Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

28

  —Mhm, nu pleca, mormăi trăgându-l de plover înapoi în pat.
  —Îmi e foame pisic, spuse.
  —Cui ii pasă? Îmi aparții și gata. Stai aici, chicotesc.

Oftă și îmi făcu loc în lăcașul brațelor sale în care m-am refugiat instantaneu.
Pielea lui era asa caldă, ca un foc bine încins și puternic, mistuitor. În câteva clipe eram gata să adorm iar, când stomacul lui ghorăi zgomotos, foarte supărat că a rămas gol și ignorat.

  —Vezi? Îmi e foame șopti, stomacul lui torcând foarte ciudat ca să susțină ideea.
  —Nu pleci nicăieri! spun iar stomacul lui urlă atât de tare și de straniu, ca un șuvoi de apă prin scurgerea de canalizare.

Am râs amândoi. Stomacul lui urâcios ne stricase momentul de romantism și îl transformase într-un coșmar amuzant.

  —Fie,fie, mergi și papă. Și vino să mă iei si pe mine apoi, chicotesc.

  —Ne, ne, ne. Întâi te iau pe tine și apoi pap, zise și stomacul lui se revoltă cu un sunet straniu și greu de comparat cu orice.

Râdem amândoi și ne ridicăm, el ajutându-mă să mă dezbrac de pijama și să pun niște haine de casă pe mine.

  —Ție chiar îți place să mă vezi dezbrăcată, mormăi.
  —Păi...arăți bine, visul oricărui bărbat, apoi mie îmi place biologia deci e mai ușor să înteleg corpul uman pe o bucățică de om decât într-o poză din carte, deci..toți avem de câștigat.
  —Realizezi că nu ai vorbit decât despre tine, nu?
  —Eu este vedeta azi, spuse și îmi încheie ultimul nasture, râzând.
  —Uneori ai niște replici tare retarde... Îmi place, adaug chicotind.