Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 134

2 Iunie 2023
#vizită #bunicul #oltean #motivație #cântece #silabe

          Cât de mult v-ați chinui și ce cântec mi-ați șopti, la final nu voi rosti ce silabe v-ați pofti!

           Dimineața avea să mă întâmpine sub privirile unui întreg comitet de primire, strâns în jurul culcușului meu torționar modern. Deși începuse deja să se scurgă somnul din corpul meu micuț, acesta era temporar înlocuit cu ușoare stări de confuzie. Totuși, chiar și în această stare, am reușit să îi recunosc silueta puternică a Veteranului masculin Oltean. Mă simt încântat să îi zăresc chipul, dar mă încearcă un amalgam de sentimente conflictuale, prin natura acestei surprize inedite. Pentru început, pot spune că mă simt curios în legătură cu momentul sosirii sale. Iar mai apoi păcălit, pentru că astfel de proceduri de infiltrare sunt în esență specializarea mea și nu înțeleg cum de a evitat filtrele minții mele extrem de pregătite și alerte. Această specie de pământeni chiar nu încetează să mă uimească constant. Oare cum de am ajuns să aflu abia recent despre calitățile silențioase și secretoase de ninja ale trupelor sale de elită. Trăiam cu impresia că Divizia noastră de Asasini din Umbră este cea mai bine pregătită din acest cadran de galaxie, dar s-ar putea ca luptătorii acestei națiuni să ne depășească. Spre onoarea mea, am privilegiul de a mă antrena alături de ei, iar în acest fel secretele lor vor deveni și ale mele. Însă până una alta, a venit iarăși vremea spre a-mi saluta recent descoperitul membru atașat craniului meu. Salutare, ureche!

           Am avut parte de două sesiuni de exerciții împodobite de aclamări incredibile care mă bombardau din toate părțile. De această dată, antrenoarea mea s-a hotărât să aducă în ajutor și un invitat special. Eu îl cunoscusem cu câteva zile înainte, însă îi observasem doar calitățile artistice din momentul susținerii concertelor sale private. Dar în timpul său personal, până și Pinguy Șarc este un mamifer normal ca oricare altul, plin de trăiri și sentimente asemenea nouă. Mă bucur că s-a alăturat cauzei de elevare a spiritului, susținută de către Inamici. Nu am prestat eu chiar cum mi-aș fi dorit, dar se pare totuși că mă apropii din nou cu pași rapizi, sau mai bine zis cu brațe puternice, de forma mea de odinioară. La răgazul de final, am avut parte de o discuție motivațională alături de Bunicul Oltean, care m-a pus să îi promit că în viitorul cât mai apropiat îi voi dovedi că deja pot memora până și tabla înmulțirii.

           M-am trezit cu năsucul gâdilat puternic de un interesant miros al unui produs nutritiv preparat termic. Atât de puternică și atrăgătoare se putea prezenta această mireasmă, încât chiar aș fi gustat și eu. În tot acest timp, Secundul se afla încă prins în treburile sale digitale și părea dezinteresat de odorul care pătrundea în fiecare colțișor al Unității Militare. Eu, în schimb, aveam să petrec timp calitativ alături de restul membrilor în culcușul gigant din cazarma inițială. Cred că aveau de gând să îmi distragă atenția, pentru a nu mi se trezi diverse simțuri și dorințe noi. Și să știți că nu am fost foarte greu de păcălit, căci mi s-au fredonat diverse cântecele de distracție. Interesant este faptul că vocile celor doi Veterani se completează armonios, însă separat se duc către extremele genurilor muzicale din acest plai. Și uite că în acest moment de intensă bucurie am strecurat încă o silabă pământească. Se pare că într-adevăr încep să am o pronunție din ce în ce mai bună a unor scurte foneme locale. E un început promițător și pot simți uimirea extremă, dar și încântarea care se așterne pe fețele Inamicilor mei, în momentul în care încep să le fur graiul. „Ma!". Ține-ți minte, fără diacritice! Am înțeles că dacă aliterez două astfel de silabe, iese un cuvânt important, dar nu vă fac pe plac încă.

           Plimbarea de astăzi s-a făcut așteptată până ce s-a mai îmblânzit Sorul, care căpătase o putere mai mare. Nu aș vrea să spun că am așteptat prea mult, căci părea momentul oportun, însă se așternuse un vânt puțin cam morocănos. În paralel, eu eram constant supărat pentru faptul că îmi tot pica suzeta din guriță. Nu sunt sigur și nu vreau să învinuiesc fără motiv, dar poate că era tot vântul de vină și pentru acest lucru. Nu m-am putut relaxa cu adevărat până ce nu s-a gândit Adultul să îmi coboare spătarul vehiculului meu mic. Astfel, am adormit într-un final, relaxat pe spate, la un unghi de 180 de grade, privind cerul și copacii care îmi apăreau ocazional în câmpul vizual.

           Ziua avea să se încheie rapid și liniștit, imediat după terminarea purificării întârziate de astă-seară. Plimbarea lunguiață și ațipirea mea subita din cadrul acesteia, se pare că au ajuns să împingă ușor tot programul în sus pe meridianul timpului. Însă chiar și în acest fel, digestia care mi-a atras tot lichidul plasmatic către stomac în combinație cu relaxarea apei călduțe în care m-au scăldat Inamicii, m-au moleșit și ciufulit mai tare decât un pui de cățeluș adorabil. Desigur, eu sunt infinit mai cuceritor, dar acest lucru îl știați deja. Totuși, pufoșenia voastră mică a avut și un mic răgaz de discuție masculină, care s-a petrecut între aceste două acțiuni. Am fost plasat pe pieptul Bărbosului, spre inițierea unei eructații puternice, însă am ajuns să am parte de un ultim moment de amuzament al zilei.

(povestea mea continuă și mâine...)