Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 57

17 Martie 2023
#antrenament #dietă #piață #televizor #menghină

           Furiosul nemilos, papă laptele gustos. Sau nu!

           Astăzi m-am trezit foarte voios, energic, sociabil și cred că acest lucru se putea vedea de la o poștă, sau mai degrabă de la un Easybox distanță. Le-am simțit privirile de verificare și îngrijorare ale celor doi pe tot parcursul nopții și nu înțeleg exact de ce, din moment ce eu am dormit ca un urs la hibernare, dar unul mic, grăsuț și drăgălaș. Doamna General, cu care rămăsesem iar singur în incinta cazărmii, m-a citit numai din priviri și deja am văzut-o cum îmi pregătește ceva inedit pentru a avea parte de timpul nostru special împreună. Aceasta m-a inițiat într-unul dintre programele lor militare specializate Pământești, cu care s-a antrenat chiar dânsa, în timpul cadeției sale din, dacă am înțeles bine, tabăra de la Izvorașu. Am mai făcut ceva asemănător ca și concept, dar abia atingeam vârful Iceberg-ului, nefiind atât de complex, intens și bine documentat. Eu cred că Adulta a început a prinde și un ușor drag față de mine, din moment ce îmi expune pe tavă o parte din secretele și tacticile lor militare, ba mai mult, le și repet sub supravegherea ei. Unul dintre aceste exerciții la care am început să devin din ce în ce mai bun, și pe care îl experimentasem deja dinainte, este statul pe burtică. Eu știu că am fost puternic încă de la începutul utilizării acestui corp mic în care mi-a fost plasată conștiința, dar pe zi ce trece continui să îmi descopăr adevăratul potențial. Deja încep să devin expert și la ridicarea capului, deși mă arde și îmi obosește repede mușchiul trapezoid, însă nu contenesc a renunța. Cred că din acest punct evoluția se duce clar spre un nou mod de târât silențios, iar apoi desigur, către atacul surpriză din umbră.

          Deja mă trezisem cu foame încă de la prima oră a acestei zile, iar după tot acest efort depus în decursul antrenamentului, pot spune că eram lihnit și am păpat cu o așa poftă mare cum numai la fratele meu blănos mai puteți vedea. Oricum, încă de ieri, imediat după acea experiență cruntă despre care nu doresc a mai discuta, m-a cuprins o foame intensă și constantă, de care sper să scap cât de curând, căci nu mă va duce într-o direcție bună. Dintr-un urs mic și drăgălaș, mă voi transforma ușor-ușor într-unul mare și cefos. Gata! Începând cu următoarea masă voi începe să dau înapoi. Trebuie! De acum voi intra la dietă, căci altfel nu mă vor mai încăpea costumele mele grațioase de ceremonie.

          Clasica noastră recunoaștere urbanistică ne-a ghidat astăzi către un loc aglomerat și gălăgios, asemănător cu Mall-ul. În schimb, acesta parcă nu era la fel de curat, și deși pe alocuri era expus la aer liber, puteam simți clar felurite mirosuri ciudate îmbinate într-un cocktail care uneori îmi plăcea, alteori mă dezgusta. Încă o diferență clară este faptul că acest loc era nișat doar pe câteva categorii de produse, comercializându-se în general forme de (fostă) viață, pe bază vegetală, care le oferă acestora necesarul de vitamine, minerale și hidratare. În schimb, ce mi-a plăcut foarte mult este faptul că am putut zări la aceste produse fel și fel de culori, care îți îmbiau simțul vederii și am înțeles că cele mai sănătoase produse pentru corpul uman pământesc sunt cele de culoare verde. Însăși Inamica mea a făcut troc cu aceste persoane pentru a pleca înapoi spre bază cu o mână de pungi pline de aceste produse.

          Odată cu venirea întunericului, pot spune că m-a cuprins o ușoară frică, mai ales după aventura de data trecută, iar purtat fiind spre camera modernă de tortură am încordat posteriorul din reflex. Cred că mi s-a activat un protocol automat de protejare, dar în schimb m-am relaxat când am observat că revine la modă purificarea clasică cu care eram obișnuit de lungă vreme. S-a relaxat băiatul vostru mai ceva ca la băile balneoclimaterice, iar în combinație cu culcușul temporar improvizat din mâinile Inamicilor, m-am simțit sublim! O parte din restul serii am petrecut-o în cameră luminată și deja familiară mie, din apropierea cazărmii noastre uzuale. M-am delectat ascultând vocile persoanelor, sau cel puțin asta presupun eu că ar fi fost, din cutia cea mare și luminoasă. În schimb, nu m-au lăsat să privesc către ea oricât de tare m-aș fi istovit eu spre a face-o, dar tot am stors câte-o aruncătură de ochi. Nu înțeleg de ce exact nu vor să îmi permită, din moment ce și mie mi se pare la fel de fascinant cum li se pare lor și aș descoperi cu siguranță foarte multe. Aș rămâne blocat cu privirea și i-aș studia toate siluetele luminoase timp de ore întregi. Presimt că această ramă electronică îmi poate oferi o mare parte din secretele de care ei vor să mă ferească.

          Nici măcar să nu mă porniți când vine vorba despre noua plăcere a acestora, mai ales a Secundului, de a-mi menghina capul între mâini, spre o poziție care pe mine mă deranjează tare. Dar lasă-mă, omule, să stau cum vrea scutecu' meu! Este o metodă de tortură despre care nu mi-aș fi dorit să își readucă aminte. Stau și eu liniștit și privesc către ceva care mă captivează și cred eu că merită toată atenția mea, și hop, îmi fuge deodată capul împreună cu privirea. Nu vă puteți imagina cât de enervant și frustrant poate fi. Și dacă ei credeau că astă seară scapă de scandal, iar eu, în starea mea de completă relaxare chiar aveam de gând să nu apelez la cutia mea cu idei de năzbâtii, ei na, uite că voi dezlănțui cutia Pandorei asupra voastră! Numai Hypnos și celebra sa magie a legănatului timp de trei ore vă va putea salva în cele din urmă! Muhahahaha!

(povestea mea continuă și mâine...)