Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

8

  Totul era așa ciudat...Mă aflam în brațele unui necunoscut, intrat ca un hoț la mine în casă, ce îmi trimitea mesaje ciudate, fiind totodată primul meu prieten adevarat, primul om care în sfârșit mă înțelegea...

  —Am ajuns!

  Strigătele părinților mei de la parter mă făcură să îngheț. Necunoscutul mă sărută scurt pe frunte, apoi se făcu nevăzut, chiar înainte ca părinții mei să intre în cameră și să aprindă lumina care, surprinzător, mergea.

  Parfumul lui straniu, profund încă mă învăluia cald și primitor.

    Ce scuză ai putea avea când părinții te găsesc pe întuneric, stând turcește în pat, la câteva clipe după ce prietenul tău se ascunsese în dulap? Probabil una stupidă, gen "făceam yoga și încercam o poziție nouă sau sunt vrăjitoare" Ce comedie proastă! Obrajii îmi sunt roșii, încinși.

  —Mami, îmi e foame, avem ceva de mâncare? o întreb, încercând să o scot din camera mea, ca să îi dau necunoscutului timp să plece.

  Telefonul îmi vibră câteva minute mai târziu în buzunar:

Asta a fost cât pe ce :))

Ar trebui să încetezi cu chestiile asta, vezi cât de periculoase sunt...

Da, da, bine...Ne vedem diseară pe acoperiș?

Poftim?!

Ah, stai, nu cu tine....ăla e locul meu secret de urmarit gagici...

Ce?!!

Nimic, nimic, trebuie sa plec.....ups!:))

  Chicotesc brusc, iar ai mei îmi adresară niște priviri destul de stranii. Ehhh, asta e...Orice pentru frații de suferință.