Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 116

15 Mai 2023
#drumeție #matinală #înșiruire #palme #burtă #chatgpt

          BEBElușul palmă-lată, vede burta, nu o iartă!

           Astăzi ne-am simțit aventuroși încă de la primele ore ale dimineții, când am făcut primii pași în afara Unității Militare. Inamica mea ajunsese să fie foarte mirată în momentul în care a observat ațipirea mea bruscă și adâncă. Nu puteam înțelege ce era atât de deosebit la reușita mea, din moment ce în jurul acestui ceas din zi, în mod uzual, se petrecea cea de-a doua sesiune de odihnă. Deci pentru mine evenimentul era nesurprinzător de normal, ba sincer să vă zic, chiar binevenit după o noapte plină de muncă în folosul personajului inter-dimensional. A ajuns să fie iarăși una dintre acele zile în care, la revenirea în cadrul așezământului, m-au lăsat neatins și nemutat în vehiculul meu minuscul de deplasare, spre a-mi finaliza cu succes rutina de pleoape lăsate.

           După tura copioasă care tocmai ce se finalizase, s-a presupus din juriu precum că m-aș fi trezit încărcat, bine-dispus și pus pe fapte. Dar eu nu cred că există cineva pe acest Pământ care să aibă asemenea pornire de îndată ce a deschis ochișorii. Eventual, Dorian Popa, dar el cred că se încadrează la altă specie. Drept urmare, Adulții s-au gândit să testeze apele înhămându-se la o ușoară înviorare alături de mine, pe salteaua cea de spumă. Ce naivi! Normal că nu mi-a convenit sub nicio o formă. Se pare că nu învață niciodată din greșelile trecute, ba chiar uneori se afundă mai tare în suferința cauzată de acțiunile proprii. Ca să mă recâștige, au avut brilianta idee de a mă plasa în acel mecanism cu centuri de susținere la nivelul pieptului. Greșeala numărul doi. La a treia urmează să vă elimin din joc. Este la mintea cocoșelului de munte că nu ne putem deplasa în acest sistem prin incinta Bazei Militare, fără nicio direcție, fără un motiv întemeiat și mai ales pe căldura aceasta. Nu cred că vreți să vedeți un Bebe fiert și roșu precum un homar. Și astfel a început un scandal de zile mari, care țin să vă zic că a fost de durată și a reușit să ridice casa cu susul în jos. Ce alarmă deșteptătoare sau alerte de garnizoană, dom'le? Aruncați banii pe fereastră degeaba. Dați-mi glas și vă fac eu toată treaba. Însă cu limită, căci până și de această dată, când am canalizat o energie imensă pentru un motiv foarte clar de nemulțumire, ajunsesem la final în pragul oboselii. Am picat lat în brațele somnului, alături de Inamica mea, privindu-ne cu ochii închiși și atingându-ne subtil mâinile, precum în celebra pictură a lui Michelangelo, Crearea lui Adam.

           Plimbarea de seară ne-a întâmpinat la fix și a fost precum o mână de ajutor sau o gură de aer proaspăt și răcoros, de care se pare că aveam nevoie cu toții. Mințile s-au odihnit, privirile s-au limpezit, oboseala s-a diminuat, iar BEBE a mai dormit. S-a putut observa foarte clar acest beneficiu în momentul întoarcerii, când a pornit o serie de acțiuni, foarte bine corelate, executate fără vreo problemă de orice natură și fără a-și pune piedică una celeilalte. Practic, înșiruirea acestora se petrecea la polul opus față de cele pe care le executaseră la revolta anterioară. În mijlocul acestui tren al distracției de amurg, ședea vedeta principală, și anume purificarea. Aceasta s-a prezentat într-o manieră jucăușă și ticsită cu tot felul de socializări calitative. Uff! Dar abia după ce s-a terminat am realizat că uitasem de noul meu gest favorit, pe care îl realizez recent în timpul acestei relaxări umede. A început în ultima perioadă să mă impresioneze burtica aceasta bombată a mea, care este un indicator puternic al nivelului meu social, dar și al gradului Militar din incinta acestei Baze. Iar ca să le amintesc această informație tuturor celor prezenți, dar mai ales mie, o pleznesc vesel și gălăgios. Și cea mai bună ocazie spre a executa lauda este în timpul îmbăierii, când sunetul palmei peste pielea goală și umedă oferă o rezonanță impresionantă. Dar lăsați că au recuperat Inamicii mei, în momentul în care au ajuns să se pleznească singuri de supărare, după ce au ajuns să balanseze culcușul meu pentru o perioadă mult prea îndelungată, cum nu se mai pomenise de ceva vreme încoace. Picam și mă ridicam în și din stările de ațipire fără ca ei să greșească cu nimic. Astăzi pur și simplu nu puteam adormi la fel de ușor cum este să programezi mai nou un website cu ajutorul lui ChatGPT.

           Ideea este că de fapt ziua prezentă trecuse prea repede, iar eu parcă nici nu apucasem să simt mai nimic din ea. Iar acum, pe înserate, Dușmanii nu mă lăsau să mai profit de puținul timp pe care îl mai aveam, până să se bată gongul finalizării acesteia. Încercau să mă tragă în jos odată cu ei, din moment ce am observat că se aflau și ei sub puternica lupă a somnului. Porniseră deja operațiunea de finalizare a zilei, însă mult mai devreme decât eram eu obișnuit să îi observ. Țin să vă zic că praful de somn folosit de aceștia astăzi nu era din acela de calitate. Oare ce mai era de făcut acum, ca să nu ajung să mă plictisesc? Drept urmare am ales calea întunecată a forței, întărită de aceeași atmosferă care se așternea în incinta cazărmii și ne-am luptat fonic și psihologic pe tot parcursul nopții. Vă era dor de ordine Militare? Haideți că vi le reamintesc eu! Culcat! Sculat! Jos! Sus! Repede, 10 balansări de culcuș!

(povestea mea continuă și mâine...)