta?

           Cei doi au reușit să aibă parte de o corelare incredibilă astă seară, și trecându-mă din brațe-n brațe, dans în dans, joc în joc și diferite practici, au format un sistem bine închegat pentru a menține inima asta înflăcărată sub controlul hidrantului lor. Abia când a sosit momentul consumului nutritiv, am simțit o oportunitate nouă de a renaște în forma mea diabolică. Am râs copios la revederea acelui flacon sintetic de hrănire controlată, cu care s-au mai făcut de râs în trecut. Hehe! Dați-l încoace să îl dau pe spate în timp ce îmi întocmesc planul pentru următoarele ore. Cred că voi începe cu ... liniște. Ultimul lucru pe care mi-l aduc aminte înainte să închid ochii pentru ultima oară a fost zâmbetul tălâmb al Secundului, iar apoi tranquila! Nu mai am ce spune, decât: Sus pieptul, și jos pălăria!

(povestea mea continuă și mâine...)