Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 96

25 Aprilie 2023
#trădare #lipsă #ploaie #silențioasă #telenovelă #frați #iubire

          Tovarăș, nu sta normal, căci e ușor să pici în banal!

           Cred că nu mai este nicio informație nouă când vă menționez faptul că Secundul ne-a părăsit iarăși de dimineață. Eu chiar nu mai înțeleg nimic. Oricât de bine mi-ar ieși prestația nocturnă și oricât de obosit l-aș simți pe Inamic în momentul plecăciunii mele la final de spectacol, ceva tot îi stârnește motivația de a ne trăda așa matinal. Și aș fi vrut să zic că se limitează doar la primele zile ale săptămânii, însă mai nou am văzut că acest obicei se extinde chiar și în weekend. Drept urmare, mi‑am continuat tura de somn sub supravegherea Doamnei General. Nu știu dacă din pricina supărării pe Secund sau dacă am vrut să continui în același context ca și noaptea trecută, dar nu i-am permis paznicei mele pacea odihnei matinale. Am continuat cu mâțâitul și gemetele care mi-au făcut populară prezența și au reușit să îmi umple o sală întreagă de spectatori nocturni.

           Și dacă nu era de ajuns ce a făcut până acum, Bărbosul a continuat să se sustragă din cadrul activităților noastre de început de zi. Sper să fi fost doar în mintea mea, dar parcă ne ignora conștient și intenționat, continuând să rămână lipit de acel scaun rotativ, care parcă e uns în fiecare dimineață cu un adeziv special ce se dizolvă automat spre seară. Astfel, în lipsa lui, am inițiat sesiunea de exerciții de astăzi, alături de Mamaie 3, chiar pe patul lui și pe muzica sa. A încercat dânsa să ne ajute din răsputeri prin proceduri de ghidare și încurajare, însă la final am simțit că nu m-am descurcat precum mi-aș fi dorit. Oricât de independent sau neafectat aș vrea eu să par, nu am cum să nu recunosc faptul că primesc o motivație mai puternică atunci când am de partea mea ambele părți ale duo-ului consacrat cu care m-am obișnuit deja mult prea tare. Sincer să fiu, am finalizat antrenamentul rapid și pictat pe față de propriile lacrimi.

           Am avut parte astăzi de o ploaie scurtă și de impact, care spre norocul nostru s-a așternut în urma noastră, imediat ce am pășit înapoi pe poarta unității. Chiar aveam nevoie de ceva vreme încoace de o astfel de răcorire, pe care o puteam asemăna doar cu o tropăială cabalină. Cred că la un moment dat s-a ajuns la o sincronizare armonioasă între frecvența de curgere a picăturilor și rezonanța de bază caracteristică sistemului nostru de referință. Privind pe fereastră, se putea vedea foarte clar cum încă plouă torențial, însă nu puteam auzi pic de gălăgie. Pentru un scurt moment, am avut impresia că am rămas temporar fără auz, până când i-am auzit sforăitul diafan al fratelui meu limbos. Era și păcat să asurzesc tocmai când începeam să mă obișnuiesc cu toate sunetele ciudate ale acestui loc. Iar dacă evenimentele fizicii nu vi se păreau luate deja destul peste picior, printre șuvoaiele groase de stropi, și-a făcut simțită prezența zâmbetul jovial al Sorului.

           Aș fi putut privi ore în șir această telenovelă meteorologică care continua să se desfășoare pe ecranul ferestrei noastre. În momentul în care și-a făcut Comandatul apariția lângă mine, pot spune că am fost și eu la fel de uimit precum José când a aflat că Maria este embarasada con Miguel. Adultul voia să își răscumpere păcatele, iar eu aveam o sete puternică de revanșă, astfel am dat startul circuitului nostru de testare a puterii. Am reușit să îmi dovedesc într-un final potența mea fizică, terminând toate exercițiile prin executări cât mai corecte, repetări cât mai multe și toate acestea într-un timp util. Văzându-mă atât de pornit și motivat, o ipostază în care nu mă mai zărise până acum, mi s-a mai plănuit o nouă sesiune acrobatică. Însă mai târziu, după bine meritatul răgaz de repaos muscular. Nu o să vă fac să mai așteptați tocmai până atunci și o să vă zic încă de pe acum că am prestat la fel de exemplar. Este clar că antrenorul meu și-a dorit să mă transpire bine de tot chiar înainte de purificare, ca în cele din urmă să aibă ce curăța la acest Bebel imaculat.

           Proaspăt relaxat și curat fiind, am fost martorul transformării bazei noastre Militare într-o scenă parcă desprinsă din emisiunea Mireasă pentru fiul meu. În dormitor avea loc o dezbatere masculină controversată între mine și Secund, legată de supremația consolelor. Nu reușeam să ajungem la un consens cu privire la acest subiect, din moment ce eu mă aflu în tabăra Xbox, iar Inamicul meu în cea Sony. Normal că sunt de partea lui Bill Gates. Până la urmă, el ne oferă cele mai ieftine cipuri 5G de pe piață. În același timp, în cazarma luminoasă alăturată celei uzuale, Doamna General se iubea intens cu fratele meu blănos, care nu se mai putea opri din alintat. Practic, pot spune că cele două interacțiuni erau în tandem, dar de-o parte și de alta a axei iubirii. Nu poate exista dragoste fără șicană, la fel cum nu poate exista Ying fără Yang, Alfa fără Omega sau alb fără negru. Cea din urmă referință ne reprezintă și în viața reală, prin natura culorii pielii sau după caz, a blănii.

           Ca să rămânem în aceeași arie a relației dintre frați, pe înserate mi se tot bruia frecvența somnului de către zgomotul unghiuțelor deja mult prea crescute care mișunau pe parchetul gol. Vă dați seama că deranjat fiind, tot nu aveam cum să mă supăr pe acest suflet cu nas înfundat. Ba dimpotrivă, aleg să îmi creez amintiri plăcute chiar și în aceste momente. Îl iubesc și îl accept pentru felul în care este el și pentru năzbâtiile pe care le face, la fel cum în sens opus îmi va întoarce și el același favor și va continua să îmi accepte ifosele. În cele din urmă oricum obosește repede și ajunge să se pună pe sforăit într-un colț al camerei special dedicat lui, iar eu pot închide ochii liniștit. Este deja a doua seară când activez noul modul de copilot somnoros. Practic, această procedură îmi pune la odihnă zona centrală împreună cu cele mai importante secțiuni ale creierului. Astfel, se înglobează în memoria de lungă durată tot ceea ce am reușit să dobândesc pe parcursul zilei. În același moment, se decuplează și devine autonom sistemul nervos central, care reușește să îmi miște necontrolat membrele, într-un proces brownian de agitație haotică. Cu alte cuvinte, ceata lui Pițigoi vine să facă tărăboi. Însă mie îmi place să îl numesc Protocolul Gemete și Urlete.

(povestea mea continuă și mâine...)