Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 163

1 Iulie 2023
#alarmă #far #papuci #rățușcă #ursuleț #neînfricați #coșmar

          Mă trezesc la răsărit, iar la somn visez cumplit!

          După o noapte zbuciumată precum a fost cea care tocmai ce s-a consumat, m-am decis că mi-aș dori să mă trezesc chiar și mai devreme. Poate reușesc să prind și răsăritul Sorului în dreptul orizontului mărginit de masa mare de lichid albastru. Cele două Doamne care mă păziseră toată noaptea nu păreau a fi mulțumite, însă ulterior au ajuns să se conformeze. Drept să fiu, nici nu le-am oferit o altă posibilă variantă, ci doar simpla iluzie a alegerii. Interesant este faptul că s-au decis să facem un selfie tocmai când pășeam afară pe porțile Bazei Navale. Eram sigur că nu este cea mai reușită imagine digitală, iar ulterior, studiind-o îndeaproape, bănuială avea să mi se confirme. Toți trei zâmbeam și toți trei aveam ochii mici. La mine se înțelege, căci face parte din conformația facială, dar Adultele își forțau de zori musculatura pleoapelor pentru a-și menține privirea activă și tot nu le ieșea cum trebuie. O imagine cât o mie de cuvinte, dintre care jumătate au fost consumate azi-noapte pe șușuieli.

          Nu mi-aș fi imaginat ca acest așezământ să fie atât de liniștit la această oră. Oare unde se află toți acei oameni pe care îi vedeam în mod uzual agitându-se pe parcursul întregii zile?! Chiar mi-e greu a crede că dorm cu toții. Dacă aș fi știut să țip mai tare, aș fi pornit de îndată o alarmă deșteptătoare în toată regula. Eram doar noi trei și Sorul, care deja se grăbise să urce mai repede pe scara cerului. Rareori, mai apărea în vizorul nostru câte un patruped, însă niciunul nu era al nostru. Nici nu ar fi fost posibil, pentru că l-am auzit pe fratele meu blănos cum sforăia puternic, tocmai când părăseam Unitatea Militară. Cei care ne apăreau în cale încercau doar să se facă plăcuți, dar cred că erau mai degrabă atrași de mirosul persistent al celui menționat mai sus, însă nefiind băgați în seamă, renunțau repede. Mă bucur că măcar de această dată nu am mai ajuns să fim urmăriți de niciunul dintre aceștia, căci atât ne mai lipsea. O sperietură matinală cu orientare către Inamicele mele. Plimbarea avea să ne poarte către o zonă foarte interesantă de privit, dar și de studiat. Ne aflam pe o bucată imensă de ciment betonat, care tăia în două porțiuni acest mastodont albastru. În stânga puteam observa apă, în dreapta apă, iar în față numai drum. La capătul acestuia am întâlnit o clădire mică, cilindrică, albă și o terminație metalică, în interiorul căreia am bănuit că s-ar putea afla o sursă puternică de lumină. O arhitectură foarte interesantă, însă nu îi cunosc momentan întrebuințarea. Va trebui să mă documentez puțin în legătură cu acest lucru, de vreme ce a ajuns să îmi stârnească curiozitatea.

          Restul zilei s-a petrecut într-o manieră destul de calmă. Dacă ar fi să mă întrebați, aș descrie-o precum o zi de concediu într-un concediu. Și cu toate că primeam teoretic același nivel de atenție ca în zilele precedente, în practică, simțirile mele aveau să mă contrazică. Se datorează oare acestui nivel scăzut de energie, care pare că îi afectează pe toți din incinta Unității Navale? Cred că pentru moment mă voi concentra mai tare pe sesiunea mea de exerciții. Este o metodă bună de terapie și sunt sigur că pe lângă beneficiile pe care mi le va aduce mie, voi reuși să ridic moralul tuturor celor care mă urmăresc. Și dacă nu reușesc să le ridic moralul, poate măcar reușesc să stârnesc amuzament prin natura fețelor pe care le fac în momentul în care mă încordez.

