Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 87

16 Aprilie 2023
#paște #concediu #blănos #țarc #giumbușluc

          Nu stați supărați pe viață, haideți să ciocnim un ou de rață!

           Când m-am trezit de dimineață, aproape că puteam mirosi sentimentul de bucurie care îmbogățea toată atmosfera din incinta cazărmii. Vă dați seamă că nu puteam lupta cu senzația puternică pe care o simțeam și drept urmare m-am conectat și eu la acest val energetic invizibil. Totuși, mă măcina foarte tare curiozitatea să aflu de ce m-am trezit în mijlocul unei astfel de hore vesele. Am profitat de o mică fereastră de respiro care s-a strecurat în programul lor de supraveghere, pentru a consulta Enciclopedia Galactică a Speciilor. Țin să vă menționez că mă simt atât de prost acum, pentru că prin natura meseriei mele, ar fi trebuit să știu de sosirea acestei zile și să îi recunosc potențialul și importanța de foarte mult timp. Era chiar de bun augur să îmi setez o numărătoare inversă până în momentul prezentului, când Inamicii mei de toate rangurile serbează Paștele. Unul dintre semnele foarte clare care ar fi trebuit să aprindă lampa LED din căpuțul meu a fost deplasarea nocturnă de care au profitat Veteranii, aproape de ceasul magic ce șade la despărțirea dintre zile. Această zi este o sărbătoare pământească de conotație religioasă tip Creștin și comemorează trecerea a încă unui ciclu anual de la isprava învierii pe care a reușit să o realizeze unul dintre profeții acestui popor. Mitul spune că în momentul în care s-a produs fericitul eveniment, pâinile s-au transformat în cozonaci, iar toate ouăle din tărâm s-au fiert instant și au căpătat brusc o culoare roșiatică sclipitoare. Asta da minune!

           Alt concept pământesc despre care mă documentasem în trecut este acela de concediu, denumit în alte circumstanțe și vacanță. Aparent ambele cuvinte au la bază un alt limbaj pământesc ce se vorbește într-o altă regiune plină de baghete și cornulețe, însă se referă la lucruri asemănătoare. Spre deosebire de măreața noastră națiune, persoanele acestei planete pot cu anumite ocazii să se sustragă într-un mod legal din câmpul muncii, pentru o perioadă determinată și uneori lungă de timp. Păi și atunci de ce ne mai miră faptul că evoluția lor se petrece atât de lent? Chiar recent i-am prins pe Adulții mei în timp ce se plângeau despre faptul că le este dor de un astfel de repaos. Bine, eu tot nu le înțeleg limbajul în totalitate, dar am auzit cuvintele mai sus menționate, am văzut supărări și lacrimi, deci am conectat singur punctele din imagine. Dar, ca să fiu sincer îmi cam place ideea și am înțeles că folosesc acest timp pentru a‑și îndeplini diferite plăceri personale. Însă, munca este cea mai importantă și numai prin muncă se formează adevăratele caractere. Doar uitați-vă la mine! Eu muncesc într-una. Slujba de (Re)Bebel este cea mai grea slujbă, de la care nu ai niciodată pauză.

           Acum că v-am făcut introducerea, cred că astăzi, sărbătoare fiind pe aceste meleaguri, mi s-a oferit și mie onoarea unei astfel de vacanțe. Trag această concluzie pentru că am realizat cum Inamicii mă scutesc azi de multe dintre chinurile zilnice la care mă supun în mod uzual. Printre acestea se numără și antrenamentul meu zilnic, la care sincer nu aș fi vrut să renunț, dar știți cum este – masa musculară crește în zilele de pauză. În schimb, ne-am concentrat cu toții doar pe micile plăceri ale vieții, cum ar fi hrănirea, care a fost gustoasă și copioasă atât pentru mine, cât și pentru Cei în Vârstă. Înainte de fiecare masă solidă pe care se pregăteau să o ingereze, aceștia tot insistau asupra celebrului lor duel cu ouăle roșii. Mi-aș fi dorit să insist și eu în privința somnului, precum au făcut-o toți Militarii, însă nu am prea reușit din cauza acestor dureri de burtă, care din păcate nu au avut și ele parte de concediu. Nu că nu le-aș fi aprobat, însă nu au pregătit cererile la timp.

           Voiajul de astăzi s-a petrecut mai devreme decât în altele zile. Dușmanii mei au acces la un anumit tip de dispozitiv care este capabil să genereze probabilități meteorologice viitoare. Drept urmare, au aflat despre o fereastră scurtă de persistență cerească a Sorului și au vrut să profite de aceasta la maxim. În schimb, ce mi-a oferit o încântare mare de tot a fost faptul că s-au hotărât ca de data aceasta să îl ia în cârdășie și pe fratele meu blănos. Foarte bine! Chiar merita și el să ni se alăture într-una din aventurile noastre urbane, la care nu mai participase de mult timp. Am urmat o rută nouă pe care nu sunt sigur dacă o mai parcursesem până în acest moment. Cel puțin nu conștient, din moment ce modulul meu de cartografiere îmi prezenta oarecum doar frânturi de informații. Punctul de atracție principal al traseului, care urma să fie și locul nostru de odihnă temporară, s-a adeverit a fi o zonă îngrădită, umplută cu rocă terestră fină și dotată cu diferite puncte de obstacole și sărituri. Părea a fi ceva special gândit pentru specia tovarășului meu limbos, iar bănuiala mi-a fost confirmată de îndată ce l-am văzut pe acesta alergând ca un bezmetic de colo-colo. La ce condiție fizică slabă are, nici nu i-au trebuit foarte multe ture de țarc. Astfel, pe drumul de întoarcere, ne opream la fiecare două minute, doar pentru ca acesta să se tolănească pe asfaltul rece de la umbră, în idea recuperării. Inițial acest lucru ne-a încetinit, însă ulterior am grăbit pasul, căci ne urmărea insistent un nor încruntat. Iar spre norocul nostru, imediat ce am pășit pe ușile bazei bine cunoscute, grimasa din umbră a pornit robinetele sale ploioase.

           Am avut parte de o încărcătură emoțională și psihică destul de puternică astăzi, iar toate aceste aventuri la care am fost părtaș, deja știți cum se vor traduce. Corpului meu minuscul îi trebuie mai mult timp să retrăiască, să gândească, să categorisească și să proceseze informația, iar acest lucru se poate întâmpla doar în liniștea nopții. În interior se petrec toate aceste procese cognitive, pe când la exterior, o persoană neantrenată poate observa doar simpla mea stare de agitație. Drept urmare, în noaptea prezentă sunt sigur că am deranjat destul de tare paznicul. Și cu toate că acesta este scopul meu final, acum mi-a luat-o corpul înainte, înșiruind mai multe acțiuni imprevizibile. Într‑unul dintre cazuri, piciorușele mele pe care încă le catalogam drept firave și sub-dezvoltate au reușit în diferite ocazii să îmi eleveze fundulețul greoi de pe salteaua culcușului. Cu alt prilej, reflexul meu de plonjare a suzetei nu m-a părăsit, dar am reușit să semnalizez reintroducerea iminentă a acesteia în cavitatea mea bucală, prin intermediul a trei țipete rapide. Acestea le pot doar asemăna cu claxonul mașinii de miliție pământeană. Of, dar câte giumbușlucuri am reușit produce într-un timp atât de scurt și sunt mândru că am reușit să îmi dovedesc faptul că încă mai pot. Sunt încă un jucător tânăr și important pe piața militară globală.

(povestea mea continuă și mâine...)