Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

32

  Stătu câteva clipe să se gândească, adunându-și probabil forțele. Mie îmi tremurau mâinile de nerăbdare.

  —...eu port hainele astea ca să mă apăr, spuse în final. Ți-am mai zis, sunt ca tine. Sau cel puțin am fost. Și pe mine mă râdeau și mă băteau la școală. Poate mai rău ca pe tine.

  Îmi luă mâna într-a sa, lăsându-mă să ating o cicatrice ciudată, aflată pe gâtul lui, ce urca pe obraz și se intindea până la ceafă. Corpul lui tresărea speriat la fiecare atingere.

  —Îmi amintesc și acum ziua aia...șopti. Mă duceam acasă, după o zi în care, surprinzător, nu mă înjurase și nu mă bătuse nimeni, când mă întâlnesc la un colț de bloc cu... tata. Sau ce rămăsese din el, din monstrul în care se transformase.

  Nu spuse nimic o vreme, încercând să își amintească acele clipe.

  —A încercat să mă ucidă. Cu acid sulfuric. Însă a fost oprit la timp de un bețivan fără casă ce trecea pe acolo. Doare ca naiba să ai porcărie din aia pe jumătate din față. Mă sufocam și tot ce îmi doream era să se termine.
M-am trezit câteva săptămâni mai târziu la spital cu traheea făcută aproape bucăți si  orb de ochiul stâng. Am avut mult noroc atunci...
  Câțiva ani am respirat prin niște tuburi de plastic căci vindecarea era grea și dureroasă. Uneori rămâneam în timpul somnului fără aer. Trebuia să mă trezesc și să mă ridic în picioare, să mă calmez și să mă culc la loc. 5 ani de zile nu am băgat în gură nici apă, nici mâncare. Mă hrăneau printr-o branulă.
  Ca să nu mai zic că aveam un sfert si umpic de față arsă. Eram distrus. Arătam ca o ciudățenie. La școală nu m-am întors decât la liceu, când am putut în sfârșit să mănânc mâncare pisată ca bebelușii.
  Oamenii se uitau ciudat la mine. Și eu mă uram. Arătam ca un monstru...Și încă arăt, dar m-am obișnuit.Așa am ajuns să mă sinucid. Sau cel puțin să încerc, pentru că sunt tot aici...
  Trebuia să îți zic mai de mult, însă....mi-a fost frică. Nu vreau să te pierd, spuse într-un final.

  —Ce poveste tristă...Și eu credeam că am o viață grea...șoptesc, încercând să asimilez toată povestea, adevărul. Și nu, nu mă vei pierde. Am trecut prin atâtea...Nu contează cum arăți, ci faptul că sufletul tău e mai nobil și mai bun ca al tuturor celorlalți oameni... Și te iubesc...