Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 128

27 Mai 2023
#dimineață #târzie #streptococ #senviș #masculi #suflatul #suzetei #spital

          Nu te concentra doar pe destinație! Simte orice pas care te urnește. Astfel să descoperi o nouă senzație, dar să nu mă crezi orbește, lumea-ți dovedește. Du-te și trăiește!

           Având în vedere acel mic scandal cauzat de către mine în creierul nopții trecute, nu mă miră faptul că am ajuns să dorm până mai târziu. Însă din păcate, faptul că nu mai eram obișnuit cu un astfel de program prelungit de o vreme bună încoace, a adus câteva elemente de agitație acestei escapade târzii de odihnă. Dar nu pot spune că îmi fac griji pentru nimeni, căci este prima zi relaxantă de weekend și drept urmare toți membrii din incinta Bazei noastre Militare își pot recupera energia ulterior, după bunul plac al planificării proprii. Cred că vă este foarte clar că până și antrenamentele noastre fizice au avut de suferit din pricina acestei întârzieri de program. Dar se pare că universul are un mod aparte în a ne prezenta diverse soluții ale problemelor pe care tot acesta ni le mai evidențiază periodic. Trebuie doar să fim atenți și să acționăm în consecință. Acestea fiind spuse, schimbarea orei de desfășurare a gimnasticii și introducerea acestui tampon de așteptare au avut un rol benefic în prestația mea. Exercițiile pe care le-am executat astăzi au mers mai unse decât untul pe o felie de pâine fierbinte. Și cred că aș fi putut avea parte de un randament cu cel puțin 10% în plus, dacă îmi era alături și Doamna General, însă se pare că aceasta avea parte de o odihnă prelungită, din moment ce starea ei de sănătate nu se afla încă într-un loc fericit. Am putut simți pragul coborât al energie sale încă de azi-noapte.

           Mi-am petrecut somnul nu-prea-diurn sau mai bine spus, somnul post-antrenament de regenerare, alături de Bărbos, în aceeași cameră albastră. În paralel, știam că și Doamna General profită de o acțiune asemănătoare, însă în confortul cazărmii noastre uzuale. Măcar la acest aspect ne sincronizăm armonios pentru moment. Oare cum de știam acest lucru? Aruncasem un ochi secretos prin deschizătura subtilă a ușii de la intrare. Supraveghetorul meu curent se plasase strategic spre a mă studia, iar în același timp se înfrupta cu mare poftă dintr-un senviș. Cel puțin, acesta am înțeles că ar fi fost numele preparatului nutritiv prezent, care din punctul meu de vedere se afla plasat pe aceeași scară joasă a esteticului. Pare că este un tip de aliment realizat pe grabă, cu scopul stăpânirii rapide și temporare a unei senzații iminente de foame. Din ce a putut deduce rațiunea mea, dacă acea bucată de blat de cu o seară înainte ar fi fost împăturită în două, se năștea același fel. În ce ritm alert poate funcționa uneori această lume a oamenilor! Există momente care se desfășoară cu o asemenea grabă, încât au fost nevoiți să inventeze astfel de minuturi care să le stăpânească temporar diferite nevoi esențiale. După toată această cugetare uimită, am reușit într-adevăr să adorm un timp îndelungat, reușind în acest fel să recuperez o bună parte a somnului lipsă de azi-noapte.

           Următoarea oprire pentru alimentarea nutritivă de care simțea nevoie corpul avea să se petreacă în încăperea nopților noastre, unde Inamica mea părea să mă aștepte cu brațele sale deschise. Aș fi vrut să zic că aceasta profita de clipele frumoase ale unei zile pline de odihnă și revigorare, însă i se putea citi suferința pe chip. Drept urmare, la finalizarea transferului de fluide hrănitoare, am revenit cât de curând în grija Bărbosului. Se pare că este una dintre acele zile în care vom petrece timp de calitate în doi, ca niște veritabile exemplare de masculi reprezentativi ai speciei noastre.

