Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

35

  —Și...ești ok? spuse trântindu-se lângă mine pe pat.
  —Nu știu...
  —Hai, spune-mi ce ai pe suflețel, zise copilăros, luându-mă în brațe.
  —Mă simt nașpa, atât. Nu cred că am vreun motiv...
  —Îți iau înghețată! spuse fermecător.
  —Sunt -30 de grade afară, vrei să mă doară gâtul toată iarna?
  —Dacă te doare ți-l dau pe al meu, șopti.
  —Știi, stăm cam mult în pat în ultima vreme...
  —Păi m-aș duce acasă dar e prea rece sub pod, așa că stau aici. Iar tu ești o balenuță pufoasă și leneșă, râse.
  —Ba nu, mă plâng eu.
  —Odododo, balenuța mea, spuse și mă ciupi rău de obraz.
  —Lăule, mormăi.
  —Ieu?!! Ieu nu este lău...eu este dlăcuț. Awewewe!
  —Ești un pămpălău, chicotesc.
  —Știu că mă iubi, zise îngrămădindu-se mai tare în mine.
  —Nu vreau decât să stau aici, la tine în brațe, să nu îmi pese de nimic și să fiu liberă...
  —O idee minunată, șopti încordându-se ușor.
  —Ce e? întreb.
  —Stai aici, spuse și se ridică. Trebuie să sun pe cineva, pisic.

  Îl aud cum pleacă și închide ușa. Și mă ridic curioasă să văd ce vorbește și cu cine.

  —...da, da, sunt bine. Da, am grijă de ea... mă lași? Nu am chef de aiurelile astea...Dacă te apropii de ea te omor... Nu îmi pasă că ești taică-miu, dacă te mai apropii vreodată de mine o să mori într-un mod foarte neplăcut... Ne-ai abandonat! De ce mi-ar păsa? Nu mă mai căuta. Adio, tată, zise furios și închise.

  Am vrut să mă îndepărtez de ușă, însă el mă prinse în flagrant.

  —Deci asculți la ușă, șireato. Mda, nu mă înteleg cu tata. Deloc. De fapt, e norocos că încă îl mai numesc "tată". Are tupeu să vină după 14 ani să se declare tatăl meu după ce a lăsat-o pe mama aproape moartă în casă și pe mine fără părinte?! Uhhhh, îl urăsc, zise și mă strânse în brațe, ca să se elibereze de durere și stres.
  —Shhhh, sunt aici, sunt aici, iubirea mea.