Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 168

6 Iulie 2023
#botniță #abdomene #țelină #accident #suzete #urechi #sforăit

          Legumele-mi merg la suflet, le mănânc, nu mă rețin! Dar ce-o să găsiți în scutec, dă pe-afară, că-i prea plin!

          În cadrul plimbării din această dimineață, am observat ceva diferit și ciudat la fratele meu blănos. Purta un articol deosebit, care îi acoperea fața în întregime. Nu sunt sigur de rolul acestuia, dar îmi este greu să cred că este doar de dragul modei. Altfel, de ce se prezintă în rest la blana goală? În fine, poate este o dilemă pentru o altă dată, căci acum gândul îmi stă doar la începerea unui nou antrenament. Astfel, odată cu revenirea noastră pe teren neutru, m-am și pus de îndată pe treabă. Aceste rostogoliri mi se leagă din ce în ce mai bine. Chiar am reușit să mă întorc pe ambele părți, mai vesel decât un mic grăsan aflat pe grătar. Oare să se datoreze această forță sublimă acelei paste portocalii de ieri? Cert este că îmi revin! Toată lumea mă aclamă și mă laudă. Se pare că le-a lipsit și lor să mă vadă într-o formă atât de bună.

          Credeați că sunt singurul din incinta acestei Unități Militare care se antrenează atât de intens? În ultima perioadă i-am studiat destul de mult tehnicile și strategiile de instructoare fizică ale Inamicei mele, iar astăzi m-am decis să le aplic la rândul meu asupra noii mele ucenice. În primă instanță, întinsă pe spate fiind, Doamna Caporal m-a plasat pe burta ei, dorindu-și să inițieze un simplu proces de amuzament. Însă eu, dornic să pun în aplicare cunoștințele noi dobândite, am transformat această joacă, aparent inofensivă, într-o serie veritabilă de exerciții abdominale. Și țin să vă spun că simțeam o plăcere imensă pe măsură ce o vedeam cum respiră din ce în ce mai greu. Acesta era un semn clar al unei execuții corecte, lucru care aproape că mă făcea să râd de bucurie. A fost o experiență nouă și interesantă.

          În momentul în care o dorință eliberată în vastul vid al Universului este destul de puternică și vine cu adevărat dintr-o zonă bună a inimii noastre, acesta își va da toată silința spre a răspunde cu aceeași căldură. Din acest punct de vedere, cred că am norocul scris în frunte, pentru că aveam să fiu răsfățat și astăzi. Urma să pășesc iarăși pe cel de-al nouălea cer, printr-o simplă degustare a compoziției care mi se pregătește în acel mic bol magic. Voi ignora faptul că la final eram mânjit din cap până în picioare, atâta timp cât cavitatea mea bucală se înfuleca de zor. Dar stați puțin! Simt un gust diferit! Mai bun și mai parfumat ca ieri. Dar totuși, ochii nu mă înșeală și zăresc aceeași culoare. Oare nu sunt cele două simțuri în sincron? Voi rula o nouă scanare, doar cât să mă lămuresc. Și în acest fel, intuiția mea nu m-a înșelat nici de data aceasta. Avem într-adevăr un element nou, și anume Țelina. Un alt tip de legumă rădăcinoasă, care aduce o savoare suplimentară și inedită mesei prezente și deja unice prin definiție.

          Corpul mi se relaxase complet și uitasem de toate grijile puține, pe care le am. Comandantul mă purta pe brațe, într-o plimbare lejeră prin incinta Unității, când s-a petrecut un accident amuzant. Însă doar pentru mine, desigur. Mi se liniștiseră atât de tare toți mușchii corpului și toate protocoalele de siguranță, încât nici nu am realizat momentul în care aveam să îmi umplu chiloțelul temporar cu deșeuri intestinale. Plasa de siguranță, care îmi securizează această zonă, ar fi trebuit să fie îndeajuns, dar din păcate cantitatea eliberată a fost prea mare, iar poziția de susținere anevoioasă. La un moment dat, cărăușul a simțit o senzație stranie de umezeală și privind cu atenție, a observat catastrofa care se petrecuse. A fost cuprins instant de panică. Ceea ce se scursese dincolo de granițele protecției mele era acum întins peste tot. Pe antebraț până spre cot, printre degete, pe sub inelele sale, pe tricou și chiar și pe burtă. Pictasem un tablou demn de atârnat într-un muzeu de artă contemporană.

