Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

57

   —Va avea grijă de tine, puiuț, șoptesc stând lângă ea cum doarme lângă bărbatul ce m-a înlocuit...

  Ce a făcut-o fericită...
  Nu vă puteți imagina cât de greu e să privești cum ființa pe care o iubești cu toată ființa ta se dăruiește altcuiva chiar în fața ta...
  Dar măcar ea nu mai suferă. A ajuns la o facultate bună, are un iubit care ar fi gata să își dea viața pentru ea și nici nu cred că își amintește de mine...
  Nu își mai amintește...

  —Dormi îngeraș, am să veghez asupra ta, zic ca în fiecare noapte, sărutându-o ușor și nesimțit pe frunte.

  Mă ridic sus la cer, așezându-mă pe steaua ce îmi ține drept culcuș, învelindu-mă cu raze albastre de lună și adormind curând. Cât nu e nevoie de mine pot să dorm liniștit.
  Sau nu, căci câteva clipe mai târziu e deja dimineață și ea are nevoie de mine iar, o durere în piept trezindu-mă instant.
  O găsesc plângând pe o bancă. Iar după aura ei albastră știu că are legătură cu tipul ăla...
  Minunat, un fustamgiu ce i-a stricat viața îngerului meu pentru un pariu idiot. Ufff...
  Mă așez lângă ea și o strâng în brațe, chiar dacă știu că nu mă poate simți cu adevărat.Copacii foșnesc în bătaia vântului, iar ea se relaxă, iar pentru o clipă știu că ea mă poate simți. Exact cum făceam de mult, acum mulți ani...

  —Numele meu seamănă cu foșnetul frunzelor...murmură ea, și îmi dau seama de faptul că inima ei micuță încă mă ținea în amintirea ei.

  Zâmbesc, șoptindu-i un cântec vechi și dulce, cântec pe care mama mi-l cânta acum mult timp, să îi alunge durerea...