19

609 64 5
                                    

  —Ai încredere în mine? șopti continuând să mă tortureze încet cu gura lui pricepută.

  —Mmm, depinde ce ai de gând, spun cu o voce foarte stranie și plină de dorință.
  —Curajoasă mică, chicoti în spatele meu, masându-mi în continuare sânii cu atenție, coborând tot mai jos, trasând linii de foc încet și chinuitor, spre acel loc micuț, neatins de nimeni...până acum.
  Când mâinile sale curioase au ajuns în acel loc, m-am topit instantaneu sub tratamentele dulci și chinuitoare.
  El gemu, cu buzele lipite încă de gâtul meu, masându-mi ușor feminitatea, lăsându-mă să îi bucur urechile cu o mulțime de gemete ușoare de plăcere.

  —Ești așa dulce, îngeraș, spuse și imi prinse lobul urechii cu dinții și trase de el, făcându-mă să gem zgomotos, cum nu o mai făcusem vreodată.
  M-am întors cu fața spre el, trecându-mi mâna peste corpul lui ud, încercând să îi cunosc fiecare centimetru de piele, bâjbâind în întunericul eșarfei ude. Era asa fierbinte! Corpul lui îmi ardea buricele degetelor, în timp ce continuam mica mea explorare, iar el se rezemă de peretele căzii, scoțând câteva zgomote guturale, încercând să își mascheze plăcerea și dorința. Îmi luă mâna într-a sa, ghidându-mă ușor pe corpul său, lăsându-mă să îl cunosc întru-totul.              
 

  —Ai încredere, pui, șopti, îndrumându-mi mâna  pe trupul său, bucurându-se de atingeri, încurajându-mă să îmi las corpul să vorbească singur, în timp ce obrajii mi se înroșiseră îngrozitor de tare.
  Mă sărută pe frunte, eliberându-mi mâna, pe care mi-o retrag în secunda doi.

  —Să nu îți fie niciodată rușine cu mine pisoi, spuse învelindu-mă protectiv cu prosopul.

Băiatul cu Mască ~volumul1&2~Where stories live. Discover now