Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 149

17 Iunie 2023
#burghiu #rostogolire #kineto #cușcă #priză #afi #formula1

          Dac-ai mintea într-o cușcă, antrenează-te gălușcă! Te asigur, viața nu te mușcă!

          După cum știți, zilele trecute aveau să îmi deranjeze procesul de adormire acele sunete de burghiu metalic, care dorea să penetreze acești pereți întăriți ai buncărului urban în care ne aflăm. Astăzi avea să mă întâmpine aceeași melodia abuzivă a lor încă de la primele ore ale dimineții. Inițial, corpul meu a reacționat conform programării sale genetice, tresărind la simțul primei vibrații, care în liniștea dimineții a ridicat brusc nivelul de decibeli. Pe măsură ce procedura de găurire avea să continue, mă adânceam domol în ațipire, căci armonia constantă îmi calma bătăile inimii. Însă tocmai în punctul culminant și dulce al proaspătului meu somn, ritmul s-a decis să fie sacadat, iar tonalitatea aritmică a cântărețului de oțel mi-a înnăscut reflexul de a deschide larg ochii. Eu sunt un consumator aprig de muzică fină, dar ce produceți voi acolo nu sună deloc plăcut urechii mele.

          Aveam să trăim un moment istoric, când prima oară după o perioadă lungă de timp executam cu succes rostogolirea cea mult râvnită. Și cu mare stil aș putea să mai adaug. Spre deosebire de dățile trecute, am depus mai puțin efort sau cel puțin așa mi s-a părut mie și am avut parte de o mișcare mult mai tehnică. În schimb, lucrul care m-a încântat și mai mult avea să fie faptul că mi-am luat Adulta prin surprindere totală! Aceasta tocmai ce se pregătea să îmi îngrijească o iritație proaspăt apărută într-una din zonele mele sensibile dintre două cute adipoase. Având atenția îndreptată în altă direcție, s-a trezit cu mine răsucit de pe-o parte pe alta. Inițial, nici nu avea să proceseze în timp util ceea ce se petrecuse, dar grimasa care i s-a așternut cât de curând pe chipul ei ... de neprețuit! Spre norocul ei, atenția și-a reluat locul de onoare pentru următoarele câteva dăți ale execuției mele fără defect. Cu fiecare dintre acestea, obrajii Dânsei primeau un lifting de botox natural. Nu știam că posed o astfel de capacitate de întinerire biologică!

          Am inițiat o plimbare matinală prin jurul clădirii de beton care ne găzduiește Unitatea Militară, însă de această dată aveam să fiu plasat în capsula mea specifică care este compatibilă doar cu vehiculul lor motorizat. Deja pot spune cu siguranță că ne vom folosi de mastodont spre a parcurge o distanță mai îndelungată. Doar că pentru moment s-a hotărât să realizăm un preludiu zonal de luat la pas. De fapt, cred că scopul este mai mult pentru dezmeticirea membrelor Inamice. Iar dreptatea și justiția intuiției se află de partea mea din nou! De mult nu ne-am mai văzut cu tine, dragă medic Kinuito-terapeut! Cred că te-am vizitat ca să mă reevaluezi din punct de vedere osos și muscular, iar eu sunt sigur că de această dată îmi vei lăuda tonusul acumulat, căci m-am antrenat intens. Nu am prea deslușit tot ceea ce avea să îmi comunice, dar în același timp cea mai mare parte a atenției mele era mai mult îndreptată către seria nouă de exerciții mult mai complexe și numeroase. Oare nu m-am descurcat atât de bine și prezint o evoluție întârziată? Sau pur și simplu dorește să mă treacă la următorul nivel pentru că am devenit deja prea bun? Eu mă simțeam pregătit de o vreme bună încoace. Sunt încărcat cu atât de multă euforie și energie, căci vreau să le mai parcurgem o dată, ca să mi se întărească în memorie! Și nu vă faceți griji dacă plâng. Înseamnă că îmi place! Măcar acum poate să urmărească întreg circuitul și Comandantul, de care ne-am lipsit pentru prima parte a lecției. A fost atât de intens, căci la un moment dat am eliberat un sunet, care pentru Adulți poate suna a chemare către cea-dătătoare-de-viață, însă eu pur și simplu eram uimit de dificultate: „mamăăă, ce tare mi-a pocnit spatele!". Deci calmați-vă, că nu a fost convocat nimeni.