           Mândria și respectul fața de propria persoană au revenit pe culmile de altă dată, după o a două sesiune de antrenament, care a fost executată cu aceeași relaxare, plăcere și îndemânare. Însă somnul care avea să urmeze a fost caracterizat de un preludiu puternic. Inițial, din moment ce aveam priveliște directă către maimuțica mea înrămată, am ales să profit de acest moment spre a mai exersa împreună particularitățile limbajului primatelor. Apoi, devenind ușor nostalgic, am scos la iveală una dintre armele mele secrete, pe care nu o mai folosisem de vreme lungă. Plonjatul suzetei, dar care în prezent avusese parte de o evoluție și devenise acum Suflatul suzetei. Pe tot parcursul acestei mici runde de zăpăceală, Dușmanul meu s-a comportat exemplar. În primul rând, mi-a reintrodus instrumentul cauciucat ori de câte ori a fost nevoie, fără a schița cel mai mic semn de deranj. Și credeți-mă că au fost atât de multe exersări de suflu, încât la un moment dat am pierdut șirul numărătorii, din cauza senzației puternice de somn, instaurate mai ceva ca la clasicul numărat al oilor.

           Deși plimbarea noastră din răcoarea amiezii a avut o pornire clasică, mecanică și bipedă, a suferit într-un timp relativ scurt o modificare neașteptată. M-am trezit plasat brusc pe locul meu uzual din spatele vehiculului lor motorizat, și mai nou plin de deșeurile eliberate de copacii care chelesc subit. Dacă săptămâna trecută nu îmi făceam griji în privința acestui aspect, acum aveam să aflu cu stupoare faptul că anumite Instituții de Tortură Avansată funcționează fără oprire. După un drum relativ scurt, dar lung ca și distanță, conform calculelor efectuate de către mine, am ajuns la porțile unei astfel de clădiri. Translatorul meu portabil mi-a indicat că pe fațada acestuia ar mai scrie și termenul "Spital". Experiența în sine nu a fost deloc deranjantă, ba chiar a fost plăcută pe alocuri. Singura acțiune despre care pot spune că m-a jenat puțin a fost introducerea unui bețișor, sau mai degrabă băț în toată regula, pe cavitatea faringiană. Totuși, această procedură nu a durat destul cât să îmi trezească diverse sentimente de repulsie. În același context, până și vizita în sine s-a desfășurat mai rapid decât în alte circumstanțe cu rol asemănător. Am plecat cu un gând bun, iar dacă ar mai fi să avem parte de întrevederi cu orice tip de personal medical, haideți să venim tot aici. Un lucru care mă uimește recent, dar în schimb nu mă deranjează este faptul că mai toți Militarii Torționari par să se comporte din ce în ce mai drăguț. Mai puțin acel netrebnic care a reușit să îmi supere Dușmanii astăzi. Și dacă tot i-am adus din nou în discuție, de ce poartă iarăși pe față acea mască caraghioasă cu care nu îi mai văzusem de mult?

           Reușisem să adorm încă din incinta vehiculului, din moment ce depășisem fereastra optimă de odihna și mă simțeam deja mult prea obosit. Din păcate, drumul nostru de întoarcere nu a fost prea lung și am ajuns destul de repede înapoi în incinta Bazei Militare. Se pare că în această seară, s a decis omiterea purificării din cadrul programului nostru, cu toate că nu am avut parte de vreo procedură deosebită în această vizită recentă. Drept urmare, mi s-a oferit de îndată hrana și am fost plasat în culcușul meu uzual. Însă cele douăzeci de minute de somn fulger de care am avut parte pe traseu au fost de ajuns cât să îmi mai ghideze puțin corpul în distracția ce avea să urmeze sub celebra lupă a întunericului cazărmii. Din păcate Doamna General nu a putut lua parte la această petrecere alături de noi. Sperăm să revină ziua următoare cu forțe proaspete, iar atunci îi vom putea prezenta reluarea acțiunilor ce urmează a se petrece alături de Secund. DJ, muzica!

(povestea mea continuă și mâine...)