Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

nopțile 31-34

19-22 Februarie 2023
#vizită #plecare #mamaie #olteanca

           Vă salută, Cucuvea cu belea!

           Cazarma deja îmi e străină nopțile. În toată această perioadă am înnoptat și am fost păzit de către acest Caporal. Nu i-am putut înțelege intențiile, iar până acum tot ceea ce pot spune este faptul că nu pare a-mi fi dorit răul. Ba dimpotrivă, dânsa m-a purtat pe brațe ca un mic rock star și mi-a povestit despre toate și orice constant și domol, lucru care m-a alinat. Mi-am imaginat că această delegație nu va dura la infinit, așa că am încercat să mă bucur de acest tratament regesc cât a durat.

           Pot spune că până și vremea acestei planete ciudate ne-a ajutat zilele acestea, iar misiunile de recunoaștere a împrejurimilor au fost mai lungi și mai productive. Am fost purtat mai departe decât de obicei și încep ușor-ușor să recunosc zonele pe care le vizităm mai des și îmi fac loc în memorie pentru locurile noi. Până la urmă misiunea mea are și un scop topografic, iar harta acestui loc nu se va schița de una singură. Și totuși acest lucru mă obosește teribil și am anumite moment în care îmi doresc doar să mă odihnesc. Simt o nevoie puternică în acest sens, dar ceva din interior parcă nu îmi dă pace și îmi face acest mic și puternic creier al meu să se aprindă precum luminițele de Crăciun. Și doar știți cât de intens ne amenajăm noi casele în BEBopolis. De supărare și frustrare parcă nici nu mi-a fost poftă de mâncare, deși știu cât de nutritiv și gustos este acest nectar Feminin Pământean.

          Mai mult de atât, în toate aceste zile nu m-a lăsat sufletul meu imens să le dau pace Inamicilor. Deși nopțile am fost extras din camera de tortură și am reușit să mă mai odihnesc, ziua necazul meu a devenit și al lor. Voi știți că una din armele mele puternice este memoria și chiar dacă cei trei încercau să mă facă să uit de ceea ce aveam pe suflet și să îmi liniștească căpșorul, creierul meu potent își aducea mereu aminte de ceea ce ne chinuie. Presupunerea mea este că în lipsa mea conștientă, mi s-au activat sistemele de autoapărare. Mă voi supune unei diagnoze cât de curând și voi ajunge la rădăcina problemei.

          Într-una dintre aceste zile, mi-a fost chiar mare mirarea când am fost plasat doar în grija Caporalului Feminin, cei doi Inamici dispărând pentru un scurt interval din peisajul câmpului nostru de luptă. Zic scurt, pentru că într-adevăr nu au lipsit mult. Cred că totuși le era dor de tango-ul nostru militar și suav. Până la urmă, nu mi-au plasat chiar ei acel trandafir roșu în mână cu câteva zile înainte? Abia acum am înțeles referința, nesuferiții mei!

          P.S. Trebuie neapărat să găsesc unde am parcat capsula mea de teleportare. Nu aș vrea să mă trezesc cu ea confiscată de guvernul acestui univers.

(povestea mea continuă și mâine...)