12 Mai 2023
#repetiție #dezinteres #vrăjeală #inel
Să fiți tari pe fontanele, până ce se mai sudează ele!
Ați văzut vreodată filmele Groundhog Day, Triangle, Edge of Tomorrow și alte ecranizări asemănătoare în care personajul este forțat să repete aceeași perioadă scurtă de timp, de fel o zi întreagă, la nesfârșit? Este un concept popularizat și comercializat destul de puternic în ultimul timp, dar știați că are la bază concepte mitologice? Datează încă de pe vremea Greciei Antice, unde purta numele de Eterna Întoarcere și avea ca idee de bază repetiția periodică a evenimentelor și acțiunilor similare. Ceva asemănător cu sintagma „istoria se repetă" și a reușit să adune adepți numeroși și să nască controverse puternice. Ulterior a fost adoptat și în religia Creștină, unde se presupunea că însuși Lucifer se baza pe această idee în cea mai cruntă metodă de tortură a sa, aplicată numai asupra vedetelor Iadului. Deci acum știți și cum își va petrece celebrul șef de stat moscovit restul eternității. Mult mai aproape de zilele noastre, filozofia modernă, prin ochii celebrului Friedrich Nietzsche, a interpretat principiul într-o manieră psihologică, având ca finalizare reușita depășirii unei frici puternice prin intermediul expunerilor repetate la aceasta. Vă puteți da seama ce crunt ar fi să se reia cu adevărat la infinit cea mai rea pățanie sau zi a vieții voastre? Nici măcar nu ați apuca să înnebuniți de-a binelea, căci ați lua-o de la capăt iar și iar. Într-un mod asemănător pot spune că mă simt și eu de ceva vreme încoace. Dar nu pot spune că trăiesc cele mai rele momente ale mele, ci doar pe alocuri plictisitoare. De fapt, hai să nu fiu rău, căci am avut parte și de diverse experiențe și situații unice și interesante. Și totuși, senzația de recurență parcă nu vrea să îmi dea pace.
Tocmai datorită acestui sentiment ciudat, în combinație cu încă altceva ce nu pot descrie cum mi-aș dori cu adevărat și care vine din adâncul meu, mă frânează destul de tare în activitățile zilnice. Una dintre acestea ar fi chiar antrenamentele, care parcă abia ieri îmi erau atât de dragi și aveam parte de o pornire atât de puternică spre a le executa sub orice formă. Acum se pare că îmi provoacă un dezinteres extrem, ba chiar mă lasă uneori cu stări de tristețe. Ce se întâmplă cu mine? Fitness-ul ar trebui să îmi inunde creierul cu serotonină și dopamină!
Plimbarea zilnică desfășurată astăzi a fost așa cum nu s-a mai pomenit de ceva timp, și anume, lungă și fără prea multe repetiții de priveliște. De ultima parte nu sunt însă foarte sigur, căci am dormit aproape tot traseul mai ceva ca un rege care tocmai s-a îndopat corespunzător dintr-un purcel de lăptic, acompaniat de un vin roșu. Prin urmare, starea mea observațională nu era tocmai în formă. Cât despre durată, pot să o deduc cu ușurință prin două modalități. Cea mai simplă este desigur banala consultare a ceasului meu pământesc de buzunar. În al doilea rând îmi pot da seama după calitatea și durata somnului copios pe care l-am experimentat. Iar în acest context, am reușit să mă trezesc în incinta Bazei, confuz și plin de lacrimi. Cred că sunteți și voi familiari cu acea senzație de amnezie care vă mai lovește uneori la revenirea dintr-o stare de ațipeală adâncă. Cu greu am reușit să îmi amintesc și să mă calmez, fiind înmânat de la un Inamic la altul, mai ceva ca la Măgaru' între oi (Măgărușu'). În cele din urmă, abia laptele îmbuteliat de extracție proaspătă a reușit să îmi liniștească motorașele turbo. Ăsta încăera călduț măcar!
Dragilor, și ați fi zis că am parte de Inamici cuminți și la locul lor, nu? Credeți-mă că posedă și ei ceea ce prin aceste locuri se numește „vrăjeală". Ocapacitate deosebită prin care cu ajutorul unei mâini poți înduioși și mângâiape cineva, pe când cu cealaltă reușești să îl scapi de portofelul din buzunar. Cam așa ceva credeau că fac ei cu mine în momentul în care m-au dus pe masa de cosmetizare, iar pe ascuns s-au apucat a-mi scurta lamele atașate degetelor. Mi-a plăcut atât de mult încercarea lor șireată, încât le-am dat pace ca să se bucure și ei de falsul lor câștig. După ce mi s-au scurtat cu mare succes armele albe, în timpul schimbării corespunzătoare de chiloțel, m-am simțit puțin nonconformist și am inițiat un proces de aruncare la țintă cu inelul suzetei și ghiciți ce am reușit să pescuiesc? Am nimerit cu o precizie extrem de fină chiar râmuța mea dintre picioare. 100 de puncte casei Gryffindor.
În seara aceasta mi-au schimbat direcția de somn și implicit cea de viziune. Drept urmare, nu mai pot urmări nicio emisiune. Dar știți ceva? Oricum numai era nimic bun de urmărit în seara aceasta! Lasă că aștept să adoarmă cei doi mâncători de fistic, mă plasez pe-o parte și mai pierd puțin timp pe YouTube Kids sau Twitch. Până una alta, îmi fac eu propria emisiune de tip live, mai ales dacă tot am mânuțele mai libere în acest nou sistem de înfășare. Zburdați, dragele mele! În cele din urmă, a fost o noapte în care corpul mi-a fost preluat de către un alter ego pentru o perioadă cam lungă de timp. Nu a fost chiar deloc plăcut și chiar a ajuns să mă sperie. Printre gene, mai puteam arunca câte o privire către lumea reală, însă doar atât puteam face și nu mai mult. Secundul tot continua să balanseze culcușul de o vreme mult prea îndelungată, însă fără nicio probabilitate de succes. "Nu va merge niciodată așa!" - strigam eu din închisoarea minții mele. Nu cu el. Astă seară am avut ghinionul de a găzdui un pacient mai neobișnuit dintr-un spital mai neobișnuit.
(povestea mea continuă și mâine...)
CITEȘTI
Jurnalul unui soldat (Re)Bebel
General FictionO lume nouă, ciudată, diferită și încă neexplorată așa cum cred eu, tatăl, că ar putea fi zărită prin ochii unui omuleț nou-născut, plasat în sânul familiei noastre cu un scop ascuns și mult mai amplu decât ne-am fi putut imagina vreunul dintre noi.
