Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 156

24 Iunie 2023
#tort #serbare #mamaie #olteanca #distorsionat #salivă #amenajare

          Nu mă deranja, căci asta-i sticla mea! Vrei un sfat frumos? Pune-ți gresie ca ea!

          Despre Inamică știți deja că mi-a fost alături încă de la primele ore ale nopții, dar Secundul se pare că a ales să se odihnească până mai târziu. Un egoist! Inițial am fost șovăielnic și i-am refuzat apropierile, dar fiind distrat de către cele două Dame, i-am acceptat în cele din urmă drăgălășeniile fără să mă mai uit în urmă. În același fel în care i se luminează lui chipul când mă vede fericit sau i se întunecă în momentul în care mă vede trist, inversa este la fel de valabilă. Ce observ în schimb, este faptul că s-a grăbit foarte tare să își ingereze lichidul său negru revigorant și ulterior și-a luat tălpășița alături de Bunicul Oltean. Stai puțin, ticălosule! Nici măcar nu ai revenit bine în incinta Bazei Militare și deja aplici pentru o permisie nouă?

          Întoarcerea sa avea să fie una silențioasă și rapidă, precum o pisică, însă nu avea cum să păcălească senzorii mei dibaci. Am fost luați printr-o surprindere majoră în momentul în care acesta a pătruns brusc în cameră, purtând în brațe un produs alimentar dulce de patiserie și pe fundal avea să fie acompaniat de o muzică lentă, prestată de nimeni altul decât Veteranul bariton. Am aflat ulterior că acea formă rotundă de grăsimi și zaharuri s-ar numi tort. Găzduia pe suprafața sa două cifre arabice din alfabetul și limbajul pământesc, care una peste alta mai erau și înflăcărate. Nu știu exact cât ar trebui să semnifice cele două numere, însă îmi este foarte clar că se serbează un nou ciclu specific uman în relație cu Mamaia Olteanca. Mai ales din moment ce i s-a plasat tocmai ei în față, aceasta ar fi presupunerea evidentă. Din punctul meu de vedere, pot spune că îmi convine acest haos care s-a instaurat brusc, tocmai în felul în care îmi place mie: tort, cântece, fum și lacrimi. Sincer, nu știu de ce au mai apărut și lacrimile în poveste, de vreme ce ar trebui să fie un moment de veselie pentru ei. Dar pe de altă parte, nici eu nu am deslușit toate secretele sentimentelor alambicate ale acestor oameni, dar cred că mai am mult timp la dispoziție ca să o fac. Deocamdată adaug și această amintire la cutia de variabile digitale.

          Acum că s-a terminat toată nebunia care se instaurase în incinta cazărmii mele, unde nici măcar nu mi-ați cerut permisiunea de a porni o astfel de petrecere, înmânați-mi vă rog acea sticlă de plastic. De fapt, niciun „vă rog". E un ordin! Cât timp Adultele curățau împrejurimile mele, desfăceau diverse pungi legate cu pamblică roz și discutau despre recentul eveniment, eu am ales să mă distrez cu noua mea jucărie improvizată. Și după cum îmi sunt obiceiurile și datinile mele prezente, mi am dorit să îi cunosc textura îndeaproape atât prin intermediul palmelor, cât și cu ajutorul cavității bucale din dotare. Ce îmi place cel mai mult la această bucată de material sintetic și turnat în formă este faptul că pot vedea totul prin și dincolo de ea, iar și mai magic este faptul că acel tot este distorsionat. Între timp, a apărut iarăși Secundul pe lângă mine, iar reacția mea inițială a fost una de repulsie. Dar mi-am amintit de îndată faptul că îl iertasem deja. Hai vino încoace și privește cu mine prin acest vizor magic albastru.

          Aveam să mă las adormit mai greu, pentru că fusesem încărcat cu o energie imensă datorită evenimentului de mai devreme. În același timp, observam nerăbdarea și nestarea Doamnei General și am presimțit faptul că voia să părăsească incinta de îndată ce reușesc să închid ochișorii mei frumoși. Cel mai probabil avea de gând să meargă la rândul ei spre odihnă, dar nu puteam să risc a o pierde din nou. Păi este încă cerul luminat, iar tu îți dorești să te odihnești? Cine te crezi? Eu? Nimeni nu îl poate imita pe Bebuccino! Dar în schimb, și-a făcut prezența Bărbosul, iar legănările sale suave nu mi-au dat pace până ce nu am ajuns pe culmile norișorilor.

          Ulterior, după un somn copios și bine-meritat, aveam să fiu lăsat de izbeliște în culcușul lor gigant, alături de fratele meu limbos. Toți cei patru Inamici ai mei erau angajați în diverse proceduri de pregătire personală, iar în incinta Unității se instaurase un mic haos. Ce-i drept, devenise ușor interesant pentru privirea mea, așa că am decis să îl folosesc pe patrupedul din apropierea mea drept suportul meu de susținere. M-am așezat cu mâinile și pieptul peste corpul său pufos și am început a urmări spectacolul. La rândul său, acesta nu părea să fie deranjat de greutatea suplimentară. Nici măcar de mica băltoacă de salivă pe care i-o lăsasem drept răsplată.

          Vizitam aceeași locație de socializare și alimentație de specialitate în care fusesem recent. De aceasta dată nu am mai fost martorul traseului, căci am adormit de îndată ce roțile mi-au atins suprafața încinsă a trotuarului. Dar în schimb, m-am trezit în incinta locației prezente printr-o modalitate nouă și inedită. Sistemul lor de răcire pe bază de ventilație avea în componența sa un modul nou și inteligent de stropire cu picături fine și răcoroase de apă, care mi-au mângâiat obrăjorii foarte tandru. Însă chiar și dacă nu aș fi fost trezit în clipa respectivă, aveam să fiu adus mai mult ca sigur la realitate de către acel miros greoi și specific de carne tocată, pregătită la jar de cărbune. Iar acea grăsime de origine lactată, rasă peste legumele prăjite în baie de ulei ... Of, doamnele mele! Ce grețos arată!

          Inamica mea s-a decis să devieze puțin de la programul pe care i-l propunea ghicitorul din aplicația mobilă. Iar presupunerea voastră s-ar putea să fie corectă deja, căci adormirea mea greoaie avea să o facă să regrete. Inițial, începusem să fiu atent la discuția îndepărtată, dar foarte clară pe care o auzeam într-o ușoară surdină. Se referea la un domeniu în care eu am activat și pe care îl cunosc foarte bine. Proceduri de amenajare interioară. Numai dacă s-ar fi gândit să mă întrebe. Chiar aș fi avut să le ofer câteva sfaturi pertinente de optimizare, spre binele căminului. Treaba lor! Până una alta, eu nu mă pot plânge, căci am ajuns să mă întrețin singur între aceste gratii de lemn. Melodia lor acustică sub mângâierea degetelor mele și suzeta cauciucată mă calmează teribil. Este un spectacol care îmi ghidează ochii ușor în acest întuneric blând.

(povestea mea continuă și mâine...)