          Și dacă voi credeați că am terminat cu antrenamentele pentru ziua prezentă, înseamnă că vă înșelați. Sunt însetat de o dezvoltare continuă și vreau să îmi dovedesc în primul rând mie, iar mai apoi Inamicilor, faptul că pot deveni din ce în ce mai bun. Nu știu de unde a răsărit această motivație, însă dacă aș știi, i-aș hrăni și mai mult rădăcinile. Pentru sesiunea curentă, nu aveam deloc stare, încât să stau locului. Energia proaspăt dobândită mă face să mă învârt pe toate planurile. Reușesc cu succes să mă rostogolesc de pe spate pe burtă și viceversa. Inamicii mei au fălcile până la pământ și zâmbetul până la urechi. Ați crede că fizic nu este posibil, dar ei se pare că au reușit. Izbânda mea a fost atât de grandioasă, încât la final, Bărbosul mi-a exemplificat un dans tribal, pe care cred că l-a născocit pe loc.

          Cât de curând, trebuia să iau o pauză de relaxare, căci dădusem tot ce puteam și chiar mai mult. Am rămas întins pe spate, privind spre tavanul puternic luminat de această zeiță colorată a fotonilor. Îmi recapitulam și derulam în cap circuitul, pe care îl acaparasem recent. Încă mai pot aplica corecturi, însă trebuie să studiez în retrospectivă. La un moment dat, privirea mi-a fugit într-o laterală și am observat două dintre micile bucăți de cauciuc, care îmi oferă relaxarea supremă. Se aflau dedesubtul culcușului meu. Nu îmi aduc aminte să le fi azvârlit până acolo, dar pe de altă parte, multe dintre nopțile mele sunt caracterizate de o amnezie puternică. Nici nu m-ar mira să aflu că sunt somnambul. Dar sper ca totuși să nu fi divulgat secrete ale statului meu în această stare, fără ca nici măcar să realizez.

          O altă ciudățenie a zilei se leagă de existența urechilor mele. Știam de ceva vreme că posed aceste bucăți cartilaginoase, care îmi ocrotesc canalul auditiv. Ba cred că am mai avut o astfel de revelație la un anumit moment, însă avea să îmi părăsească rapid interesul. Dar de această dată, simt o implicare mai puternică față de ele. Mă cuprinde o nevoie aprigă de a le trage, a le scărpina și a le lovi. Mai tare mă fascinează modalitatea în care le pot contorsiona în diferite feluri și mereu revin la forma lor inițială, de parcă așa ar fi fost turnate. Foarte interesante proprietăți. Uneori am impresia că pielea mea ar fi fost făcută din cauciuc. Pe alocuri, e posibil să am dreptate, căci sunt o viețuitoare sintetică și simpatică.

          Somnul meu de noapte s-a încadrat în modelul clasic de agitație, caracterizat de multe treziri și cu o aprigă nevoie a unui sentiment de calmare, oferit de către balansul controlat pe axa X a sistemului de referință. Deja cred că ar fi ciudat să am parte de o adormire care nu se mulează pe acești parametri. Totuși, aceste stări incontrolabile mi-au fost de înțeles în zilele prezente, de vreme ce capacitatea mea de procesare cerebrală a fost și încă este suprasolicitată. Mi se scriu foarte multe linii noi de cod în memoria recentă, datorate exersării exhaustive a acestor rostogoliri și a noii mele dorințe de mișcare. La un moment dat, când adormisem destul de adânc, odihna mi-a fost deranjată subit de către fratele meu limbos, care sforăia puternic lângă fereastra cazărmii mele. Pe de altă parte, îl înțeleg perfect, căci și-a găsit aici un loc optim de răcorire. Din aceeași nevoie a unei pale de briză rece am păstrat și noi acest geam deschis. Singura dorință, care mi-a mai rămas, este să nu îi cedeze cumva musculatura dorsală, iar astfel să ajungă să ne mai și gazeze.

(povestea mea continuă și mâine...)