Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 106

5 Mai 2023
#băiețeală #plâns #tandem #luminița #pocnitură #înfășare #nouă

           Luminița mea frumoasă, mi te-ai aprins din nou în viață!

           În această dimineață s-a petrecut o inversare a rolurilor și o schimbare chiar plăcută de rutină, care a reușit să îmi încânte sufletul și pot spune că m-a luat prin surprindere. Comandantul a avut brilianta idee de a o lăsa pe Doamna General să se odihnească în liniștea ei și netulburată de nimic. Amândoi ajunsesem recent la concluzia că ar merita un astfel de scurt moment de odihnă solitară. Astfel, ne-am furișat amândoi din cameră, ca să petrecem timp de calitate în doi. Poate cu ocazia asta voi reuși să aflu ce și cum realizează când dispare singur în momentele sale de trădare. Însă nu cred că îmi va dezvălui toate secretele sale chiar din prima. Presupunerea mea urma să fie corectă. Ne-am limitat la mici acțiuni din incinta bazei militare și am urmat împreună cu acesta o rutină tipică matinală a unui Adult. Am vizitat toaleta oamenilor mari, am preparat împreună acel lichid maro care se pare că le oferă o trezire mai spectaculoasă și am asistat la ingurgitarea micului dejun. La ultima acțiune a sa, care a fost mai de durată, am avut și eu parte de timpul meu spre a studia împrejurimile din sălașul hamacului meu mecanic. Totul s-a încheiat prin servirea unui desert de exerciții fizice și o sesiune de joacă, care s-a petrecut pe podeaua camerei albastre de tortură, unde de altfel ne-a și surprins Inamica noastră în fapt.

           Am plâns în tandem alături de Doamna General. Doamne ce titlu bun de film ar putea fi și acesta. Din perspectiva mea conștientă, habar nu am de ce mi se instaurează aceste stări, dar se pare că mă tot prihănesc recent. Creierul meu are parte de o pornire mai rapidă în cursă și uneori chiar trișează fără a fi prins, pe când conștiința este încă lentă și ajunge să rămână codașă. Însă doar pornirea este mai grea, căci reușește să îl prindă pe lider din urmă. Din păcate, până se produce această sincronizare, deja se pune în mișcare un mic haos de nedescris, care se caracterizează inițial printr-o serie de țipete apoteotice. Într-un final, corpul meu reușește cumva să ajungă la o stare de calmare, însă este cu atât mai greu când ai pășit deja cu un picior în prăpastie. Astfel, Inamica mea se află în asentiment cu mine, ajungând să îmi simtă suferința, iar cu această ocazie reușește și dânsa să își desfunde canalele lacrimogene. Dacă mă întrebi pe mine, este un lucru care trebuie efectuat periodic de către oricine.

           Aoleu, cât de mult am putut dormi în timpul plimbării noastre de astăzi. Am izbutit a mă trezi abia după două ceasuri când deja pătrundeam înapoi în unitatea militară. Dar pot spune că mi-a priit foarte mult. Altfel nu aș mai fi putut să fiu la fel de activ în cadrul sesiunii de joacă sau să am parte de aceeași atenție la poveștile prezentate de către Inamica mea, care este foarte dedicată de altfel. Totuși, pe măsură ce se scurgeau clipele, eu deveneam din ce în ce mai neastâmpărat pentru că abia așteptam să ne rostogolim din nou. Când într-un final am ajuns și în acel punct, rânjeam atât de tare, încât gingiuța mea părea să aibă până și dinți. Nu aș fi vrut să zic acest lucru, dar până la urmă cred că încep să prind un ușor drag de această cameră nouă, unde ne petrecem din ce în ce mai mult timp pe parcursul zilei și nu ne mai limităm doar la momentul din împrejurul îmbăierii.

           Ulterior,am avut parte de o sesiune de transport pe brațe, efectuată cu succes de către Secund,în incinta bazei. Acesta mă transporta dintr-un punct în altul, dar fără aavea vreo destinație bine stabilită în mintea sa. Însă singura și cea mai aprigă dorința a mea era să mă privesc în ochi cu Luminița tavanului meu. Raza mea de fotoni fascinanți, care îmi fac ochii să amețească și respirația să se desfășoare mai greu. Cum eram purtat mai departe de aceasta, ajungeam să mă indispun. Cum eram adus în apropierea ei, efectiv urlam de fericire. La un moment dat, m-am supărat atât de tare că am fost transportat mai departe de sursa mea de căldură sufletească, încât am trecut la un alt nivel al corelării musculare. Mi‑am privit foarte bine palma și am reușit să îi dau acesteia o comandă nervoasă spre a se strânge tare într-o postură de pumn. Apoi mi-am balansat din umăr tot brațul de câteva ori și am reușit să finalizez prin a-l păli grandios pe Comandant direct în mecla sa uimită. Nu se aștepta nicidecum! Ce mândru am putut fi. Într-adevăr, se pare că anumite progrese vin doar la nervi. Acum, fie noapte, fie zi, când pășesc în incinta acestei încăperi dedicate pregătirii nutriției, ridic capul din reflex ca să privesc către ea. Iar dacă este stinsă, eu tot privesc și o aștept cu ochii mei larg deschiși.

           Mare mi-a fost uimirea să observ mai târziu faptul că mă lasă să dorm cu mâinile libere și la vedere. M-au plasat totuși într-unul dintre acele învelișuri externe textile, dar care de această dată îmi înglobau doar bustul și membrele inferioare. Membrele superioare erau acum libere precum pasărea în codrii. Din păcate, tot reușeau să îmi deranjeze chipul aceste mânuțe neastâmpărate, care de altfel nici nu știu să se comporte normal în astfel de situații. Nu am avut până acum ocazia ca să le educ în această direcție. În cele din urmă, cred că au observat și ei acest aspect inconfortabil și au ales să mă plaseze înapoi în învelișul meu uzual, în care eram deja mult prea obișnuit. Se pare că nu este o noapte bună pentru experiențe noi. Este posibil să fie de fapt ceva în neregulă la acel nou introdus costum. Poate duce lipsă de acea pulbere magică. În acest fel, am reușit să adorm mai nemișcat decât praful adunat de pe PlayStation-ul Secundului.

(povestea mea continuă și mâine...)