Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 85

14 Aprilie 2023
#3 #luni #priveliște #shooting #blugi #scame

          Stau pe tron și sunt plimbat, cel mai tare împărat!

           În această dimineață, sistemul meu limbic a fost mai matinal decât neocortexul și astfel s-a petrecut o confuzie procedurală și cronologică a rutinelor de bază. M-am trezit buimac și confuz în mijlocul unei scenete inundate de plânsetele proprii, ale căror robinet nu îmi aduceam aminte să îl fi pornit conștient. Și nici că se putea o modalitate mai frumoasă de a-mi începe ziua, chiar astăzi când urmează să serbăm cele trei cicluri lunare pământești de când mă aflu infiltrat în această bază Inamică. Îți mulțumesc foarte frumos, corpule!

           O vorbă pământească spune așa: „O belea nu vine niciodată singură", iar voi mă cunoașteți pe mine ca fiind un Bebel foarte sceptic. Nu sunt genul care să creadă în planul măreț al vreunei entități, ci prefer mai degrabă să cred într-o statistică matematică universală sau coincidența înșiruirii improbabile de evenimente. Însă astăzi, am avut un scurt moment de credință, când în loc să desfacem o șampanie în spirit de sărbătoare, m-am simțit părăsit și trădat. Cei doi Inamici au devenit dezertori pentru o perioadă nedefinită de timp, fiind de negăsit în nici un colțișor al bazei noastre militare. Au mai și profitat să pună acest plan în aplicare într-o manieră mișelească, tocmai când eu am ales să îmi odihnesc puțin genele obosite. Abia după aproape un ceas întreg terestru am realizat că am rămas sub supravegherea solitară a Femeii Veteran. În cele din urmă, nici nu au lipsit mult, dar prin prisma supărării mele, timpul s-a dilatat mai ceva ca în Teoria Relativității Einstaniene. Iar dacă aceștia au revenit plini de energie și cu un mare chef de antrenamente fizice, despre mine pot spune doar că deja mă rodea stomacul de la atâta stres resimțit de minusculul meu organism. De exerciții nu am reușit să scap și nici nu am vrut, din moment ce îmi doresc să concurez la Mr. Olympia într-o bună zi. Drept urmare, am urmat rutina cu arsuri de stomac, mâhnit și pe jumătate plâns.

           Ulterior a reușit să mă împace Bărbosu', când mi-a oferit o nouă perspectivă de priveliște de la înălțime. Mi-a prezentat o nouă priză de a sa, prin intermediul căreia reușea să mă țină într-o poziție verticală, foarte asemănătoare cu poziția bipedă pe care reușesc să o susțină Inamicii mei ore întregi cu succes. Din acest nou punct vertical și înalt chiar pot spune că nu îmi mai scapă nimic din privire, iar acum pot vedea chiar și ce înainte era mascat de ceafa mea solidă. Deocamdată abia am început să imit Adulții prin simulări de postură, dar fiți cu ochii în patru, căci cât de curând voi reuși să susțin chiar singur o astfel de poziție.

           Sigur că nu ne puteam lipsi de celebra ședință foto, cu care deja ne-am obișnuit la fiecare astfel de popas onomastic și pe care am reușit să v-o fac atât de populară. Să știți că m-au luat cu adevărat prin surprindere de această dată, eu crezând că ne pregătim să pornim spre porțile exterioare ale bazei, însă plimbarea avea să urmeze abia mai târziu. A fost cu adevărat o surpriză, și una plăcută aș putea să zic. Cu această ocazie au reușit să mă împace cu totul, mai ales după ce am zărit și acea salopetă fenomenală de blugi cu acel imprimeu special de șoricel emblematic. Spre norocul lor, cât și al meu este faptul că inițiasem procedura de golire a rezervorului de deșeuri și mi se efectuase meticuloasa procedură de înlocuire a scutecului cu doar câteva momente înainte. Era chiar și păcat să stricăm frumusețe de ședință și bunătate de costumaș proaspăt.

          Surprizelese țin astăzi lanț, în tărâmul fermecat al imprevizibililor mei Inamici. Așadarspre finalul plimbării noastre uzuale printre cutiile imense de beton armat, fiindîn proximitatea bazei, pe măsură ce ne tot apropiam de porțile acesteia parcăîntrezăream o siluetă vag familiară. De îndată mi s-au activat procedurile descanare și căutare automată în arhivele digitale. Oare a cui poate fi aceastăsiluetă impunătoare de urs carpatin? Și deodată m-a lovit bunul simț al recunoașterii.Desigur că este Veteranul Tataie Oltean, care a venit să își întregeascăjumătatea, precum celebrul mit al androginului. Oricât de departe s-ar aflasufletele pereche în această lume, există puternice forțe cosmice care în celedin urmă le vor împreuna într-un fel sau altul.

           În altă ordine de idei, în timpul purificării, m-a prins Doamna General cu mâța-n sac. De ceva timp încoace, încerc să profit de orice ocazie în care sunt aproape de materialele textile prezente peste tot în această lume și să culeg mostre din ele. Adulții, în limbajul lor grotesc le numesc scame. Un nume mult prea ciudat pentru ceva ce aduce o valoare atât de însemnată în procesul meu trainic. În puținele momente în care reușesc să fac rost de materia brută, încerc să o depozitez temporar în interiorul palmei, care în ciuda dimensiunii sale mici, poate susține o cantitate destul de generoasă. Însă, de ceva vreme încoace, Inamica mea reușește să îmi confiște fiecare fărâmă găsită de aceasta. Nu am prea reușit să îmi mai fac norma zilnică, dar atât timp cât nu îmi descoperă ascunzătoarea secretă de sub salteaua culcușului meu, voi persista în încercările mele. În cele din urmă voi reuși să îmi croșetez singur hainele mult dorite, cu precădere acea imitație de pulover fuchsia de la Adidas. Până una alta, cred că mă voi mai trezi la noapte că să îmi perfecționez tehnicile de manevrare a andrelelor.

(povestea mea continuă și mâine...)