Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

37

  —Stai...unde sunt ai mei? îl întreb numai pe jumătate trează, obișnuindu-mă ușor cu imaginea din fața mea.
  —O să vină și ei imediat. Nu te teme, șopti scoțându-mă afară în întunericul nopții.
  —Unde mergem? șoptesc aproape înghețată din cauza nămeților de doi metrii prin care aparent înnotam.
  —La vechea brutărie, o să fim cât de cât în siguranță.
  —Să sunăm la poliție?
  —Nu, nu încă.

  Zece minute mai târziu eram în brutărie, printre scânduri și geamuri sparte. Frigul ajungea la noi printr-o gaură destul de mare din perete. Dar era ok, oarecum. Îmi închid ochii și mă las din nou purtată de amintirile acestui loc distrus și răvășit. Ca și cum dacă mi-aș întinde mâinile aș putea simți căldura pâinilor abia scoase din cuptor și mirosul dulce al prăjiturilor pudrate cu zahăr...
  Visul îmi e întrerupt de ușa pironită în scânduri a magazinului ce fu aruncată cu o forță nemaivăzută, iar o creatură ciudată cu gheare și colți uriași își făcu apariția.
  Fâșii de haine îi atârnau de membrele păroase și dezgustătoare, iar pieptul îi era brăzdat de cicatrici roșii. Părea să fie un fel de animal mutant, căci semăna mult cu unul, exceptând membrele aproape umane.

  —Bună, tată, spuse Anonimul iar bestia urlă, susținându-se cu ghearele de perete.

  Poftim?!! Tată??