Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

17

  Mă așez pe pământul umed și rece, strâgându-mi picioarele la piept, supinând ușor. Brațele îmi pulsează, anunțând niște vânătăi groaznice ce îmi vor apărea curând. Necunoscutul avea dreptate. Vreau să se termine...
  Îmi închid ochii, acceptând răcoarea binefăcătoare ce îmi ameliora ușor durerea, când cineva fu aruncat brutal la picioarele mele.
  Deschid ochii speriată, ca să îl văd pe popularul liceului cum e pus in genunchi în fața mea foarte brutal, bătut destul de bine de anonim.

   —Îți vei cere scuze acum, șuieră necunoscutul. Și nu repet de două ori.

  Băiatului îi curgea sânge pe obraz de undeva de pe frunte, iar barbia începuse să se umfle ușor. Părea așa slab... după ce m-a bătut atâta timp a fost în sfâșit pedepsit. Mă abțin să nu râd.

  —S-scuze, mormăi forțat.

   Anonimul îl luă apoi de acolo, forțându-l să meargă după el târâș, urându-mi o zi bună ca un mare erou ce este. Eroul meu...
  Rămân la rădăcina copacului, până îngheț, apoi intru înapoi în școală, unde îl văd la baie pe bad-boy cum își curăța rănile de pe față și mâini, privindu-se meticulos în oglinda murdară a băii băieților.
  Telefonul îmi vibră în buzunar.

Nu că am fost grozav?

Cel mai. Mulțumesc.

Oricând. E un mod bun pentru a mă descărca de...mă rog... știi tu..

Deci, înveți la mine în școală?

Poate.Nehh, nu îți fă speranțe.

Lăule

Leao, treci la oră.

Ups...Era să uit

Pisoi aiurit! Ai grijă de tine!