          Între timp, Comandantul și-a luat tălpășița alături de Mamaie Turcoaica, însă nu aveau să lipsească mult. Au revenit la braț cu două cutii cartonate de dimensiuni medii și multe perechi de încălțări cauciucate. Cele din urmă prezentau decupaje în așa fel încât degetele membrelor inferioare să fie expuse. În primul rând, cum poate cineva să poarte astfel de atrocități ale modei vestimentare? În al doilea rând, de ce ați alege ca material acest compozit pe bază de polimeri, care cu siguranță nu vă va lăsa membrul să respire corect și pe de altă parte, nici nu absoarbe transpirația într-un mod optim. Acum realizez de ce scoteau acele sunete ciudate când pășeau. Mi-am dorit să îmi continui antrenamentul, dar aveam să aflu cât de curând ce se află cu adevărat în interiorul acelor cutii. Două personaje și camarazi noi de joacă! O rățușcă galbenă, îndrăzneață și dansatoare, pe care am ajuns să o numesc Madame Quack și un ursuleț pufos, domol și ușor adormit, pe care îl voi numi Papa Lento. Ce răsfățat și bucuros mă simt acum! Cu atât mai mult atunci când observ sceneta care mi se transpune de către cele două noi vedete. Din păcate însă, nivelul meu de energie este scăzut după tot acest circuit fizic. Haideți să mai urmărim încă o dată spectacolul, iar la finalul acestuia am să vă invit să mergem cu toții la o tură de odihnă, căci încă mai avem multe de explorat și pe înserate.

          Costumul meu mulat de spandex nu a fost de lipsit în cadrul expediției nautice de după prânz, care avea să ne poarte, desigur, spre noul meu loc favorit al acestei regiuni. Marea imensă de apă ne aștepta calmă și cu brațele deschise. Pe mine, mai mult dintr-un punct de vedere observativ și poate dacă îmi fac puțin curaj, voi mai atinge suprafața sa cu vârful degețelelor mele. Însă, curajul cel mare l-am putut observa de această dată la perechea mea de Adulți, care s-au aventurat împreună în marele necunoscut al adâncimii acesteia. Iar dacă frica mea vine din lipsa informației legată de ce poate ascunde interiorul ei și temperatura care mă va acomoda, Dușmanii mei se pare că sunt deja foarte bine documentați în legătură cu aceste aspecte. Sau poate că pur și simplu sunt neînfricați. Respectele mele și jos băscuța în fața voastră!

          Și ca să rămânem în același context, am adormit iarăși destul de agitat și de această dată aveam să îmi aduc aminte de coșmarul care m-a bântuit, mai ales de vreme ce avea să fie în strânsă legătură cu evenimentele recente. Se făcea că aveam într-un final curajul de a mă aventura în imensitatea fluidă și mă simțeam chiar confortabil. Pe alocuri, chiar și invincibil. Însă la un moment dat, am început să fiu urmărit de o entitate marină, care se deplasa cu o viteză foarte mare către mine. Cumva, eu știam deja să înot și înotam chiar foarte repede, dar distanța dintre noi se scurta din ce în ce mai tare. În realitate, corpul meu se zbătea pe salteaua din culcuș, transpunând evenimentele trăite în starea de visare. Tocmai când să ajungă să mă muște de poponețul meu gol-goluț, corpul mi a sărit în ajutor și am eliberat o flatulație puternică, care a transformat această umbră necunoscută într-un mare conglomerat de bule de aer. M-am calmat, căci pericolul dispăruse, iar acum mă aflam în siguranță. Acest coșmar cu final fericit avea să mă trezească la finalul său, însă bucuria victoriei m-a ținut încărcat atât de pozitiv, încât am avut unul dintre cele mai liniștite somnuri ale perioadei recente.

(povestea mea continuă și mâine...)