Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

33

  "Doi ani de zile am colindat coridoarele plicticoase și reci ale spitalului. Am văzut mame născând și copii plecând veseli și vindecați ținându-se de mână cu părinții lor. Am văzut bătrâni dându-și ultima suflare, printre care și prietenul meu cu Alzheimer.
  Și apoi doctorul m-a externat. Mama mă ținea de mână ieșind din curtea spitalului. Oftez, pentru că tremuram tot și parcă aerul nu era suficient. 
 
  Zgomotele, chiar și estompate din cauza urechii zdrențuite erau mult prea puternice și amețitoare.

  Mă clătinam pe picioare, căci slăbisem o groază din lipsa mâncării așa că păream mai mult un schelete decât un adolescent de clasa a zecea. Bine, ce conta, oricum nu făcusem școală de când mă internasem.
  Oamenii mă priveau ciudat. Îmi trăsesem gluga gecii pe față, scăzând șansele de a fi văzut ars, sau de a vedea la propiu ceva.

  Ne urcăm în autobuz, iar mama mă ia fericită în brațe. Abia aștepta să se întoarcă acasă...

Dar eu nu."

  Mă privesc în oglindă, cu pielea albă și uscată, cu privirea goală, întunecată de cearcăne grele, privind sendvișul din mâna mea.
  Trebuie să mănânc. Trebuie. Iau o gură, dar îmi vine să vomit și scuip mâncarea în toaletă.

  Nu pot...