Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 41

1 Martie 2023
#vizită #medic #familie #poziție #cap

          Ghiocei cu pupicei!

          Astăzi am pornit dis de dimineață în ceea ce eu, un mic fraier păcălit, credeam a fi o recunoaștere corespunzătoare de teren, care s-a instaurat mai devreme în agenda inamicilor mei. Văzând că ne îndreptăm iarăși către acel vehicul motorizat, am simțit deja o exaltare a spiritului, din moment ce cu o zi înainte a fost atât de plăcut încât nu mi-a mai păsat de factorul poluant din această ecuație. Doar de aș fi știut eu în acel moment cum că vom face o nouă vizită la Institutul de Tortură Avansată, unde protagonistul voi fi chiar eu însumi!

          Heh, mirare să îmi fie mie! Aceeași doamnă ca și data trecută! Eu nu pot uita o față niciodată! Poate doar dacă se ascunde după palme și face „Bau!". Acolo mă pierd, sincer! Revenind, eu am o vagă impresie că totuși doamna în cauză are un rol aparte, strâns legat de faptul că mă învârte și mă atinge în toate părțile, inclusiv cele intime, fără pic de rușine sau să îmi ceară acordul personal verbal sau în scris. Cred că dânsa are însărcinarea de inventariere și documentare a celor din specia mea, iar eu consider că sunt un specimen aproape de perfecțiune. Chiar dacă noi îi vizităm de milenii întregi, acești dușmani încă nu au putut să ne deslușească toate secretele, dintre care cel mai important fiind abilitatea noastră de a ne menține tineri atât de mulți ani. Nu înțeleg totuși de ce este nevoie de niște banale măsurători realizate cu ajutorul unor instrumente fizice și analogice spre realizarea acestui obiectiv, dar ce pot spune? Doar nu sunt eu în măsură să îi ajut acum.

          După această escapadă oarecum rapidă și impertinentă, am reușit să mă odihnesc în restul zilei ce a urmat, și cu toate că am început a mirosi încă din clinică introducerea unei noi tehnici de tortură, care mi se păruse mie semi-cunoscută, printre genele încă semi-închise, pare că totuși abia acum au început a folosi-o mai des. Spre seară am resimțit-o mai intens, mai ales din partea Secundului Bărbos și, prin caracterizarea acesteia în mintea mea confuză la acel moment, am ajuns să o numesc „menghina". De fel, eu aveam o mică ideea legată de puterea fizică a acestora, dar abia acum am reușit să o cunosc cu adevărat. Deși acest mic costum sintetic este realizat astfel încât să îmi potențeze puterea de zece ori cel puțin, Inamicul Masculin reușește să îmi mențină capul stabil, timp de ore întregi, fără a obosi și acest lucru mă extenuează pe mine în schimb și mă frustrează! De ce nu mai pot privi spre partea mea preferată din camera torționară!? În tot acest timp, din lipsă de inspirație, i-am aruncat chiar și priviri de disprețuire și tot nimic!

          În schimb, știți ceva? Cred că mi-am depășit recordul de a sta treaz. Cea mai lungă călătorie neadormită a mea, la care am rezistat cu brio, cu toate că la final căscam din toate fibrele corpului meu. Cu gălăgie sau fără, totuși, din punctul meu de vedere este o reușită, pentru că în cele din urmă, Secundul, chiar și fără a-i propune eu însumi, a renunțat la procedura sa nouă și favorită. Și ce credeți, mă pot simți eu mai prejos!? Până una alta, de acum, eliberat fiind, voi întoarce menghina. Însă de această data la alt nivel și orientat către tine, drag Dușman! Vrei să dormi? Nu, te rog, hai în menghina mea psihologică!

(povestea mea continuă și mâine...)