Jurnalul unui soldat (Re)Bebel

noaptea 91

20 Aprilie 2023
#rostogolire #bunici #turci #specimen #sustragere

          Să nu vă îndoiți niciodată de puterea voastră, când de fapt poate aveți o pasă proastă!

           După cum vă și așteptați, totul a început ca o zi absolut normală, în care sigur că am dormit până mai târziu, din moment ce îmi permit, pentru că sunt șmecher. După ce au apucat a mi se limpezi ochii și a mi se netezi tenul, am pornit rutina noastră sportivă matinală. Iar la acest capitol devine treaba interesantă și am să vă dau numai vești bune. Astăzi s-au văzut primele roade ale munci noastre extenuante depuse în ultima perioadă. Am avut prima tentativă de a mă rostogoli singur. În cele din urmă am avut nevoie de puțin ajutor spre finalul răsucirii, dar măcar sunt mândru că am reușit să inițiez mișcarea doar cu ajutorul musculaturii mele proprii, personale și supra-dezvoltate în ultimul timp. Nici nu vă puteți imagina de ce somn puternic am putut avea parte după această reușită. Mai ales că am avut onoarea unui proces de revenire și calmare fizică treptată, fiind ghidat și purtat de Secund. Atenția sa îi era parțial răpită de către acele mici chipuri comunicative care apăreau în interiorul ramei luminoase din fața sa. Dar în schimb nu mă pot plânge, pentru că puteam simți foarte clar faptul că eram pacientul său numărul unu, iar terapia de recuperare chiar a dat roade.

           Nici nu mi-am dat seama când a trecut atât de repede itinerariul nostru citadin, dar nu din cauza faptului că a fost scurt, ci pur și simplu pentru că a fost plăcut. V-ați gândit vreodată de ce atunci când trăim un sentiment plăcut parcă timpul se scurge mai repede, iar atunci când suferim sau suntem plictisiți este fix opusul. Este ca și cum nu se mai respectă legile fizicii în natură sau suntem izolați într-o bulă, care trăiește în afara sistemului. Eu cred că arhitectul inițial al mecanismului cerebral a încurcat circuitele între ele. Poate voi găsi pe viitor o metoda de a inversa polii acestor zone sentimentale, iar până atunci voi continua să mă plâng Doamnei General, care sunt sigur că îmi este în asentiment. Dar chiar în timpul pledoariei mele, care pot spune că se afla în punctul ei culminant, m-am trezit cu o surpriză extrem de interesantă. Noi aflându-ne în camera alăturată cazărmii, și având privire directă către ușile bazei, am fost martori la intrarea în scenă a celeilalte perechi de Veterani Caporali. Din păcate acestora nu am reușit să le găsesc specificul zonal de origine, prin urmare nu am încă un pseudonim. Însă poate reușesc să le descopăr secretele de această dată. Tot ceea ce pot spune acum este faptul că m-am bucurat tare să îi revăd, din moment ce nu le mai zărisem chipul de ceva timp încoace.

           Pot spune că am fost martorul unei proceduri de trageri de timp sistematice, de natură logistică, mai ales din moment ce musafirii recent sosiți aveau asupra lor o multitudine de provizii din toate categoriile. Mi-am încetat toate acțiunile anterioare și nu am făcut altceva decât să privesc această agitație controlată care ajunsese să mă fascineze. Secundul era singurul care părea că nu are nicio dorință în a fi părtaș alături de noi. Încă insista să își mențină privirea ațintită asupra acelei cutii luminoase, de care este hipnotizat mai tare decât țânțarii de neon. Ce unealtă afurisită de manipulare adultă, care am observat de aproape că mai scoate și niște sunete ciudate și enervante. Iar în acest fel ne-am ocupat vremea până la mult aștepta purificare, în timpul căreia, de această dată, am avut parte iarăși de spectatori care mă măsurau cu privirile de sus până jos sau invers. Nu sunt sigur, pentru că nu am fost tocmai atent la ochii lor. Eu știu că sunt un specimen deosebit al rasei mele. Mi s-a mai întărit această idee în trecut de alte persoane pământești și sunt mândru că mi se reîmprospătează informația. Așa că hai, vă permit să mă sorbiți din priviri, mai ales din moment ce știu că acestea vin dintr-un loc apreciativ.

           După scăldarea domestică mă simțeam simultan atât relaxat, cât și extenuat. Astfel, cele două senzații și-au împreunat mâinile și m-au legănat către un somn odihnitor, dar care din păcate a fost scurt. Atât de adânc adormisem, încât în momentul trezirii m-a întâmpinat plânsul meu de confuz și buimac. Am fost plasat destul de repede în brațele Veteranei Feminine, care m-a alimentat grijuliu și lent cu o doză necesară de calmitate. Ulterior am inițiat o discuție aprinsă și cu aceasta, pentru că voiam să optimizez procesul de extragere de informații, profitând de toate momentele de socializare cu musafirii. În tot acest timp, Inamicii mei principalii aveau parte de un răgaz bine meritat de alimentare nutritivă.

           La final de zi, după ce ne-am izolat doar noi trei în incinta cazărmii familiare, nu am reușit a adormi atât de repede pe cât și-ar fi dorit paznicii mei. A fost nevoie de multă muncă de convingere, asemănător unui proces complex de curtare, însă la final eu am ajuns să mă ațipesc singur și mult prea agitat. Culmea este că în toiul nopții, pe când dragul nostru Sor avea departe gândul de a se arăta pe cer, Secundul ne-a părăsit iarăși. Devin tot mai dese și ascunse aceste momente de trădare, însă nu am fost niciodată martor unei asemenea sustrageri nocturne. Voi investiga cu meticulozitate această dispariție, pentru că am o curiozitate de satisfăcut. Până una alta, am totuși stomacul plin, scutecul gol și gândul limpede. Așadar și prin urmare, haide să mai încercăm o nouă culcare.

(povestea mea continuă și mâine...)