          În semn de recompensă pentru prestație, dar în același timp și pentru micul chin îndurat, mi s a oferit un nou mijloc de amuzament când am revenit în incinta Bazei. La prima vedere este o ciudățenie care îți încurcă puțin gândurile. Aveam în față o minge, cuprinsă în scheletul altei mingi mai mari. Pe măsură ce continuam să mânuiesc această interesantă jucărie, mintea avea să îmi rămână captivată, precum bila cea mică din interiorul celei mari. Cred totuși că cineva a creat această nebunie ca o reprezentare metaforică a omului de rând al societății prezente, captiv în propria sa cușcă capitalistă. O iluzie a mișcării libere, însă în limitele impuse de înveliș și cu o privire transparentă dincolo de carapacea sa. Eee, hai să ne concentrăm pe ceea ce este real și anume, faptul că îmi tot exersez apucătura, încercând să ajung la prizonierul zdrăngănitor din interior.

          Uitasem să vă menționez despre faptul că Dușmanii au fost învățați să execute o nouă priză, prin intermediul căreia să mă susțină și să aibă și ei parte de puțin exercițiu. Nu mi se pare la fel de comod ca și cele dinainte, dar până la urmă cred aceasta este și ideea. Doar nu puteam pleca din acest cabinet, fără să dobândească și Inamicii diverse metode noi de tortură. Poziția nouă este una susținută mai mult pe lateral, pe șoldul Adult și parțial de antebraț. Fundul mi se află în liberă cădere, susținerea mea inferioară fiind tot parțială, doar prin intermediul uneia dintre coapse. Practic, ei abia dacă mai depun puțintel efort, iar eu trebuie să fac toată treaba de sprijin și echilibru. Bine, nu chiar toată, dar procentajul mai mare pică în ograda mea.

          Plimbarea noastră de seară avea să se petreacă tot cu ajutorul acelui vehicul poluant. Măi, dar ce ReBeli de Militari avem noi astăzi! Voi vreți cumva să îmi răpiți meseria? Într-un fel, a început să îmi placă și mie această mașinărie a lor, căci ne poartă rapid aproape oriunde vrem. Iar pe zăpușeala care se așterne afară, ne oferă confortul răcoririi. Acum de exemplu, ne-a transportat în doi timpi și trei mișcări către AFI, acel centru comercial a cărui podea am mai pășit-o o singură dată. Însă nu pare mai nimic schimbat. Se prezintă la fel de aglomerat ca și ultima oară. În schimb, de această dată se pare că Inamicii sunt destul de hotărâți în legătură cu ceea ce vor. Sunt puși pe vânat de aliaje prețioase puternic strălucitoare. Drept urmare, am fost purtat prin câteva încăperi pline de astfel de obiecte și țin să vă menționez faptul că lumina puternică de pe tavan face ca totul să devină și mai orbitor. Am ales să mă retrag în treburile mele, iar de îndată ce am început să molfăi la gustarea mea de cauciuc, aproape că am uitat de tot. Nici nu am mai realizat cum s-a scurs timpul și ne aflam deja pe drumul de întoarcere.

          Rutina noastră de seară a pornit într-un ritm alert și grăbit. Cred că Dușmanii se gândeau că se află puțin în întârziere. Calmați-vă puțin, că nu suntem la boxele de Formula1! Ok, înțeleg că purificarea poate fi grăbită, căci este în general scurtă, dar sub nicio formă să nu puneți aceeași presiune pe cosmetizare și măsăjel! Este un moment de pură relaxare, iar graba nu are ce căuta în această combinație. Văd că tot nu vreți să mă ascultați, ei? Mă întoarceți de pe o parte pe alta ca micul pe jar. Atunci o să vedeți voi cum o să va dea muștarul pe nas. Mai are rost să vă menționez faptul că somnul nu a mai venit la fel de repede, iar după numeroase ture de legănat, am reușit să îi transpir la fel ca și în fața grătarului. Luați-vă câte o bere și hai la petrecere. Aduc eu bucătarii!

(povestea mea continuă și mâine...)