Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 162

30 Iunie 2023
#ventilator #nisip #bălăceală #rece #plastice #umflate #intelectual

          Cu costumul meu de plajă, v-am băgat pe toți în vrajă! Hai la mare la băiță, că-i mai bine ca-n cădiță!

          Urma să mă trezesc în culcușul gigant al cazărmii temporare din Baza Navală, unde privind în stânga și în dreapta, am realizat că sunt flancat din ambele părți. Doamna General și Mamaie Olteanca mă păzeau cu mare grijă și mă tratau regește. Și chiar dacă în zilele prezente nu se mai practică răcorirea cu ajutorul frunzelor de palmier, credeți-mă că acel mic dispozitiv verde electronic își face treaba foarte bine pentru dimensiunile sale. Chiar mă gândesc uneori cum reușește să înmagazineze atât aer răcoros în acel corp mic al său. Dar ia spuneți-mi voi, cine mai este ca mine? Am fabrica nutritivă la dispoziția guriței mele și vântul peste frezuța mea de puf. Totul se află la purtător, efectiv la o mustață distanță. Mai profit puțin de acest moment, zâmbesc lejer și ies frumos să îl salut pe amicul meu Sor.

          Costumul nou cu care m-au echipat de această dată pare să îmi vină cam fix și uneori mă strânge în cele mai incomode locuri. Dar observ că dacă îmi încordez puțin musculatura se mai lărgește. Ce fel de magie mai este și asta? Sper să mă acomodeze mai bine pe parcursul acestei aventuri în care am pornit, pentru că altfel voi protesta în felurile mele tipice. Văzând că iarăși ne apropiem de acea masă mare de lichid, am început să simt deja o încântare interioară. Însă, observând cum ne apropiem tot mai mult de aceasta, iar imensitatea sa creștea în fața ochilor mei, inima începea să îmi pompeze plasma cu viteză. Acest mastodont albastru are la picioarele sale un fel de rocă pisată foarte fin, care s-a format de-a lungul miilor de ani. În termeni simpli pământești – nisip. Sorul abia ce răsărise și încă nu avea mare putere. Cred că tocmai de aceea zona era încă plină de foarte mulți oameni. Observ că foarte mulți dintre aceștia se prezintă dezgoliți, iar inițial am avut o stare de confuzie legată de acest fapt. Însă ulterior mi-am adus aminte de procesul de bronzare despre care citisem și despre care chiar fusesem curios la momentul respectiv. Acum îmi este exemplificat cu adevărat. Și totuși mă întreb: oare nu le este rușine? Trecând la fapte mai serioase, am fost introdus cu piciorușele într-o frântură din acest lichid mișcător și a fost exact cum mă așteptam – rece. Temperatura sa interioară m-a cam jenat, însă din acest punct puteam studia mai bine compoziția biochimică a particulelor de praf de nisip. În continuare, temperatura atmosferică continua să crească, dar aceste materiale textile plasate pe schelet metalic și care ne provoacă o umbră mai răcoroasă, ne-au ușurat cu mult șederea.

          Cât de curând, Doamnele mele Militar aveau să servească câte o băutură de specialitate, iar Comandantul un pahar de licoare galbenă. Terminarea lor prevestea părăsirea acestui loc călduros, însă relaxant. Deja simțeam și eu nevoia unei odihne corespunzătoare, căci tot ceea ce experimentasem mă cam extenuase. Pe drumul de întoarcere, m-am simțit iarăși precum o suveranitate. Cred că lumea din zonă mă consideră o mică vedetă a locului. Multe dintre persoanele întâlnite se fereau din calea mea, iar cele care voiau cu adevărat să mă studieze, îmi ofereau ulterior fâșii tranzacționale pământești de plastic.

          Din păcate, abia astăzi am realizat faptul că Inamicii mei dispăreau din proximitatea mea, fie pe rând, fie împreună. Dar sincer să fiu, nu mă încearcă niciun sentiment, pentru că în acele momente nu le-am dus lipsa cu adevărat. Se pare că și le-au ales cu mare grijă. Iar în clipele importante, când aveam nevoie cu adevărat de ei, doar întorceam capul și erau la o aruncătură de scutec distanță. Cred că m-a ajutat și faptul că am fost constant preocupat cu diverse activități, care au reușit să îmi umple timpul într-un mod calitativ. Pe lângă acest lucru, am fost mai mereu în centrul atenției, înconjurat de persoane cunoscute, dar și noi.

          Nu ne puteam lipsi de încă o vizită spre marea mea imensă de apă. De această dată am încercat să fiu și mai curajos și aproape că am cerut eu să mi se introducă încă o dată piciorușele mici și năzdrăvane în lichidul ei. Am închis ochișorii și m-am pregătit de același impact rece, însă mare mi-a fost mirarea când am simțit o temperatură mult mai ridicată. Asta înseamnă că putem face și din această acțiune o rutină, căci mi s-a părut chiar plăcut. Și apropo de acel proces de bronzare despre care vă menționasem, pot observa deja diverse fețe familiare, pe care le-am reținut încă de dimineață, ale căror corpuri sunt semnificativ mai închise la culoare. Aveam să îi analizez și mai bine în momentul în care m-am îndepărtat ușor de garnizoana care ne însoțea spre a studia mica hărmălaie care se instaurase la scurtă distanță de noi. Am zărit aici o mulțime de mini-adulți, care urlau și săreau de zor pe plastice umflate cu aer. Păi dacă asta înseamnă distracție pentru voi, eu mai bine mă duc să trag un puiuț de somnic. Muzica ambientală este bună și briza o acompaniază armonios. Îmi lipsește doar o domnișoară Bebelină frumoasă.

          Veterana vârstnică, care mă aștepta acasă, mă privea precum o iubire tânără și uitată. Sclipirea din ochii Dânsei mă înmuia teribil și aproape că îi puteam auzi gândurile de bine îndreptate către mine. O energie tare stranie la care inițial nu am putut decât să răspund cu un zâmbet larg întins până la urechiușele mele simetrice. Ulterior, am început să îi fac cu ochiul într-un mod fermecător. Cu toate că voi mă cunoașteți drept un cuceritor aprig, țin să vă menționez faptul că pot iubi la fel de mult chiar și intelectual. Când ai parte de cunoștințe infinite precum posed eu, poți ajunge să apreciezi pe cineva mai presus de toate pentru înțelepciunea sa, nu doar pentru formele divine ale unui corp tânăr.

          Iar acum vă voi bombarda mințile cu o metaforă generoasă. Toată noaptea aveam să conduc lupte întregi ale armatei plânsului din iadul constelației mele. Pe lângă trezirile mele constante, care aveau să țină în alertă cele două paznice, mai plusam pe alocuri și cu plânsete și suspine. Ecoul lor răsuna în întunericul cazărmii, precum vocea Papei Francis în Basilica San Pietro. Numai că vocea mea este mult mai impunătoare decât cea a Dânsului. Cred că deja vi se pare că citiți fragmente desprinse parcă din Îngeri și Demoni. Doar că în acest caz, noi eram trei îngeri, iar eu doar călcasem puțin cu un picior în cazanul cu smoală.

(povestea mea continuă și mâine...)